• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-03 23:19:30
  • Sursa:
Omul de incredere al lui Macron, inculpat pentru legaturi ilegale cu o importanta companie Imagine

Secretarul general al președinției franceze, un important colaborator al președintelui Franței, a fost inculpat pentru conflict de interese, luni, conform unui anunț al procurorului de caz. Alexis Kohler este acuzat de legături ilegale cu compania italio-elvețiană  de transport maritim Mediterranean Shipping Company (MSC).

Alexis Kohler a fost, de asemenea, plasat sub statutul de martor asistat pentru trafic de influenţă în acest dosar în care sunt investigate legăturile sale familiale şi profesionale cu compania italo-elveţiană MSC, fondată şi condusă de verii mamei sale, familia Aponte, a mai precizat procurorul Jean-François Bohnert, din cadrul Parchetului Naţional Financiar (PNF), care este unitatea anti-corupţie a justiţiei franceze.

Numărul doi al Palatului Eysee, inculpat în acest dosar pe 23 septembrie, „contestă ferm că ar fi comis vreun delict”.

„Fără a fi luate în consideraţie în acest stadiu numeroase elemente obiective împotriva actului de acuzare, Alexis Kohler a fost pus sub statutul de investigat (n. red. - inculpat) pentru conflict ilegal de interese pentru fapte care ar putea data din urmă cu mai mult de zece ani”, susţine avocatul lui Kohler.

„Continuarea procedurii, la care el are de acum înainte acces (...), îi va permite să-şi demonstreze nevinovăţia”, a asigurat acesta.

Rezultatele evaluării miniştrilor ar urma să fie prezentate săptămâna viitoare, luni, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Economie 2022-06-30 14:16:47

Comisia Europeană recomandă României să se asigure că revizuirea legilor justiţiei consolidează protecţia pentru independenţa sistemului judiciar şi să ia măsuri pentru a soluţiona îngrijorările existente legate de anchetarea şi punerea sub acuzare în cazul infracţiunilor din sistemul judiciar, ţinând cont de standardele europene şi opiniile Comisiei de la Veneţia, indică al treilea raport anual privind situaţia statului de drept în Uniunea Europeană, prezentat miercuri de executivul comunitar.

Economie 2022-07-13 17:18:58

Pastilele pentru întreruperea sarcinii se vor vinde în farmaciile din Statele Unite, au anunţat marţi oficiali din domeniul sănătăţii, potrivit AFP. Măsura ar putea extinde semnificativ accesul la avort după decizia Curţii Supreme a SUA din 2022 de a nu mai garanta dreptul femeilor la întrerupere de sarcină.

Economie 2023-01-04 12:58:19

Contactul cu Hashem Safieddine, potenţial înlocuitor al liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost „pierdut” după loviturile israeliene de vineri din apropierea Beirutului, potrivit AFP care citează un responsabil al mişcării libaneze, relatează Agerpres.

Economie 2024-10-06 07:53:15

Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE) şi formaţiunea stângii radicale Sumar au anunţat marţi că au ajuns la un acord pentru formarea unui „guvern progresist”, după alegerile legislative neconcludente din 23 iulie, relatează AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.

Economie 2023-10-24 12:10:07

Miliardarul Elon Musk a declarat joi că agențiile guvernamentale federale trebuie eliminate total ca parte a eforturilor președintelui Donald Trump de a revizui radical guvernul SUA și le-a comparat cu buruienile, informează Reuters.

Economie 2025-02-14 07:26:40

Un mesaj RO-Alert referitor la posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian a fost transmis în municipiul Tulcea şi în localităţi din nordul judeţului.

Economie 2023-12-17 07:44:04

Elevii din cele mai sărace regiuni ale României sunt cei mai puțini care au obținut medii peste 5 la Evaluarea Națională 2023, arată o analiză a organizației Salvați Copiii, care cere autorităților măsuri reale pentru a ajuta acești copii.

Economie 2023-07-03 13:20:18