”Pompierii Detaşamentului Petroşani au intervenit în această după amiază în sprijinul colegilor de la ISU Gorj, pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă care a avut loc pe Defileul Jiului, unde mai multe pietre s-au dislocat de pe versanţi şi au ajuns pe carosabil, avariind un autoturism, în care se aflau două persoane”, a precizat ISU Hunedoara.
Pompierii din Petroşani s-au mobilizat cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD.”În urma evenimentului, ambele persoane din autovehicul au fost evaluate medical, iar una dintre acestea a fost transportată la spitalul din Petroşani pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate”, a arătat sursa citată.
