______________________
Tânăra se afla la terapie intensivă, iar medicii sunt rezervați în privința evoluției stării sale. Pacienta a ajuns la Spitalul de Urgenţe „Sf. Spiridon” după a treia intervenție chirurgicală, care a durat cinci ore.
Pentru a nu-i fi pusă viața în pericol, medicii de la maternitate i-au administrat, inițial, un tratament medicamentos pentru eliminarea sarcinii. Nu au reușit, așa că au decis să se intervină chirurgical.
Starea pacientei s-a agravat însă din cauza unei hemoragiei. Pentru că sângerarea nu putea fi oprită, tânara a mai fost supusă la două operații.
Acum, este menținută în viață cu ajutorul aparatelor. Între timp, rudele pacientei au făcut plângere la Ministerul Sănătății. În funcție de cum va evolua starea tinerei, vor decide dacă vor sesiza și Colegiul Medicilor sau Parchetul. Conducerea maternității a început, de asemenea, o anchetă internă.
