Opt ostatici israelieni care urmau sa fie eliberati sunt morti, anunta guvernul israelian

Opt ostatici israelieni care urmau sa fie eliberati sunt morti, anunta guvernul israelian Imagine

Opt ostatici care urmau să fie eliberaţi într-o primă fază a acordului de încetare a focului între Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza sunt morţi, a anunţat luni David Mencer, purtător de cuvânt al guvernului israelian, citat de France Presse, transmite Agerpres.

„Familiile au fost informate despre situaţia celor apropiaţi lor”, a precizat responsabilul citat în cadrul unei conferinţe de presă. Aceasta înseamnă că din cei 26 de ostatici care urmau să fie eliberaţi în prima fază a acordului, doar 18 mai sunt în viaţă.

Prima fază de şase săptămâni, care a început în 19 ianuarie, ziua când au fost oprite luptele în enclava palestiniană, urma să permită eliberarea a 33 de ostatici în schimbul a peste 1.900 de palestinieni deţinuţi în Israel. Şapte femei ostatice au revenit deja la familiile lor în urma primelor două schimburi efectuate pe 19 şi 25 ianuarie.

Israelul a comunicat în noaptea de duminică spre luni că a intrat în posesia unei liste pe care o ceruse de mult timp Hamas cu privire la statutul tuturor ostaticilor - vii sau morţi - deţinuţi în Gaza.

„Pot să confirm că Israelul a primit de la Hamas o listă cu statutul celor 33 de ostatici care urmează să fie eliberaţi în această primă etapă. Lista este în concordanţă cu cea a serviciilor de informaţii israeliene. Douăzeci şi cinci dintre ostaticii noştri sunt în viaţă şi opt au fost ucişi de Hamas”, a precizat purtătorul de cuvânt David Mencer într-o videoconferinţă, fără să dea publicităţii numele ostaticilor morţi.

Citește:

Donald Trump propune „curățarea” Fâșiei Gaza și mutarea palestinienilor în Egipt și Iordania

Israelul a eliberat 200 de deţinuţi în schimbul celor patru ostatice. Un palestinian deţinut de 40 de ani, Mohammed Tous, e printre ei

Israelul dă ultimatum Agenției ONU pentru Refugiați Palestinieni UNRWA să părăsească Ierusalimul până la 30 ianuarie