• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-13 08:01:43
  • Sursa:
ONU condamna "anexarile ilegale" de teritorii ucrainene la Rusia. 143 de tari cer Moscovei sa anuleze imediat si neconditionat decizia Imagine

Adunarea Generală a ONU a condamnat cu o majoritate "covârşitoare" "anexările ilegale" de teritorii ucrainene de către Rusia, după ce Moscova a făcut uz de dreptul său de veto privind un text similar prezentat la sfârşitul lui septembrie în Consiliul de Securitate.

Adunarea Generală a celor 193 de state membre reunite în regim de urgenţă de luni a adoptat această rezoluţie cu 143 de voturi pentru, faţă de cinci ţări contra şi 35 care s-au abţinut, printre care China, India, Pakistan şi Africa de Sud, în pofida eforturilor diplomatice ale Statelor Unite.

Cele cinci state care au votat împotrivă sunt, fără surpriză, Rusia, Belarus, Siria, Coreea de Nord şi Nicaragua.Cu acest text, co-redactat de Uniunea Europeană şi prezentat de Ucraina, occidentalii au afirmat că au dovedit că Rusia preşedintelui Vladimir Putin este "izolată" pe scena internaţională, la şapte luni de la izbucnirea războiului în Ucraina.

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, s-a declarat încântat să vadă "o majoritate covârşitoare de naţiuni de partea Ucrainei, în apărarea Cartei ONU şi opoziţia fermă la războiul Rusiei împotriva Ucrainei şi a poporului său". Antony Blinken a subliniat că "foarte puţine naţiuni au votat cu Rusia" şi a salutat "unitatea internaţională" şi "sprijinul neclintit" faţă de Kiev.

Cele 143 de ţări care au votat pentru rezoluţia ONU au indicat că "nu vor tolera nicio încercare a unui stat membru ONU de a ocupa un teritoriu cu forţa", a insistat secretarul de stat american.

Rezoluţia "condamnă tentativele de anexare ilegală" a regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson după "pretinse referendumuri ilegale" şi subliniază că aceste acţiuni "nu au nicio validitate" în temeiul dreptului internaţional

De asemenea, textul îndeamnă ca niciun stat să nu recunoască aceste anexări şi reclamă retragerea imediată a trupelor ruse din Ucraina care au intrat pe 24 februarie.

ONU "cere ca Federaţia Rusă să îşi anuleze imediat şi necondiţionat decizia din 29 septembrie" privind integrarea regiunilor ucrainene în Rusia. Aceste anexări constituie o "încălcare a integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Ucrainei".

Înainte de vot, ambasadoarea SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a cerut cât mai multor ţări să nu se abţină: "Astăzi Rusia invadează Ucraina. Dar mâine teritoriul unei alte naţiuni ar putea fi încălcat. Aţi putea fi voi. Aţi putea fi următoarea" ţară, a declarat diplomata de la tribuna Naţiunilor Unite.

Omologul său francez, Nicolas de Riviere, a adăugat: "Prin invadarea vecinului său, Rusia a decis să deschidă calea altor războaie de anexare. Ceea ce se întâmplă astăzi în Europa se poate întâmpla mâine în altă parte: în Asia, în Africa, în America Latină".

Şi pentru britanica Barbara Woodward, "Rusia a eşuat pe câmpul de luptă şi la ONU. (...) Rusia s-a izolat. (...) Acum trebuie să oprim războiul".

 

Speranţele contraofensivei ucrainene nu s-au adeverit, a recunoscut un înalt oficial din domeniul securităţii, potrivit BBC. „Asta nu înseamnă că victoria nu va fi de partea noastră”, a subliniat însă Oleksiy Danilov, care coordonează cabinetul de război al ţării.

Economie 2023-12-12 13:27:30

Şeful serviciului de informaţii al armatei ucrainene (GUR), Kirilo Budanov, crede că în acest an ar putea avea loc o încetare a focului în războiul cu Rusia, transmite miercuri Reuters.

Economie 2025-02-20 15:35:53

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au scăzut cu 9%, în urma majorării importurilor de gaze naturale lichefiate (GNL), chiar dacă regiunea se confruntă cu temperaturi scăzute, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Economie 2022-12-12 16:56:42

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii Adriana Pistol a declarat că antibioticele care vor fi eliberate pentru situaţii de urgenţă, pentru 48 de ore, sunt cele de primă intenţie. Ordinul care monitorizează prescrierea şi raportarea eliberării medicamentelor antibiotice şi antifungice de uz sistemic nu va fi retras, informează News.ro.

Economie 2024-01-25 15:37:40

Presiunea asupra cancelarului german Olaf Scholz pentru a oferi Ucrainei rachete de croazieră Taurus se intensifică. Atât opoziţia creştin-democrată, cât şi propria sa coaliţie de guvernare, spun că Germania trebuie să trimită ajutor după ultimele atacuri aeriene ruseşti masive asupra teritoriului ucrainean, relatează miercuri agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Economie 2024-01-03 20:06:25

O stație GPL din localitatea Corcova, județul Mehedinți, a luat foc duminică dimineață, 30 iunie, în urma unui accident rutier între două mașini.

Economie 2024-06-30 12:44:43

Kirilo Budanov, șeful GUR, serviciul de informații militare ucrainene, spune că atacurile cu dronă împotriva orașului Moscova, din ultimele zile, sunt „o pedeapsă de la Dumnezeu”. Oficialul ucrainean a făcut declarațiile într-un interviu acordat, la Kiev, presei occidentale.

Economie 2023-07-31 14:07:24

Deţinuţii au luat ostatici 57 de gardieni şi poliţişti în şase închisori în Ecuador, ca represalii după transferuri recente de deţinuţi şi intervenţiile forţelor de ordine în penitenciarele din această ţară sud-americană, relatează vineri AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2023-09-01 23:56:47