De la înființarea sa, sistemul pensiilor private obligatorii, pilonul 2, a fost supus constant unei presiuni mediatice și politice, în pofida randamentelor investiționale foarte bune raportate la profilul de risc al fondurilor. Această situație mi-a creat convingerea că, odată ce evoluția piețelor financiare va duce la o performanță negativă a fondurilor de pensii private, contextul astfel creat va fi un moment perfect pentru relansarea cu mai multe „argumente” a denigrării sistemului.

Iar într-un context în care senzaționalul se vinde mai bine decât adevărul, mă simt dator să vorbesc despre o parte dintre neadevărurile și manipulările promovate în ultima vreme, fără a menționa sursa lor.

Asocierea cu o țară având un regim dictatorial și o economie „pe butuci” că Venezuela nu poate decât să arate inadecvarea acestui sistem. Însă, voit sau nu, informația promovată este incorectă și ne aduce aminte de bancurile cu Radio Erevan. Țara din America Latină care are un astfel de sistem nu este Venezuela, ci Chile, și nu este singură, ci mai sunt și alte țări care au un astfel de sistem.

De altfel, Chile a fost prima țară în care a fost introdus pilonul 2 al pensiilor private. Ulterior însă, evaziunea fiscală masivă din piață muncii și decizii politice aberante au reușit să-l torpileze, făcând lumea să iasă în stradă.

Mai multe detalii le-am explicat în „Primul sistem de pensii private (pilon 2) din lume este în colaps. De ce?”. Cât despre unicitate, putem aminti țări precum Bulgaria sau Croația în care sistemul multipilon existent în România este de asemenea prezent. Însă, sisteme de pensii private există de decenii în țările dezvoltate din vestul Europei. Ceea ce mă duce la următorul neadevăr.

O astfel de idee vine la pachet cu aserțiunea conform căreia pensiile private din țările dezvoltate sunt facultative. Câtuși de puțin. Sutele de miliarde de euro aflate în fondurile de pensii private din țările dezvoltate nu aveau cum să fie rodul contribuțiilor benevole ale oamenilor preocupați de pensia de peste zeci de ani și nu de nevoile lor imediate.

Adevărul este că nu doar la noi, dar și în vest, nevoile financiare de la pensie sunt subevaluate, motiv pentru care oamenii nu economisesc suficient pe termen lung. Asta este ceea ce obligativitatea (numită în vest „auto-enrollment”) încearcă să evite.

În România, situația este cu atât mai dramatică cu cât din studiile făcute de sistemul bancar sau cel al pensiilor private a rezultat că peste 50% dintre români susțin că nu au economii pentru pensie. Din acest motiv, obligativitatea este mai degrabă un atu al sistemului, nicidecum o problemă.

Este o „analiză” care vrea să insinueze faptul că veniturile din comisioane ale administratorilor sunt excesive și se duc pe salariile foarte mari plătite celor care lucrează în sistem. Cu toate acestea, nu veți vedea o colecție de mașini de lux în față clădirilor și iată de ce. Aproximativ 60% din comisioanele încasate de administrator sunt alocate pentru plata unor obligații stipulate prin lege, cum ar fi: provizioanele pentru garantarea pensiilor, taxele ASF, fondul de garantare, scrisorile de informare anuale, tranzacțiile fondului și așa mai departe.

Rămân aproximativ 40% pentru investiții și acoperirea cheltuielilor operaționale, inclusiv plata salariilor. În acest context, merită amintit faptul că, în condițiile în care fondurile de pensii private din România sunt printre cele mai mici din Europa și comisioanele percepute sunt printre cele mai scăzute.

Cum comparația cu alte țări din Europa nu ajută scopului, o comparație cu numărul de angajați s-a considerat a fi mai de impact chiar dacă era incorectă.

Fraudă constatată la unul din administratorii de pensii private a venit mănușă „prietenilor” sistemului, care au avut prilejul că să asocieze, într-un mod manipulator, scăderea valorii activelor fondurilor (că urmare a evoluției piețelor financiare) cu banii fraudăți.

Astfel, ideea indusă era că banii fraudați ar fi fost chiar banii participanților. Adevărul este că banii administratorilor și cei ai fondurilor sunt administrați separat. Din acest motiv, au fost ani în care, de exemplu, fondurile au avut un radament pozitiv în timp ce administratorii au suferit pierderi.

Modul conform în care sunt administrați banii din fonduri este certificat și de către băncile depozitare, care țin evidență separată a activelor fondurilor. Existând această separare, practic, frauda nu a afectat în niciun moment banii participanților (în pofida celor vehiculate), singurii care a avut de suferit fiind compania-administrator și acționarul său.

Ca parte a procesului de contra-educație financiară pe care îl vedem practicat pe multe canale cu largă audiență, este întreținută ideea că evoluția fondurilor de pensii ar trebui să fie liniar-crescătoare și, bineînțeles, permanent peste rata inflației.

Așa ceva este imposibil și, așa cum spuneam și cu alt prilej, cuvântul-cheie pe care l-aș pune în centrul oricărei strategii de educație financiară ar fi volatilitatea (adică fluctuațiile) piețelor financiare. Singura clasă de active care ar furniza acea creștere liniară la care visează o bună parte din observatori sunt depozitele bancare.

Însă, așa cum mulți știți deja, depozitele bancare nu au mai bătut inflația de o bună perioada de timp. Modalitatea prin care fondurile de pensii au reușit să bată inflația în 11 din cei 15 ani de existență a fost prin învestirea în active care nu au o evoluție liniară, ci fluctuează în timp: titluri de stat, obligațiuni corporative, acțiuni, mărfuri etc.

Astfel de active nu au o creștere constanța, ci alternează perioadele de creștere cu cele de scădere în funcție de ciclurile economice, evenimentele geopolitice sau deciziile pe care le iau guvernele. Este fenomenul la care am fost martori de-a lungul timpului în perioade în care decizii politice puneau sub semnul întrebării existența pilonului 2, la începutul pandemiei în 2020 sau, mai nou, în 2023.

Fluctuațiile (volatilitatea) sunt prețul pe care îl plătim pentru a avea șansa de a bate inflația pe termen lung. Ipoteza unei creșteri liniare peste rata inflației este o utopie.

Afirmația pleacă de la faptul că valoarea activelor fondurilor de pensii după 9 luni este similară celei de la sfârșitul anului 2021. Dar chiar ați virat bani degeaba? Fiecare contribuție lunară este transformată in unități de fond, adică un fel de „acțiuni” care va permit să participați proporțional la câștigurile de capital ale fondului.

În condițiile economice adverse ale acestui an valoarea unităților de fond a scăzut, ceea ce explica staganarea valorii activelor. Însă vestea bună esta că în cele 9 luni, prin contribuțiile pe care le-ați făcut, ați primit luna de luna unități de fond din ce în ce mai ieftine.

Acumularea de unități de fond este importantă pentru momentul de revenire al piețelor când valoarea fiecărei unități de fond va începe să crească beneficiind astfel de impactul tuturor unităților de fond pe care le-ați achiziționat.

Pentru mai multe detalii, vizitați: https://www.raducraciun.ro.