România nu se mai află la nicio răscruce, la niciun moment de inflexiune majoră în care să aibă de ales între două sau mai multe trasee.

Cumva, societatea românească, plus clasa politică aferentă, au ales deja ce era de ales major pentru țara ieșită din comunism. Momentul „Acum ori niciodată” a fost din fericire depășit.

Astăzi României totul îi este clar: Occident, inovație, valori naționale și euro-atlantice. Plus o altfel de organizare a societății și o apetență diferită pentru eficiență și pragmatism. Astăzi este despre acumulări și o depășire obligatorie a inerțiilor care ne macină de ani. Nu vreau să fiu patetic și să zic de secole deși scrierile vechi sunt martor tăcut.

Cu ocazia Zilei Naționale vă las un text al lui Dimitrie Gusti din anul 1910, care pare că este scris ieri. La mulți ani, România!

„În condițiile ei moderne, munca trebuie să își asocieze sprijinul constant al conștiinței și al inteligenței. Până acum, noi nu avem încă, într-un mod perfect definitiv, educația muncii tehnice, bazată pe ordonări științifice. Astfel, n-o are plugarul care se chinuiește cu o seceră neascuțită sau cu un plug ruginit, n-o are funcționarul de birou care de atâtea ori, pentru că se îneacă la mormane de hârtii și de formalități, ajunge să piardă înțelesul esențial al muncii lui, n-o are omul politic care este activ doar când vrea să ceară colectivității ceva, n-o are studentul care își pregătește exaamenele doar în ajunul lor, n-o are profesorul care, bizuindu-se pe unele facilități verbale, înlocuiește seriozitatea științifică cu spumări trecătoare ale talentului său. În general, n-o are niciunul dintre aceia care nu vede, în munca și în rolul lui de viață, o răspundere gravă ce trebuie împlinită prin muncă metodică și adâncă, nu prin improvizări.”