În a treia zi de miercuri din luna iulie în fiecare an încep Jocurile Olimpice Mondiale Eschimo-Indiene (WEIO) organizate în Fairbanks, Alaska, un eveniment ce se desfășoară pe durata a patru zile în care spectatorii îi pot privi pe sportivi întrecându-se în probe precum trasul de urechi, aruncarea bombei sau săritura focii, relatează BBC.

Cu sute de ani în urmă, nativii care trăiau în așezările de pescari de pe coasta Alaskăi aveau o metodă unică de a comunica atunci când se întorceau victorioși de la vânătoare.

După ce prindeau o balenă, un mesager alerga spre sat, iar, când era în văzul locuitorilor, sărea în aer cu ambele picioare ridicate. Sătenii știau atunci că era timpul să se pună în mișcare și să ajute la căratul capturii înapoi acasă.

Imagine de la proba de tras cu brațul. Foto: Profimedia Images Deschide galeria foto

Dar loviturile de picior nu erau folosite mereu pentru a transmite un mesaj pozitiv. Un singur picior ridicat putea să semnaleze faptul că cineva fusese rănit.

Odată cu trecerea timpului și progresul tehnologiei, aceste forme de comunicare la mare distanță au dispărut. Dar, o dată pe an, tradiția renaște atunci când comunitatea se reunește pentru a organiza Olimpiada Eschimoșilor.

WEIO s-a născut în 1961 după ce doi piloți de avion din afara comunității inuite, Bill English și Tom Richards Sr., au descoperit aceste jocuri tradiționale în timp ce zburau peste comunitățile izolate din Alaska.

La acea vreme, cultura americană dominantă începuse deja să înlocuiască stilul de viață tradițional al nativilor, amenințând cu dispariția obiceiurile locale.

De atunci și până acum, popularitatea WEIO a tot crescut, iar anul acesta 3.000 de spectatori sunt așteptați să vină să îi privească pe cei mai buni atleți nativi în timp ce iau parte în competiții precum trasul de urechi, trasul bățului inuit și săritura focii.

Toate jocurile își au originile în satele nativilor și au fost inventate înainte de vremurile în care trăiau cei mai în vârstă dintre nativii care mai sunt acum în viață.

„Spui povești pentru a transmite mai departe istoria poporului tău și pentru a preda lecții”, a spus președintele consiliului WEIO, Gina Kalloch. „Dai mai departe jocurile pentru a construi și perfecționa aptitudinile de care ai nevoie pentru a trăi o viață de subzistență, pentru a trăi într-un mediu foarte dur și pentru a putea să supraviețuiești. Acestea sunt tehnici de supraviețuire.”

Obiectivul probei de tras de ureche – în esență, o luptă cu odgonul unde în loc să tragi de funie cu brațele, tragi cu urechea de o ață – este de a trage elasticul de pe urechea adversarului sau de a-l forța pe acesta să se dea bătut.

Este un joc de anduranță, câștigătorul demonstrând că are o mare toleranță la durere, o calitate necesară pentru a supraviețui în condițiile dure din Alaska rurală.

Căratul a patru oameni este un joc în care se testează cât de departe poate competitorul să ducă patru voluntari agățați de acesta din toate părțile. Proba aduce aminte de vremurile când vânătorii trebuiau să care capturi foarte grele pe distanțe lungi în temperaturi de îngheț.

Avionul, sau aruncarea bombei, este o altă probă în care sportivii trebuie să stea nemișcați într-o poziție în care corpul este paralel cu pământul, în timp ce alte trei persoane îi cară ținându-i de mâini și de picioare dintr-un punct în altul.

Toate aceste sporturi unice au început să devină mai populare în Alaska datorită organizării WEIO, în ciuda atracției generate de hocheiul pe gheață și de baschet pentru tinerii din regiune.

„Unii dintre oamenii cu care am lucrat erau [din categorii] vulnerabile sau se recuperau în lupta contra drogurilor și a alcoolului – tineri, liceeni”, a explicat Kalloch. „Noi îi recrutam ca să vină și să învețe jocurile”.

„Cele mai frumoase amintiri ale mele erau atunci când luam o persoană vulnerabilă sau care abia dacă vorbea cu tine – nu își dorea să fie acolo, avea o atitudine [negativă]. Apoi, descoperea că există ceva în cultura lui la care se pricepe, pentru care putea să se antreneze și care îl făcea mândru de el și de cultura lui”, a spus Kalloch.

Nu există categorii de vârstă la WEIO – cu toate că atleții trebuie să aibă cel puțin 12 ani – ceea ce înseamnă că în unele cazuri nepoții ajung să se întreacă cu bunicii lor, cei cu mai multă experiență oferindu-le de multe ori sfaturi tinerilor lor rivali în mijlocul competiției.

„Nu este competitiv așa de mult, este despre a concura cu tine însuți în loc să concurezi cu alții”, a povestit Matthew Chagluak, un concurent de 16 ani care ia parte la competiția din acest an.

O altă sportivă de doar 15 ani care concurează în probele de tragere a bățului inuit, lovitura înaltă de picior din Alaska și săritura din genunchi a spus că își imaginează strămoșii ei jucând aceleași jocuri cu sute de ani în urmă în timp ce bătrânii satului se decideau pe cine să trimită la următoarea vânătoare.

Fiecare eveniment are propria sa poveste și face parte din istoria nativilor din Alaska.