• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-20 13:56:28
  • Sursa:
ONU avertizeaza ca orice escaladare militara in Gaza va fi „catastrofala” pentru civilii palestinieni Imagine

Orice escaladare sau chiar continuare a acţiunii militare a Israelului împotriva Fâşiei Gaza va fi „catastrofală” pentru populaţia locală, a declarat, vineri, Înaltul Comisar al ONU pentru refugiaţi, Filippo Grandi, transmite AFP, potrivit Agerpres. 

„Pot să vă spun cu certitudine că orice nouă escaladare sau chiar continuare a activităţilor militare va fi pur şi simplu catastrofală pentru populaţia din Gaza”, a afirmat Grandi într-o conferinţă de presă la Tokyo.

Subliniind că Înaltul Comisariat al ONU pentru refugiaţi (UNHCR) nu are mandat oficial în teritoriile palestiniene sau în Israel, Filippo Grandi a spus că 'împărtăşeşte îngrijorarea şi angoasa extreme exprimate de numeroşi colegi, inclusiv de secretarul general al ONU', în ce priveşte conflictul.

Consecinţele extinderii conflictului în Liban şi alte locuri ar fi „incalculabile”, a prevenit el.

„Libanul este el însuşi într-o criză politică şi economică foarte profundă şi găzduieşte sute de mii de refugiaţi sirieni şi palestinieni”, a menţionat Înaltul Comisar.

„Să nu uităm că avem alte situaţii nerezolvate în regiune: conflictul din Siria, de exemplu, Irakul care rămâne foarte fragil, Egiptul unde sute de mii de refugiaţi din Sudan au fost primiţi din cauza unui alt conflict la poarta sa”, a reamintit Grandi.

Crizele se înmulţesc în lume, dar finanţarea organizaţiilor umanitare „nu creşte”, ceea ce face ca acestea „să se afle ele însele în pragul ruperii”, a mai avertizat el.

În cea de-a 14-a zi a războiului dintre Israel şi Hamas, declanşat de un atac sângeros fără precedent al Hamas, ONU estimează că cei în jur de 2,4 milioane de locuitori din Gaza - dintre care jumătate sunt copii - se află în pragul „catastrofei” pentru că Israelul le refuză orice acces la apă, electricitate sau combustibil.

Potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas, 3.785 de persoane, printre care 1.524 de copii, au fost ucişi în Fâşia Gaza.

Ajutorul internaţional aşteptat de palestinieni în Gaza se acumulează vineri în apropierea frontierei cu Egipt, în timp ce cartiere întregi au fost complet distruse şi peste un milion de persoane au fost strămutate după asediul impus de Israel la 9 octombrie.

Fâşia Gaza era deja supusă unei blocade terestre, maritime şi aeriene de când Hamas a preluat puterea în enclavă în 2007.

Polonia va reintroduce o zonă tampon de 200 de metri la graniţa cu Belarus la începutul săptămânii viitoare, a anunţat miercuri premierul Donald Tusk, după ce un soldat de la frontieră a fost grav rănit într-un atac la graniţă.

Economie 2024-05-29 13:53:25

Agenți ai serviciilor secrete din Rusia s-au infliltrat în rândul mulțimii, în timpul protestelor din Europa sau chiar au organizat demonstrații în mari orașe, scopul lor fiind să creeze un sentiment anti-ucrainean în Occident și să întârzie aderarea Suediei la NATO, arată o anchetă comună a mai multor publicații europene, informează Agerpres.

Economie 2023-05-08 10:59:20

Începând de luni, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, intră în concediu fără plată. Asta după ce PNL a decis ca ministrul să fie candidatul partidului pentru Primăria Capitalei. Atribuțiile sale vor fi preluate de secretarul general, a anunțat Burduja, la Digi24, la emisiunea LIVE cu Rotaru și Kiss.

Economie 2024-04-26 20:19:40

O reclamă Adidas, făcută din drone cu lumini multicolore şi reprezentând un pantof de sport, a indignat vineri opinia publică şi autorităţile din Grecia pentru că pe fundalul său se vedea Acropola din Atena, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2025-05-16 21:50:30

Echipa de fotbal a României va debuta în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026 în luna martie 2025. În campania de calificare, jucătorii naționalei au fost distribuiți la tragerea la sorți într-o grupă cu 5 echipe și vor avea 8 meciuri, care se vor desfășura în perioada martie - noiembrie 2025.

Economie 2025-01-25 07:00:18

Politica vinde bine. Așa putem traduce efectele discuțiilor tensionate din Biroul Oval dintre Volodimir Zelenski, de o parte, Donald Trump și JD Vance de partea cealaltă. Designerul ucrainean care a creat tricoul negru purtat de Zelenski spune că vânzările au explodat după această ceartă și, culmea, cele mai multe comenzi vin chiar din SUA.

Economie 2025-03-03 16:52:54

Sângerările vaginale anormale, secreții vaginale neobișnuite, durerea pelvină sau în timpul actului sexual sunt doar câteva dintre semnele și simptomele care pot indica un de cancer de col uterin sau cancer cervical. Cancerul de col uterin reprezintă una dintre cele mai frecvente forme de cancer la femei, dar este și unul dintre cele mai prevenibile și tratabile tipuri de cancer, dacă este detectat din timp.

Economie 2024-07-22 10:15:55

Un judecător din Los Angeles a pronunţat o nouă sentinţă pentru fraţii Menendez, care execută închisoare pe viaţă pentru uciderea părinţilor lor într-o locuinţă luxoasă din Beverly Hills în 1989, făcându-i eligibili pentru eliberare condiţionată, transmite BBC.

Economie 2025-05-14 08:30:09