• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-04-13 07:59:33
  • Sursa:
O telecabina s-a prabusit in Turcia. Un om a murit si alti 10 au fost raniti Imagine

O persoană a murit și alte 10 au fost rănite în apropiere de Antalya, după ce telecabina în care se aflau a lovit un stâlp și s-a prăbușit.

Cabina respectivă s-a rupt în două și a căzut de la înălțime, într-o zonă stâncoasă.

Peste 180 de oameni au rămas suspendați, iar operațiunile de salvare au durat întreaga noapte.

Au fost implicați sute de membri ai echipelor de intervenție, inclusiv specialiști în alpinism aduși cu avionul din alte zone ale țării.

Vineri a fost ultima zi a unei sărbători publice de trei zile care marchează sfârșitul Ramadanului, iar familiile merg în număr mare în stațiunile de pe coastă.

Sfântul Valentin este asociat adesea cu data de 14 februarie, atunci când este celebrată sărbătoarea iubirii, Valentine’s Day sau ziua îndrăgostiților în România. Când este, de fapt, Sfântul Valentin în calendarul ortodox. Praznicul are dată fixă.

Economie 2025-02-14 07:00:39

Eurodeputata elenă Eva Kaili, demisă din funcţia de vicepreşedintă a Parlamentului European pentru prezumtiva ei implicare în presupusul scandal de luare de mită care vizează deopotrivă Qatarul şi Marocul, a recunoscut în faţa judecătorului belgian care instrumentează cazul că i-a dat instrucţiuni tatălui ei să scoată de la domiciliu o mare sumă de bani în numerar, transmite marţi EFE.

Economie 2022-12-20 15:47:57

Ministerul Educaţiei a anunţat că peste 161.500 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost înscrişi pentru a susţine Evaluarea Naţională, în perioada 19 iunie - 4 iulie. Prima probă la Limba şi literatura română va avea loc luni, urmată de proba la Matematică, miercuri. De asemenea, proba la limba şi Literatura maternă este programată joi, 22 iunie, iar toate cele trei probe sunt scrise.

Economie 2023-06-18 13:22:37

O femeie din statul american Arizona a fost decapitată de fiul ei chiar în ziua în care împlinea 50 de ani. Familia ei îi pregătise o petrecere-surpriză, potrivit autorităților locale citate de The Indepedent.

Economie 2024-10-03 10:05:02

Descoperirea unei ştampile în limba poloneză pe o carte a lui Immanuel Kant, ce a fost oferită luni de preşedintele francez Emmanuel Macron papei Francisc, a provocat o avalanşă de comentarii uneori ostile în Polonia, informează AFP, potrivit Agerpres.

Economie 2022-10-25 17:12:35

Săptămâna aceasta vom avea trei anotimpuri. Astăzi vor fi temperaturi care se vor apropia de pragul caniculei, în sudul țării, apoi vremea se va răci brusc, va ploua peste tot, iar la munte va ninge.

Economie 2024-04-15 11:17:57

O femeie care ar fi trebuit să se căsătorească săptămâna trecută în Belize nu a mai ajuns la propria nuntă. Compania Southwest Airlines a anulat zborul din cauza condițiilor meteo, iar mireasa nu a mai ajuns la ceremonie. „Am plâns toată dimineața de 30 decembrie”, a povestit ea pentru Insider.

Economie 2023-01-02 15:36:40

Un bărbat de 46 de ani din judeţul Constanţa a murit, miercuri, după ce şi-a dat foc în propria locuinţă. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz, potrivit News.ro.

Economie 2023-07-26 18:10:18