• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-06-10 16:32:22
  • Sursa:
O supraveghetoare scolara a fost ucisa de un elev la un colegiu din Franta. Macron denunta „un val de violenta fara sens” Imagine

O supraveghetoare în vârstă de 31 de ani a fost înjunghiată mortal marți dimineață, la intrarea unui colegiu din Nogent, în nord-vestul Franței, de către un elev de 14 ani, în timpul unui control de rucsacuri. Incidentul a declanșat un val de reacții politice și a readus în prim-plan problema armelor albe în școli. Președintele Emmanuel Macron a transmis că națiunea este în doliu și că Guvernul este mobilizat pentru combaterea violenței, potrivit AFP, citată de News.ro.

Președintele francez Emmanuel Macron deplânge „un val de violență fără sens” după uciderea unei supraveghetoare, marți, la intrarea unui colegiu din localitatea Nogent, departamentul Haute-Marne.

„În timp ce ea ne veghea copiii la Nogent, o asistentă școlară și-a pierdut viața, victima unui val de violență fără sens. Suntem cu toții alături de familia ei, de apropiații ei, de colegii săi și de întreaga comunitate a educației. Națiunea este în doliu, iar Guvernul (este) mobilizat să reducă infracționalitatea”, a scris șeful statului pe platforma X.

Premierul François Bayrou a declarat la rândul său că „amenințarea armelor albe la copiii noștri a devenit critică” și a subliniat că trebuie tratată drept „un inamic public”. Acesta urmează să ia decizii în baza unui raport privind portul de arme albe de către minori, redactat de vicepreședinta Partidului Horizons în Adunarea Națională, Naïma Moutchou.

Raportul a fost solicitat după uciderea unei eleve de 15 ani într-un liceu din Nantes și include recomandări precum instalarea obligatorie a camerelor de supraveghere la intrarea și în interiorul școlilor, dar și interzicerea vânzării anumitor tipuri de cuțite extrem de periculoase.

Citește și: Două fetiţe au fost rănite într-un atac cu cuţitul lângă o şcoală din Franța. Agresorul a fost reţinut

Declarațiile lui Macron vin la scurt timp după ce acesta a criticat în weekend „spălarea creierului” promovată de unii politicieni care exploatează în scop electoral faptele tragice.

„Ieri îi denunțați pe cei care fac brainwashing-ul ultimelor fapte diverse. Francezii suferă de violență de jos în sus și sunt disprețuiți de sus în jos”, a reacționat liderul Rassemblement National, Jordan Bardella.

Mai mulți politicieni, în special din zona dreptei și extremei drepte, au comentat tragedia petrecută în fața Colegiului Françoise Dolto. Marine Le Pen a denunțat pe X „desacralizarea vieții” și „banalizarea ultraviolenței”, iar președinta Adunării Naționale, Yaël Braun-Pivet, a transmis: „Ca mamă, ca cetățean, știu că așteptăm de la școală să fie un loc sigur, exigent, protector. Niciun cuvânt nu se ridică la înălțimea ororii acestei morți.”

Fabien Roussel, liderul Partidului Comunist, a vorbit despre „oroare” și „emoție profundă”, în timp ce Mathilde Panot, președinta grupului La France Insoumise, a afirmat că moartea asistentei școlare este „absolut teribilă” și că „ne îngheață”.

Femeia, în vârstă de 31 de ani, a fost atacată cu mai multe lovituri de cuțit marți dimineață, puțin înainte de ora 8:00 (9:00, ora României), în timp ce verifica un rucsac. Nu a supraviețuit rănilor.

Atacatorul, un elev în vârstă de 14 ani, a fost reținut imediat de jandarmi și plasat în arest preventiv la sediul Jandarmeriei din Nogent. Potrivit autorităților, adolescentul este elev al instituției.

Academia din Reims a trimis o echipă mobilă de securitate la fața locului și a anunțat că va fi înființată o celulă de sprijin psihologic. Elevii au fost izolați temporar pe durata intervenției forțelor de ordine.

Rectoratul a precizat că verificarea rucsacurilor era deja prevăzută de „Circularea Retailleau-Borne”, în contextul unor măsuri introduse după un alt incident violent, în martie, în care un elev de 17 ani a fost ucis în fața unui liceu din Essonne.

După atacul din Nantes din aprilie, premierul Bayrou a anunțat intensificarea controalelor în și în jurul instituțiilor de învățământ. Potrivit Ministerului de Interne, în perioada 26 martie – 26 mai au avut loc 6.000 de controale, care au dus la confiscarea a 186 de cuțite și 32 de arestări.

Citește și: Un elev de liceu și-a înjunghiat profesoara de la clasă, într-o școală din Franța

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că Primăria Capitalei va achita până la sfârşitul anului datoria de 220 de milioane de lei pe care o are către Termoenergetica, dar că a solicitat sprijinul Guvernului pentru datorii acumulate din trecut, ajunse la o valoare totală de 600 de milioane de lei.

Economie 2022-09-08 15:56:38

O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite într-un accident rutier care s-a produs, vineri dimineaţă, pe DN 72, în comuna prahoveană Ariceştii Rahtivani.

Economie 2023-09-01 10:29:06

Misiunea noului șef al armatei ucrainene este de a înfrânge mult mai puternica armată rusă. La doi ani și jumătate după ce Vladimir Putin a ordonat declanșarea invaziei, Oleksandr Sîrski recunoaște că rușii beneficiază de mult mai multe resurse, dar spune că Ucraina are un plan bine pus la punct pentru a recuceri peninsula Crimeea și pentru a întoarce soarta războiului împotriva Rusiei, potrivit unui interviu oferit pentru The Guardian.

Economie 2024-07-25 19:19:57

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a atenţionat joi că este periculos de subestimat Rusia şi ambiţiile preşedintelui rus Vladimir Putin în contextul războiului din Ucraina, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Economie 2023-01-05 12:37:50

Inteligenţa artificială trebuie să fie controlată de oameni, altfel poate fi transformată într-o armă, a declarat preşedintele Microsoft, Brad Smith, într-un interviu exclusiv acordat CNBC, potrivit News.ro.

Economie 2023-08-30 08:19:11

O stație de alimentare cu carburanți din Hamburg a fost aprovizionată în mod greșit, iar acum sute de șoferi riscă daune de mii de euro la mașini, informează Bild.

Economie 2023-02-16 10:58:44

Președintele american Joe Biden a fost fotografiat în timp ce încerca să calmeze un bebeluș care a izbucit în plâns în timpul discursului său din cadrul evenimentului aniversar pentru Affordable Care Act.

Economie 2023-03-24 17:31:06

Conducerea Sindicatului Fermierilor Patrioţi dezaprobă şi respinge orice implicare în organizarea şi desfăşurarea mitingului spontan al fermierilor, care se desfăşoară în această perioadă.

Economie 2024-01-11 19:37:40