• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-02-20 09:59:04
  • Sursa:
ONU avertizeaza ca ar putea avea loc „o explozie a numarului de decese in randul copiilor” din Fasia Gaza Imagine

Lipsa alarmantă de hrană, malnutriţia galopantă şi o răspândire rapidă a bolilor ar putea duce la o „explozie” a numărului de decese în rândul copiilor din Fâşia Gaza, a avertizat luni Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), relatează AFP, citată de Agerpres.

La douăzeci de săptămâni de la începutul războiului condus de Israel împotriva Hamas, agenţiile ONU afirmă că alimentele şi apa potabilă au devenit „extrem de rare” pe teritoriul palestinian şi aproape toţi copiii mici suferă de boli infecţioase.

„Fâşia Gaza este pe punctul de a asista la o explozie a numărului de decese evitabile în rândul copiilor, care ar putea agrava nivelul deja nesustenabil al deceselor în rândul copiilor în Gaza”, a declarat Ted Chaiban, şef adjunct al acţiunii umanitare în cadrul UNICEF.

Cel puţin 90% dintre copiii cu vârsta sub cinci ani din Gaza sunt afectaţi de una sau mai multe boli infecţioase, potrivit acestui raport realizat de UNICEF, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Programul Alimentar Mondial (PAM).

Pe parcursul celor două săptămâni premergătoare acestei evaluări, 70% dintre ei au suferit de diaree, de 23 de ori mai mult decât situaţia de referinţă din 2022.

„Foamea şi boala sunt o combinaţie mortală. Copiii înfometaţi, slăbiţi şi profund traumatizaţi au un risc mai mare să se îmbolnăvească, iar copiii bolnavi, în special cei cu diaree, nu pot absorbi bine nutrienţii”, a declarat Mike Ryan, responsabil cu situaţii de urgenţă în cadrul OMS.

Potrivit evaluării ONU, mai mult de 15% dintre copiii cu vârsta sub doi ani, sau unul din şase, suferă de „malnutriţie acută” în nordul Fâşiei Gazei, lipsiţi aproape complet de ajutor umanitar.

„Deoarece datele au fost colectate în ianuarie, este probabil ca situaţia să fie mai gravă astăzi”, au avertizat agenţiile ONU.

În sudul Fâşiei Gaza, 5% dintre copiii cu vârsta sub doi ani sufereau de malnutriţie acută, potrivit evaluării.

„Un astfel de declin al situaţiei nutriţionale a unei populaţii în trei luni este fără precedent în lume”, au mai atras atenţia agenţiile ONU.

Războiul a fost declanşat de un atac fără precedent lansat pe 7 octombrie de comandouri ale Hamas infiltrate în sudul Israelului. Peste 1.160 de persoane au fost ucise, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ AFP bazat pe date oficiale israeliene.

Armata israeliană a lansat o ofensivă care a făcut 29.092 de morţi în Gaza, marea majoritate civili, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas, împingând teritoriul palestinian într-o criză alimentară şi umanitară.

O furtună de praf a fost detectată de telescopul James Webb pe o planetă aflată în constelația Corbul, la 40 de ani lumină de sistemul nostru solar, scrie BBC.

Economie 2023-03-25 08:00:14

Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău îi transmite primarului Constantin Toma că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi fiecare cauză este tratată la fel, după ce edilul i-a reproşat prim-procurorului Corina Stroe Tudorache că a dat curs unei sesizări penale neasumate, trimisă anonim prin poştă, iar acest demers ar fi putut bloca investiţiile pe fonduri europene din oraş, relatează Agerpres. 

Economie 2023-03-31 10:39:19

Un tânăr în vârstă de 21 de ani a ajuns la spital, duminică după amiază, după ce motocicleta pe care o conducea s-a izbit violent de un autoturism. Primele verificări ale poliţiştilor arată că motocicleta era neînmatriculată, iar tânărul nu deţine permis de conducere.

Economie 2023-05-28 17:42:31

Un avion a fost forțat să se întoarcă din drum, după ce un bărbat complet dezbrăcat a început să alerge pe culoarul dintre cele două rânduri de scaune și a îmbrâncit un însoțitor de zbor.

Economie 2024-05-28 19:49:49

Parada Budapest Pride ar putea fi interzisă pe străzile din capitala Ungariei, după ce guvernul condus de Viktor Orban a anunțat că evenimentul ar trebui mutat într-un spațiu închis, invocând „protecția copilului”. Decizia face parte dintr-o serie de măsuri restrictive împotriva comunității LGBTQ+, pe fondul pregătirilor pentru alegerile din 2026, potrivit The Guardian.

Economie 2025-02-26 20:40:42

Consumul unui pahar din această băutură este benefic pentru inimă. Un studiu realizat de oamenii de știință din Massachusetts, Statele Unite, arată că un pahar de alcool pe zi poate proteja inima, reducând riscul de boli cardiace.

Economie 2024-06-22 21:56:07

O grădină zoologică din Rusia a anunțat pe o rețea socială că a trimis doi păuni  în Ucraina, „ca să le lumineze viața de zi cu zi soldaților de pe front”, dar apoi a șters postarea din cauza comentariilor care îl insultau pe Vladimir Putin.

Economie 2024-05-01 15:11:51

Liderul mişcării islamiste palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, a declarat marţi, la Teheran, că adoptarea primei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU care cere încetarea imediată a focului în Fâşia Gaza demonstrează „izolarea politică fără precedent” a Israelului, relatează AFP, citată de Agerpres.

Economie 2024-03-26 16:55:19