Accidentul s-a produs, sâmbătă, în satul Sinteşti, comuna Vidra. Astfel, poliţiştii oraşului Popeşti Leordeni au fost sesizaţi cu privire la faptul că un autoturism, condus de o femeie, a lovit o ţeavă de gaze şi gardul unui imobil de pe strada Principală, arată IPJ Ilfov.
Poliţiştii au stabilit că la volan se afla o femeie în vârstă de 27 de ani. Ea a fost testată cu aparatul alcooltest care a indicat valoarea de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.Poliţiştii rutieri din Popeşti Leordeni continuă cercetările, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
