Pe de altă parte, analiștii sunt de părere că o posibilă schimbare nu este oportună. „Presupunând că totul s-ar balansa în direcția cealaltă, cu alte cuvinte ar veni PNL-ul, poate plus UDMR-ul la guvernare și cu ce s-o mai găsi, dacă s-ar putea încropi o asemenea majoritate, nu cred că o stabilitate politică ar putea fi garantată de această nouă majoritate. Eu cred că România care trăiește foarte vulcanic, foarte impulsiv aceste scrutinuri oarecum ne obligă pe noi, cei care le recepționăm, să constatăm că de fapt este vorba de un vot pentru președintele României. Ceea ce nu are greutatea unui vot pentru Parlament, nici pentru alegerile locale”, a declarat la Digi24 analistul politic Radu Călin Cristea.
Acesta a explicat că Traian Băsescu este cel care a oferit o altă însemnătate funcției de președinte. „
După cei 10 ani, când Traian Băsescu a încărcat această poziție în stat cu foarte multe acțiuni care nu erau în litera și spiritul Constituției avem impresia că un președinte trebuie să atragă mari schimbări. Privită sec, la rece, Constituția nu adaugă niște puteri teribile președintelui. Că domnul Băsescu a iradiat foarte puternic prezența sa la Cotroceni este una, domnul Iohannis pare să fie clădit dintr-un alt aluat”, a mai spus analistul politic.
