• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-25 19:02:19
  • Sursa:
ONU: Tratamentul aplicat femeilor de catre talibani ar putea fi considerat o crima impotriva umanitatii Imagine

Tratamentul aplicat de regimul taliban femeilor şi fetelor din Afganistan ar putea fi considerat persecuţie de gen şi, prin urmare, o crimă împotriva umanităţii, au apreciat vineri experţi ai ONU, relatează AFP.

„În ultimele luni, încălcările libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale femeilor şi fetelor din Afganistan, deja cele mai grave şi inacceptabile din lume, s-au înmulţit brusc”, afirmă aceşti experţi independenţi, care sunt mandataţi de ONU, dar nu se adresează în numele organizaţiei.

Aceste restricţii recente - cum ar fi interzicerea de a frecventa parcurile la Kabul -, precum şi măsurile discriminatorii precedente „ar trebui investigate ca persecuţie bazată pe gen (considerată o crimă împotriva umanităţii - n.red.) în vederea urmăririi penale conform dreptului internaţional”, subliniază în special Richard Bennett, raportorul special pentru situaţia drepturilor omului în Afganistan, la care s-au asociat membrii grupului de lucru împotriva discriminării împotriva femeilor şi fetelor.

Citiși și:Omorâte cu pietre, biciuite în public, cu degetele tăiate. Lista celor 29 de reguli care le îngrozesc pe femeile afgane

Ei le cer talibanilor, care au preluat puterea în august 2021, să respecte angajamentele Afganistanului în materie de drepturile omului.

De la comunitatea internaţională, aceştia se aşteaptă în special ca restabilirea libertăţilor şi drepturilor femeilor să fie cerută în toate negocierile cu regimul.

În acelaşi timp, Înaltul Comisariat pentru Drepturile Omului a cerut ca biciuirea, „o formă abjectă de pedeapsă, să înceteze imediat”.

Paisprezece persoane - trei femei şi 11 bărbaţi - au fost biciuite miercuri din ordinul unui tribunal afgan, după ce au fost găsite vinovate de „crime morale” şi furt, a declarat un oficial provincial, potrivit de AFP, citată de Agerpres.

Talibanii au impus o interpretare ultra-riguroasă a islamului şi au introdus treptat reguli din ce în ce mai stricte.

Ministerul rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat miercuri că lovitura asupra unui spital din Gaza ce a ucis sute de palestinieni este o „crimă şocantă”, adăugând că Israelul ar trebui să prezinte imagini din satelit pentru a demonstra că nu a fost implicat în atac, relatează Reuters.

Economie 2023-10-18 10:26:29

O tânără de 20 de ani din Suceava s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prinsă de polițiștii de frontieră cu 1.530 de pachete de țigări netimbrate. Marfa de contrabandă, în valoare de peste 7.600 de lei, era ascunsă în podeaua mașinii, spun oamenii legii. 

Economie 2023-12-14 13:18:22

Cei patru hoți care au furat seiful unui bărbat din Capitală weekendul trecut au fost prinși. Aceștia ar fi acționat la pont și știau că vor găsi bijuterii, ceasuri de lux și bani. Bunurile furate au fost evaluate la 70.000 de euro. 

Economie 2024-01-11 11:05:25

Armata rusă a înregistrat cea mai mare rată de pierderi din timpul invaziei pe scară largă a Ucrainei de până acum, având peste 70.000 de soldați uciși sau răniți în ultimele două luni, respectiv în mai și iunie, a anunțat vineri Ministerul Apărării din Marea Britanie.

Economie 2024-07-12 19:50:33

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat, luni, la Digi24 că nivelul Dunării scade, că debitul scăzut este înregistrat chiar de la intrarea în țară din cauza situației din Europa, dar a adăugat că momentan nu există niciun risc pentru funcționarea centralei de la Cernavodă.

Economie 2022-07-25 14:39:42

O gospodărie din localitatea Iaslovăţ a ars în noaptea de duminică spre luni din cauza unei doze suprasolicitate, a informat ISU Suceava. În incendiu au ars patru tone de cereale și furaje, iar zeci de animale au murit.

Economie 2023-03-27 11:34:59

Kirilo Budanov, șeful serviciului de informații militare din Ucraine, a declarat la Forumul de Strategie Europeană Ialta, care a avut loc la Kiev, că în ceea ce privește creativitatea și flexibilitatea, Ucraina se află în avantaj în fața Rusiei, care e depășită. Cu toate acestea, trupele Moscovei se adaptează, schimbă strategia și modul în care acționează constant și copiaza foarte mult din tacticile Ucrainei, relatează The Guardian.

Economie 2023-09-10 18:32:37

Ultimele analize efectuate pe probele apei din zona litoralului românesc, de la Năvodari până la Vama Veche,  au ieșit în parametri normali și nu indică niveluri de E.coli, a anunțat Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța. În schimb, testele pentru zonele Vadu și Corbu vor fi repetate.

Economie 2024-08-03 11:54:21