„Din păcate, rezecţia totală nu a fost posibilă din cauza faptului că leziunea era într-o zonă funcţională. Practic, exact în zona în creier care coordonează mâna şi piciorul de parte opusă, adică mâna şi piciorul drept. Ca urmare, pacienta a făcut radio-chimioterapie,” explică Alin Iordache, medic primar neurochirurg.
De data aceasta, operația a fost un success și a fost îndepărtată 98% din tumoră. Specialiştii susţin că tumora cerebrală malignă este o boală care ocupă locul 4 în topul diagnosticelor de cancer la adulţi.
„Cu tratamentul clasic sfârşeşte în 6-7 luni, cu adăugarea acestui procedeu poate să depăşească un an, iar după unele studii anumite nişe de bolnavi şi cei cu o anumită constituţie genetică a tumorii pentru că este o tumoră foarte polimorfă pot supravieţui mai mult, chiar spre 2 ani,” declară Ion Poeată, şef Secţia 3 Neurochirugie.
În total, au fost cumpărate 10 flacoane cu substanţă contrastantă, ceea ce înseamnă că alţi 9 pacienţi vor beneficia de această intervenţie.
„Sunt anumite criterii vizavi de utilizarea acestei substanţe, aş spune doar două. Una este vârsta, limita de vârstă cel puţin datelor statisticie este 55 de ani, dar nu este un criteriu absolut să zic aşa. Şi statusul biologic al pacientului, adică să nu aibă probleme cu ficatul , rinichiul pentru că acea substanţă se excretă şi se metabolizează prin ficat,” a spus Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie Iaşi.
Preţul unui flacon este de 1.000 de euro și este suportat din bugetul Spitalului de Neurochirurgie.
