• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-08-18 20:21:26
  • Sursa:
ONU acuza Coreea de Nord ca a incalcat drepturile omului cu scopul de a se militariza Imagine

Coreea de Nord este acuzată în Consiliul de Securitate al ONU de încălcări „atroce” şi „neimaginabile” ale drepturilor omului ale populaţiei nord-coreene, în scopul dezvoltării programelor sale de înarmare nucleară şi balistic, relatează AFP, potrivit News.ro. 

„Multe încălcări la care mă refer susţin creşterea militarizării RPDC (Republica Populară Democratică Coreeană)”, a acuzat joi, într-o legătură video, Înaltul Comisar Onu însărcinat cu Drepturile Omului Volker Türk.

La cererea Statelor unite, care prezidează în august Consiliul de Securitate al ONU, o reuniune publică, prima din 2017,  a fost consacrată exclusiv drepturilor omului în Coreea de Nord.

De exemplu, a detaliat Türk, „recurgerea la scară mare la muncă forţată, inclusiv a deţinuţilor politici şi elevilor la strânsul recoltelor, confiscarea salariilor muncitorilor din străinătate, toate acestea susţin aparatul militar de stat şi capacitatea sa de a fabrica armament”.

Consiliul a invitat un „tânăr reprezentant al societăţii civile”, Ilhyeok Kim, care a fugit din Coreea de Nord şi a cărui familie s-a refugiat în Coreea de Sud.

Ilhyeok Kim a citit un text în limba engleză în care a denunţat „izolarea” şi „pedepsele” populaţiei nord-coreene, „sângele şi sudoarea” poporului pentru „viaţa de lux a conducătorilor”. „Însă Guvernului nu-i pasă, el îşi face griji doar să-şi păstreze puterea dezvoltând armament nuclear şi difuzându-şi propaganda pentru a-şi justifica faptele”, acuză tânărul.

„Încălcările şi atingerile drepturilor omului pe care tocmai le-aţi relatat sunt atât de atroce, încât sunt neimaginabile”, i-a răspuns emoţionată ambasadoarea Statelor Unite la ONU Linda Thomas-Greenfield.

„Controlul totalitar şi represiv al societăţii de către (dictatorul nord-coreean) Kim Jong Un şi negarea la scară mare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale asigură regimului resurse pentru a-şi dezvolta programele ilegale de armament de distrugere în masă şi de rachete balistice”, a denunţat ambasadoarea americană.

Coreea de Nord este vizată, începând din 2006, de sancţiuni internaţionale - sporite în trei rânduri în 2017.

Măsurile luate în 2017 în unanimitate de către Consiliul de Securitate al ONU împotriva Phenianului, cu scopul de a-l constrânge să-şi întrerupă programele nuclear şi balistic,  limitează importul nord-coreean de petrol.

Din 2017, Consiliul de Securitate al ONU nu mai este unit pe tema Coreei de Nord.

În mai 2022, China şi Rusia s-au opus prin veto unei rezoluţii care prevedea noi sancţiuni şi nicio rezoluţie sau declaraţie nu a mai fost adoptată de atunci, în pofida unei multiplicări a tirurilor de rachete nord-coreene.

Un efect mai puţin cunoscut al războiului din Ucraina: peste două sute de ruși cu titlu de refugiați sunt adăpostiți și hrăniți în Iași și au aceleași drepturi ca ucrainenii. Asta în condițiile în care statul rusesc este cel care a agresat Ucraina, scrie ziaruldeiasi.ro.

Economie 2022-12-01 17:53:58

Liderii coaliției au decis măsurile fiscale care vor fi introduse un noul Cod Fiscal. Acestea includ deduceri pentru veniturile mici, creșterea accizelor la alcool și tutun, creșteri de TVA. De asemenea, va crește impozitul pe jocurile de noroc.

Economie 2022-06-29 23:08:32

Klaus Iohannis îl decorează pe înotătorul David Popovici cu cea mai înaltă distincție a statului român, Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, ca urmare a performanțelor extraordinare obținute la Campionatele Mondiale de Natație, care l-au plasat în rândul celor mai buni sportivi ai lumii, precum și în semn de recunoaștere și apreciere pentru întreaga activitate.

Economie 2022-06-24 18:11:04

Autorul atacului armat asupra premierului slovac Robert Fico s-ar putea să nu fi fost doar un "lup singuratic", cum s-a crezut până în prezent, a declarat duminică ministrul de interne slovac Sutaj Estok, în timp ce autorităţile încearcă să elucideze deplin tentativa de asasinat, relatează Reuters.

Economie 2024-05-19 23:22:09

Comisia pentru muncă a Senatului a amânat, cu două săptămâni, adoptarea unui raport la proiectul privind pensiile speciale ale magistraților. La dezbaterile din ședința de luni a comisiei, USR a acuzat coaliția că proiectul a fost făcut intenționat neconstituțional, „praf în ochi aruncat oamenilor” chiar înainte de alegeri.

Economie 2025-04-28 13:39:58

Premieră șocantă în România. Este prima dată când polițiștii au prins mai mulți șoferi drogați la volan față de cei băuți.

Economie 2022-08-30 17:37:16

Românii nu sunt dispuși să se pregătească militar și să-și apere țara. În ciuda faptului că Șeful Armatei Române, generalul Gheorghiță Vlad, a avertizat într-un interviu pentru Europa Liberă că România nu este pregătită pentru război și că este necesară o lege prin care cetățenii să poată să învețe să tragă cu arma, se pare că oamenii nu vor. Se așteaptă, în schimb, ca în cazul unui conflict, țara noastră să fie apărată de forțele NATO.

Economie 2024-02-02 17:43:48

Un sport sângeros, mortal și o tradiție prețuită de unii: coridele nu au dispărut din Spania. Din 2013 fac parte din patrimoniul cultural al țării, spre consternarea activiștilor pentru drepturile animalelor. E vorba de lupta dintre om și taur și aproape întotdeauna cel din urmă este ucis în arenă. Dar mai există un aspect care îi înfurie pe activiști: folosirea oamenilor pitici pe post de clovni și acrobați. Aceștia spun că o fac de bunăvoie. Dar chiar și așa, oare este în regulă? Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată sâmbăta la ora 00:30 și în reluare de la ora 19:30.

Economie 2022-08-13 19:58:44