• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-01-06 11:33:46
  • Sursa:
Opt oameni, printre care doi copii, au fost raniti intr-un accident rutier produs in judetul Valcea Imagine

Două autoturisme s-au ciocnit pe DN 67, în localitatea Bunești din Vâlcea. Șoferii și pasagerii din ambele autoturisme, printre care doi copii, au fost răniți la impact și mai multe Ambulanțe au ajuns la fața locului. Oamenii sunt transportați la spital. Polițiștii au restricționat traficul pentru cercetări, informează Agerpres.

"Poliţiştii rutieri intervin în acest moment la un eveniment rutier soldat cu rănirea mai multor persoane. Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că s-ar fi produs o coliziune între două autoturisme pe DN 67, în localitatea Buneşti", au precizat reprezentanţii IPJ Vâlcea.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, printre persoanele care au fost transportate la spital sunt şi doi copii. Toți sunt conștienți. 

Traficul rutier în zonă a fost blocat total timp de câteva zeci de minute, pe durata intervenţiei echipajelor medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii evenimentului rutier.

 

Cancelarul german Olaf Scholz şi-a reluat luni pledoaria pentru primirea a şase state din Balcanii Occidentali în Uniunea Europeană. „Trebuie să se întâmple curând”, a spus acesta, relatează DPA, potrivit Agerpres. 

Economie 2023-10-16 15:54:04

Premierul Nicolae Ciucă le-a spus oamenilor de afaceri că Guvernul dorește creșterea credibilității României ca o ţară a investiţiilor, cu un mediu de afaceri stabil. Declarația a fost făcută la o întâlnire cu reprezentanți ai Camere de Comerț Americane în România, care reprezintă peste 500 de companii.

Economie 2022-06-23 13:29:14

Lance Reddick, un actor cunoscut pentru rolurile sale din drama polițienească HBO „The Wire” și din filmele de acțiune „John Wick”, a murit vineri, la vârsta de 60 de ani, a anunțat reprezentantul său, Mia Hansen, pentru CBS News.

Economie 2023-03-17 22:32:07

Propagandiștii ruși de la televiziunea de stat Russia 1 continuă amenințările la adresa Occidentului seară de seară. Le vorbesc rușilor despre supremația armatei, refacerea imperiului rus inclusiv cu state americane precum Alaska, Hawaii și Califronia, precum și despre distrugerea Europei cu bombe nucleare și uciderea a 300 de milioane de europeni.

Economie 2024-04-13 08:16:20

Sute de bărci din lemn lucrate manual sunt expuse pentru vânzare la cea mai mare piață de bărci din Bangladesh, în Manikganj, înaintea sezonului musonic.

Economie 2022-08-27 13:41:26

Deputatul USR Claudiu Năsui susține că Ilie Bolojan greșește că vrea să dea afara doar 200 de funcționari de la Senat, fiind de părere că ar trebui să dispară 400. „Adevărul e că Senatul nu ar trebui să existe. Românii au votat în proporție de 80% să avem un parlament unicameral cu maxim 300 de parlamentari”, a mai spus fostul ministru al Economiei. 

Economie 2025-01-22 14:02:34

Liberalii s-au plâns că partidul este "încălecat de PSD" în ședința în care Nicolae Ciucă a primit mandatul de a negocia rotația premierilor cu liderul PSD, Marcel Ciolacu, existând și voci, precum cea a lui Florin Cîțu, care au sugerat ruperea Coaliției în cazul în care ministere precum Transporturile și Finanțele ar fi cerute de PSD, spun surse Digi24.

Economie 2023-05-16 21:07:19

Ruth Westheimer, care a adus pentru prima dată discuții sincere despre sex în sufrageriile americane în calitate de prezentatoare a emisiunii radio și de televiziune Dr. Ruth, a murit la vârsta de 96 de ani.

Economie 2024-07-13 21:57:45