• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-21 20:31:15
  • Sursa:
Olanda a debutat cu o victorie la turneul final din Qatar, 2-0 cu Senegal Imagine

Selecţionata Olandei a învins echipa Senegalului cu scorul de 2-0 (0-0), luni seara, pe Al Thumama Stadium din Doha, în primul lor meci din Grupa A a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar.

În ciuda scorului care arată o diferenţă destul de clară în favoarea învingătoarei, campioana Africii a părut a fi echipa mai bună, însă jucătorii antrenaţi de Louis van Gaal au fost mai maturi, mai experimentaţi şi mai inspiraţi pe final, câştigând prin golurile marcate de Cody Gakpo (84) şi Davy Klaassen (90+9).

„Portocala mecanică” a avut oportunitate destul de bună în min. 4, la centrarea lui Gakpo, dar Janssen a fost blocat de defensiva senegaleză.

„Leii din Teranga” au replicat prin Ismaila Sarr (9), cu un şut din întoarcere de la 18 metri, peste poarta debutantului Noppert.

Olanda a mai avut o situaţie notabilă, însă Blind a trimis cu capul pe lângă ţintă (17).

Cea mai mare ocazie a primei reprize a fost ratată de Frenkie de Jong (19), după acţiunea lui Bergwijn şi continuată de Janssen, dar mijlocaşul Barcelonei a ezitat şi a fost deposedat.

Van Dijk a avut o intervenţie providenţială (25), respingând cu capul un şut trimis de Ismaila Sarr la colţul lung.

Într-o primă repriză care s-a desfăşurat mai mult între cele două careuri, Oranje a mai avut o şansă, însă Berghuis (40) a tras de la 18 m peste poartă.

Citiți și:

VIDEO Sfidare față de regimul iranian. Fanii și jucătorii naționalei de fotbal au huiduit și au refuzat să cânte imnul la CM din Qatar

Căpitanul naționalei Iranului vorbește din Qatar despre protestele din țara sa: „Oamenii să știe că suntem alături de ei”

O jurnalistă care a fost jefuită în Qatar a fost întrebată la poliție cum vrea să fie pedepsit hoțul: Mi s-a făcut pielea de găină

În partea secundă, senegalezii au părut mai dornici să se impună şi au controlat jocul perioade bune de timp, însă au fost vizibil lipsiţi de un jucător de talia lui Sadio Mane, care ratează acest turneu final din cauza unei accidentări.

După ce van Dijk (53) a trimis peste poartă la un corner executat de Gakpo, africanii au trecut pe lângă deschiderea scorului (65), dar Noppert a respins şutul expediat de Dia la colţul scurt.

Idrissa Gana Gueye (73) a avut şi el o ocazie bună, dar şutul său a fost respins de acelaşi Noppert.

Olanda nu trimisese nicio minge pe spaţiul porţii până în min. 84, când Gakpo l-a devansat pe Mendy la centrarea sclipitoare lui Frenkie De Jong, şi tripla vicecampioană mondială (1974, 1978, 2010) a deschis scorul.

Noppert a apărut din nou în prim plan în min. 86, când s-a întins şi a agăţat mingea trasă de Pape Gueye la colţul scurt.

Olanda a închis conturile în min. 90+9, când Klassen a reluat în plasă mingea respinsă de portarul Mendy, la şutul lui Depay.

Olanda este la egalitate cu Ecuadorul, care a trecut cu 2-0 de echipa gazdă, Qatar, în celălalt meci al grupei.

Următoarele meciuri din grupă vor avea loc vineri: Qatar - Senegal (Al Thumama Stadium - Doha, 15:00) şi Olanda - Ecuador (Khalifa International Stadium - Ar-Rayyan, 18:00), potrivit Agerpres.

Au marcat: Cody Gakpo (84), Davy Klaassen (90+9).Doha, Al Thumama StadiumCupa Mondială 2022 - Grupa A

Au evoluat echipele:

Senegal: 16. Edouard Mendy - 21. Youssouf Sabaly, 3. Kalidou Koulibaly (căpitan), 4. Pape Abou Cisse, 22. Abdou Diallo (14. Ismail Jakobs, 62) - 15. Krepin Diatta (7. Nicolas Jackson, 74), 6. Nampalys Mendy, 5. Idrissa Gana Gueye, 8. Cheikhou Kouyate (26. Pape Gueye, 74), 18. Ismaila Sarr - 9. Boulaye Dia (20. Cheikh Bamba Dieng, 69). Selecţioner: Aliou Cisse.Rezerve neutilizate: 1. Seny Dieng, 23. Alfred Gomis - 2. Formose Mendy, 10. Moussa Ndiaye, 11. Pathe Ciss, 12. Fode Ballo, 13. Iliman Ndiaye, 17. Pape Sarr, 19. Famara Diedhiou, 24. Moustapha Name, 25. Mamadou Ndiaye.

Olanda: 23. Andries Noppert - 3. Matthijs De Ligt, 4. Virgil van Dijk (căpitan), 5. Nathan Aké - 22. Denzel Dumfries, 11. Steven Berghuis (20. Teun Koopmeiners, 79), 21. Frenkie De Jong, 17. Daley Blind - 8. Cody Gakpo (15. Marten De Roon, 90+4) - 7. Steven Bergwijn (14. Davy Klaassen, 79), 18. Vincent Janssen (10. Memphis Depay, 62).Selecţioner: Louis van Gaal.Rezerve neutilizate: 1. Remko Pasveer, 13. Justin Bijlow - 2. Jurrien Timber, 6. Stefan De Vrij, 16. Tyrell Malacia, 26. Jeremie Frimpong, 24. Kenneth Taylor, 25. Xavi Simons, 9. Luuk De Jong, 12. Noa Lang, 19. Wout Weghorst.

Arbitru: Wilton Sampaio; arbitri asistenţi: Bruno Boschilia, Bruno Pires (toţi din Brazilia); al patrulea oficial: Andres Matias Matonte Cabrera (Uruguay)Cartonaşe galbene: De Ligt (56), Nampalys Mendy (90+4), Idrissa Gana Gueye (90+6).

Prim-ministrul Nicolae Ciucă l-a primit, luni, la Palatul Victoria, pe cancelarul Republicii Federale Germania, Olaf Scholz, aflat în vizită oficială în România.

Economie 2023-04-03 15:16:40

Elon Musk și Bill Gates au o trăsătură de caracter comună care a marcat și personalitatea lui Steve Jobs și care i-a ajutat să aibă atât de mult succes. Walter Isaacon, care a scris biografia lui Jobs, și care acum lucrează la una despre Musk, spune că cei doi, ca și Bill Gates, nu stabilesc legături emoționale cu angajații sau cu colegii și nu fac compromisuri atunci când scopul în afaceri trebuie atins.

Economie 2022-09-18 13:26:09

Lucrătorii de la fabricile Boeing de pe Coasta de Vest a SUA au acceptat luni o nouă ofertă de contract de muncă din partea conducerii, punând capăt unei greve care a durat şapte săptămâni şi a oprit în mare parte producţia de avioane a grupului, transmite Reuters, preluat de News.ro.

Economie 2024-11-05 21:30:24

Un val de proteste violente a izbucnit în Franța după ce un tânăr de 17 ani a fost ucis de polițiști pentru că nu a oprit la semnalul lor. Adolescentul, pe nume Nahel, le era cunoscut agenților, care l-au mai reținut de alte 12 ori pentru diverse fapte, scrie Le Figaro.

Economie 2023-06-29 15:47:45

Guvernul german a preluat controlul a trei rafinării deținute de compania petrolieră rusă Rosneft. Mișcarea face parte din eforturile guvernului lui Olaf Scholz de a proteja economia germană de efectele unui embargo la nivelul UE asupra țițeiului rusesc, care va intra în vigoare în decembrie, potrivit Financial Times și Reuters.

Economie 2022-09-16 12:38:15

Un bărbat din Chicago, SUA, care a stat la închisoare aproape 20 de ani pentru o crimă pe care nu a comis-o, a fost eliberat după ce fratele lui geamăn a mărturisit că el este adevăratul făptaș, scrie Unilad.

Economie 2023-10-03 08:00:35

Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, "în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli", care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele Maia Sandu, care a transmis condoleanţe familiei celui cunoscut ca "tatăl lui Guguţă", personajul din cărţile pentru copii care l-a consacrat pe Spiridon Vangheli, relatează publicaţia Ziarul Naţional din Chişinău, preluat de Agerpres.

Economie 2024-06-22 01:07:19

Crin Antonescu a participat la Consiliu Național al PNL, unde liberalii l-au validat pentru a intra în cursa prezidențială. Candidatul Coaliției a venit cu critici la adresa lui Călin Georgescu, despre care susține că nu a făcut nimic pentru România. 

Economie 2025-01-26 13:08:23