"Vinerea Floriilor este şi ziua în care oamenii sunt protejaţi de rele. Am vrut şi noi să marcăm acest moment prin gestul nostru de a arunca cu narcise galbene în Crişul Repede", explică Monica Ambro, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Oradea.
Gestul celor mici i-a impresionat pe trecători.
"Vreme frumoasă, gest frumos."
"Este şi un gest creştinesc. Ştim că, de Florii, Mântuitorul a fost întâmpinat cu flori, cu ramuri de finic."
În acelaşi timp, mii de credincioşi s-au îndreptat încă de dimineaţă spre lăcaşurile sfinte, unde s-au rugat şi s-au spovedit.
"Am ţinut post, am venit la biserică azi, m-am spovedit."
"Mica noastră jertfă creştini vrem să o arătăm. Ne-am uşurat de păcate, zicem noi."
"Creştinii au venit la spovedanie, fiindcă vor să se curăţească sufleteşte şi trupeşte prin toate slujbele care se fac şi mai ales prin cea a sfintei taine a spovedaniei, când îşi spun păcatele înaintea Domnului şi primesc uşurare", spune Gheorghe Megheşan, preot, Biserica cu Lună din Oradea.
În Vinerea Floriilor, credincioşii s-au dus în cimitire, unde au curăţat mormintele celor dragi.
Pentru creştini, urmează sâmbăta învierii lui Lazăr şi Duminica Floriilor, sărbători cu care se deschide Săptămâna Patimilor.
reporter: Bogdan Costeaoperator: Darius Pop
editor web: Adrian Laboş
