• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-07-12 11:55:32
  • Sursa:
OMS: COVID-19 inca provoaca 1.700 de decese saptamanal la nivel global Imagine

COVID-19 încă provoacă circa 1.700 de decese pe săptămână la nivel global, a subliniat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), făcând apel la grupele de risc să se vaccineze împotriva acestei boli, informează AFP.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a avertizat cu privire la declinul constant al acoperirii vaccinale.

În pofida deceselor, ''datele arată că acoperirea vaccinală s-a diminuat în rândurile membrilor personalului sanitar şi a persoanelor de peste 60 de ani, care constitutie două din grupele cu cel mai ridicat risc'', a declarat şeful acestei agenţii ONU cu prilejul unei conferinţe de presă desfăşurate la Geneva.

"OMS recomandă ca persoanele care aparţin grupelor cele mai expuse riscului să primească un vaccin împotriva COVID-19 în primele 12 luni de la ultima doză'', a amintit agenţia ONU, potrivit Agerpres.

Peste şapte milioane de decese asociate COVID-19 au fost raportate de OMS, deşi bilanţul real al pandemiei pare mult mai ridicat.

Virusul aflat la originea COVID-19 a fost detectat în Wuhan, China, la finalul anului 2019.

OMS face apel către guverne să continue monitorizarea şi secvenţierea virusului şi să garanteze în continuare accesul la teste, tratamente şi vaccinuri accesibile şi fiabile.

Berea și fotbalul merg deseori împreună, însă Cupa Mondială 2022 din Qatar a stricat această legătură după ce țara gazdă a interzis consumul de alcool pe stadioane și pe străzi cu doar două zile înainte de startul competiției, scrie Marca.com.

Economie 2022-11-22 13:47:25

În nordul continentului european, țări precum Norvegia și Suedia joacă acum cartea ”vacanțelor la răcoare” (coolcation), pentru a-i atrage pe vizitatorii de la latitudini temperate, în căutare de turism anticaniculă, scrie cotidianul francez Le Figaro.

Economie 2024-07-04 19:15:25

În România sunt adoptați anual aproximativ 1.500 de copii, dar numărul celor care au nevoie de un cămin este de patru ori mai mare. Procedura de adopție e complicată, mai ales pentru cei care au cerințe exagerate. Nu de puține ori pe fișele de adopție sunt cupluri care precizează că vor nou născuți, cu parul blond și cu ochi albaștri.

Economie 2023-11-12 12:08:36

Un urs negru din statul american Colorado a găsit atât de fascinantă o cameră de supraveghere lăsată în pădure de administratorii unui parc natural încât a sfârşit prin a-şi face 400 de "selfie-uri", scrie BBC.

Economie 2023-01-28 08:00:03

Consumatorii eleni care în timpul lunilor de iarnă îşi reduc consumul de electricitate vor fi recompensaţi cu subvenţii mai mari la plata facturilor la energie, a anunţat marţi premierul Kyriakos Mitsotakis, la postul de radio Sfera, transmite Reuters.

Economie 2022-09-20 17:06:46

Suntem în ziua 376 a războiului început de Rusia în Ucraina. Zelenski spune că lupta pentru Donbas este „una dintre cele mai dificile și dureroase bătălii”. Forțele ucrainene par să „efectueze o retragere de luptă limitată” în estul Bahmutului, dar continuă să provoace pierderi ridicate forțelor rusești. Un oficial NATO spune, citând rapoartele serviciilor de informaţii, că ruşii au pierdut de cinci ori mai mulţi soldaţi în luptele pentru Bahmut decât ucrainenii. Separat, Ministerul britanic al Apărării afirmă că Rusia încearcă să compenseze pierderile de vehicule blindate grele prin desfășurarea de tancuri de luptă principale T-62 vechi de 60 de ani.

Economie 2023-03-06 21:45:42

Pasărea Dodo, o specie care a fost vânată până la dispariție în secolul 17, ar putea fi readusă la viață de o echipă de biologi și specialiști în genetică din California, care au primit deja o finanţare de 225 de milioane de dolari pentru astfel de proiecte, scrie CNN.

Economie 2023-02-04 08:00:20

Iranul a criticat „ameninţările" Franţei de a reimpune sancţiunile economice ridicate în 2015 după încheierea unui acord asupra programului nuclear iranian.

Economie 2025-04-30 11:28:01