• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-09-13 10:21:58
  • Sursa:
O scrisoare secreta a Reginei Elisabeta a II-a va putea fi deschisa abia in 2085 Imagine

Regina Elisabeta a II-a a lăsat în urmă o scrisoare care poate fi deschisă abia peste 63 de ani, adică în anul 2085. 

Până atunci, scrisoarea este păstrată într-un seif din Australia, într-o frumoasă clădire de epocă din Sydney. Vizitatorii o pot vedea încastrată în zid, în spatele unui geam.

Scrisoarea a fost scrisă de regină, care a fost și suverana Australiei, în 1986. Doar ea îi cunoștea conținutul.

Se spune că include un mesaj personal către locuitorii orașului, însă doar cei mai tineri dintre ei vor apuca să afle ce conțin acele rânduri.

Un tramvai a luat foc, miercuri, în București. Incidentul a avut loc în zona eroii Revoluției. Nu au fost semnalate victime.

Economie 2022-11-16 15:41:27

Între 6 și 17 iulie, în zilele de joi și vineri, absolvenții clasei a VIII-a, împreună cu părinții lor, completează fișele de opțiuni pentru înscrierea la liceu 2023, iar repartizarea computerizată are loc pe data de 19 iulie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. 

Economie 2023-07-06 10:36:20

Klaus Iohannis este politicianul cu cea mai mare notorietate în rândul românilor, urmat de Gabriela Firea, iar pe locul al treilea se află Diana Şoşoacă, arată datele unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Primii trei politicieni români în funcție de notorietate sunt urmați de Mircea Geoană, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, George Simion şi Laura Codruţa Kovesi. 

Economie 2023-11-13 08:41:27

Sophia Loren a fost dusă de urgenţă la spital duminică, după ce a căzut în casă și a suferit mai multe fracturi. Cei doi fii ai actriței sunt alături de ea, la spital. Medicii spun că ea va fi operată și spun că va avea nevoie de o lungă perioadă de recuperare.

Economie 2023-09-25 10:25:20

În urmă cu 35, în statul Georgia din SUA a fost descoperit un cadavru turnat în beton. Trupul îi aparținea unei fetițe de aproximativ 5 ani, însă identitatea ei a rămas un mister până acum. Mai mult, polițiștii au descoperit probe în baza cărora mama fetiței și iubitul ei de atunci, care sunt în viață, au fost acuzați de crimă.

Economie 2023-11-14 12:01:46

Prințul de Wales a acceptat de la un fost prim-ministru din Qatar o valiză în care era suma de un milion de euro în numerar  a relatat săptămânalul „Sunday Times”, care precizează că aceasta a fost doar una dintre cele trei donații, în valoare totală de trei milioane de euro, făcute cash de șeicul Hamad bin Jassim al Thani.

Economie 2022-06-27 10:22:35

Fiscul vine cu noi reguli pentru românii care vând sau cumpără locuințe. Până la finalul oricărei tranzacții imobiliare, vânzătorul va fi obligat să își plătească orice datorie are către stat. Aceeași regulă se va aplica și în cazul donării unei case, arată cel mai nou proiect al Ministerului Finanțelor.

Economie 2024-08-06 10:45:07

UDMR nu vrea să părăsească coaliţia de guvernare, fiind chiar de acord cu comasarea Ministerului Sportului cu un alt minister, dar nu înţelege de ce nu poate continua să deţină Ministerul Dezvoltării, mai ales că nu este parte a acordului politic privind rotativa, semnat de PSD şi PNL, a declarat pentru Agerpres primarul municipiului Sfântul Gheorghe, Antal Arpad András.

Economie 2023-05-18 19:40:59