"Vioara are propria ei maşină blindată, care se deplasează de la locaţie la locaţie, iar noi suntem întotdeauna aproape de el şi de vioară", spune Liviu Moise, coordonatorul operaţiunii "Stradivarius".
"Nu e bătută cu cristale, nu e nici mai mare, nici mai mică. Pare o vioară la fel ca celelalte. Sigur că marii cunoscători o cunosc dintr-o privire", crede violonistul Alexandru Tomescu.
Vioara creată acum 300 de ani a fost încredinţată de către ministerul culturii violonistului Alexandru Tomescu. În mai şi iunie, acesta va concerta în 12 oraşe, alături de celebrul pianist Eduard Kunz.
"Vioara am câştigat-o prima dată în 2007 printr-un concurs organizat de Ministerul Culturii, iar în 2013 am participat din nou la acel concurs şi l-am şi câştigat, aşa că voi cânta pe această vioară până-n 2018", explică Tomescu.
"Marii muzicieni au spus mai demult că adevărata învăţare şi înţelegere a piesei începe doar după primele concerte", spune pianistul Eduard Kunz.
Concertul organizat pentru susţinerea unei fundaţii care luptă împotriva abandonului copiilor va fi susţinut la Filarmonica de stat din Oradea. Turneul naţional Stradivarius se va încheia la Bucureşti pe 11 iunie.
reporter: Edina Szomoru operator: Constantin Gheorghiţă editor web: Adrian Laboş
