• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-14 20:04:00
  • Sursa:
Opozitia din Bulgaria blocheaza tribuna parlamentului, protestand impotriva demolarii unui monument dedicat armatei sovietice Imagine

Partide de opoziţie bulgare au blocat joi accesul la tribuna parlamentului de la Sofia, ca protest faţă de înlăturarea şi mutarea săptămâna aceasta a unui monument ridicat în centrul oraşului în 1954 ca omagiu adus armatei sovietice, relatează agenţia EFE.

Protestul, care a împiedicat desfăşurarea şedinţei de plen, a fost organizat de mai multe partide, respectiv formaţiunea prorusă Vazrajdane (Renaşterea), Partidul Socialist Bulgar şi formaţiunea anti-sistem „Există un Astfel de Popor”, partide care împreună au 71 din cele 240 de mandate parlamentare.

„Este o profanare a istoriei noastre. Nu vom mai permite niciodată ca anarhia şi totalitarismul să guverneze ţara”, a clamat liderului partidului Vazrajdane, Kostadin Kostadinov.

Şi preşedintele bulgar Rumen Radev, foarte critic faţă de actualul guvern pro-occidental de la Sofia, a protestat faţă de înlăturarea monumentului. „Distrugerea barbară a monumentelor nu este doar o încercare de a şterge istoria, ci adânceşte conflictele în interiorul societăţii”, a reacţionat preşedintele.

Propunerea retragerii statuii a fost avansată în urmă cu trei ani de Bulgaria Democratică, o formaţiune politică pro-occidentală care în prezent susţine furnizarea de arme Ucrainei, notează EFE, citată de Agerpres.

De atunci au loc dezbateri aprinse pe acest subiect, atât între partidele politice cât şi în societate, amplificate după declanşarea invaziei ruse în Ucraina. În cele din urmă, autorităţile au început joi demolarea monumentului din centrul Sofiei, pe baza unei decizii a primăriei, care a invocat drept argument că sculptura din bronz este degradată şi reprezintă un risc pentru siguranţa publică.

Statuia, care va fi mutată într-un loc mai periferic al Sofiei, este a doua cea mai înaltă din Bulgaria şi reprezintă un soldat sovietic împreună cu combatanţi bulgari. Monumentul a fost vandalizat de mai multe ori în ultimii ani.

Rusia a calificat demolarea monumentului drept un „act barbar” şi a avertizat că Bulgaria „va plăti într-o zi scump” acest gest.

Polițistul în vârstă de 21 de ani, care a provocat un accident rutier în Caracal, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi a substanţelor interzise, a fost dat afară din Poliţie, a transmis, vineri seară, IPJ Constanţa, potrivit News.ro. 

Economie 2023-09-08 22:01:49

O companie germană specializată în comerţul cu aur a prezentat marţi „cel mai scump brad de Crăciun din Europa”. Acesta este format din peste două mii de monede de aur și are o greutate de 63 de kilograme.

Economie 2024-12-08 07:00:20

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a propus eliberarea prizonierilor şi întoarcerea copiilor ucraineni în ţara lor, în ajunul discuţiilor din Arabia Saudită între reprezentanţii Kievului şi cei ai Washingtonului în legătură cu un eventual acord de pace între Ucraina şi Rusia, informează marţi DPA.

Economie 2025-03-11 09:59:21

Circulaţia rutieră va fi închisă, în 27 martie, pe Podul Ruse-Giurgiu, pentru executarea unor lucrări, restricţiile de trafic fiind impuse, pentru camioane, până în 28 martie.

Economie 2025-03-20 15:21:59

Investitorii se pregătesc pentru noi turbulențe pe piețele românești, întrucât alegerile prezidențiale de la sfârșitul acestei săptămâni creează incertitudine cu privire la modul în care țara va face față celui mai mare deficit bugetar din UE, comentează Financial Times.

Economie 2025-05-17 18:41:31

Amenzile aplicate pentru necompletarea formularului digital de intrare în România (PLF) vor fi anulate, iar românii care le-au plătit vor putea cere restituirea banilor, potrivit unei legi promulgate joi de către președintele Klaus Iohannis.

Economie 2022-07-21 17:06:15

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, luni, că primarii de municipii social-democraţi nu sunt de acord cu amendamentul făcut în Senat privind majorarea impozitelor de proprietăţi, iar aceştia urmează să vină cu propria lor propunere.

Economie 2022-10-10 18:38:51

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, miercuri, în semifinalele turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 8,8 milioane de dolari, după ce a învins-o pe belarusa Arina Sabalenka, numărul doi mondial, cu 6-4, 6-4.

Economie 2023-03-29 22:45:12