Această săptămână a început cu patru lideri europeni, care stăteau sfidător la Kiev alături de Volodimir Zelenski, transmițându-i un ultimatum lui Vladimir Putin: semnați un armistițiu acum sau împreună cu Donald Trump vă vom obliga să faceți acest lucru, cu sancțiuni și alte măsuri dure.

În zilele următoare, au urmat o serie de oferte, contraoferte, ultimatumuri și devieri de la subiect, într-o săptămână amețitoare de diplomație cu mize mari, care adesea a părut să semene cu un joc de poker geopolitic.

Totuși, până la sfârșitul săptămânii nu exista niciun armistițiu și nicio sancțiune. În Turcia au avut loc diverse seturi de discuții, pentru care nimeni nu avea prea multe speranțe de succes, iar calea către pace părea la fel de neclară ca acum o săptămână.

La jumătatea săptămânii, publicația britanică The Guardian a petrecut o oră cu Zelenski, împreună cu alți trei jurnaliști europeni, în biroul său din cadrul administrației prezidențiale din Kiev. Tocmai făcuse anunțul surprinzător că va călători în Turcia pentru discuții și l-a provocat pe Putin să i se alăture. A fost o creștere dramatică a mizei și a fost întrebat dacă se simte puțin ca și cum ar juca poker.

El a spus: „Cu mai multe persoane deodată.”

Săptămâna a început bine pentru Zelenski, cu un cvartet de europeni - britanicul Keir Starmer, francezul Emmanuel Macron, noul cancelar german, Friedrich Merz, și polonezul Donald Tusk, toți venind la Kiev.

Cei cinci bărbați stăteau pe o canapea în timp ce Macron îl suna pe Donald Trump, care tocmai se trezise. Trump se pare că era încântat că cei cinci s-au întâlnit, dar nu și-a oferit niciun angajament ferm de a semna sancțiuni dacă Putin nu accepta un armistițiu.

Cu toate acestea, într-o conferință de presă în aer liber, în fața Palatului Mariinski din Kiev, Macron și Starmer au prezentat apelul ca și cum toată lumea ar fi fost pe aceeași lungime de undă. I-au dat lui Putin un ultimatum, până luni seară, pentru a accepta un armistițiu. „Dacă întoarce spatele păcii, vom răspunde, lucrând cu președintele Trump, cu toți partenerii noștri, vom intensifica sancțiunile și vom crește ajutorul nostru militar pentru apărarea Ucrainei”, a declarat Starmer.

Mingea era acum în terenul lui Putin, deși toată experiența trecută sugera că liderul rus nu ar reacționa bine la un ultimatum, mai ales a doua zi după ce a supravegheat o paradă militară bombastică pentru a marca cea de-a 80-a aniversare a victoriei sovietice în cel de-Al Doilea Război Mondial, un eveniment care a devenit mitul fundamental al ideii sale naționaliste despre identitatea rusă și a fost folosit pentru a justifica invazia Ucrainei.

Un semn timpuriu că reacția lui Putin putea să nu fie una pozitivă a venit de la Dmitri Medvedev, fostul președinte al Rusiei și acum cel mai zgomotos trol naționalist de pe X: „Ei lansează amenințări la adresa Rusiei ... Credeți că e inteligent, nu-i așa? Băgați-vă planurile astea de pace în fundurile voastre pangender”, a scris el pe X.

Totuși, reacția lui Putin era singura reacție importantă de la Moscova în aceste zile și, se pare, era pe cale să o transmită în direct. Corespondenții televiziunilor occidentale, dintre care câțiva se aflau încă la Moscova după parada de Ziua Victoriei, au fost chemați la Kremlin pentru o conferință de presă unde Putin era așteptat să ofere răspunsul său la ultimatumul Starmer-Macron-Merz-Tusk.

Era aproape ora 2 dimineața când Putin a apărut, iar conferința de presă fusese redusă la o declarație pregătită, aparent scrisă chiar de Putin. El a disprețuit ideea că Occidentul credea că ar putea comunica cu el folosind ultimatumuri și a susținut, nesincer, că Rusia a oferit întotdeauna armistițiu, dar Ucraina a fost partea care l-a refuzat. În loc de un armistițiu acum, a spus el, hai să începem să discutăm. A numit chiar și o dată și un loc: Istanbulul, joi.

Oferta lui Putin de a purta discuții a contrazis cerințele liderilor occidentali. Starmer, Merz și Macron au fost clari la Kiev - un armistițiu trebuia să fie mai întâi, „fără condiții”, altfel s-ar fi aplicat sancțiuni. Ei au precizat clar că Trump era de acord cu acest plan.

Dar, poate inevitabil, președintele SUA a răspuns punând presiune pe Kiev. „Ucraina ar trebui să fie de acord cu acest lucru, IMEDIAT”, a scris el pe Truth Social. „ÎNTÂLNIȚI-VĂ ACUM!!!”

Mesajul său avea o tentă oarecum pozitivă, aceea că, dacă după întâlnire ar fi clar că nu se poate ajunge la un acord, liderii occidentali vor „acționa în consecință”. Dar nu a fost vorba de discursul dur cu Putin pe care europenii speraseră să-l obțină de la Trump.

La scurt timp după aceea, Zelenski a ridicat din nou miza cu sugestia sa de a organiza un summit la nivel înalt. „Așteptăm un armistițiu complet și durabil, începând de mâine”, a scris el într-un comunicat. Dar a adăugat o întorsătură: „Îl voi aștepta pe Putin în Turcia joi. Personal. Sper că de data aceasta rușii nu vor căuta scuze.”

A fost o provocare dramatică care i-a smuls inițiativa liderului rus. Dacă scopul lui Putin fusese să respingă cererea de încetare a focului cu o ofertă fals constructivă, Zelenski acum îl provoca. A făcut-o și remarcabil de repede, sugerând că nu a fost o mișcare convenită cu aliații occidentali.

„Dacă citiți cu atenție, am vorbit atât despre armistițiu, cât și despre o întâlnire”, a spus el, când a fost întrebat despre asta în interviu. „Mi-am formulat cuvintele exact așa. Nu vă pot spune de ce am făcut asta. Dar știam exact ce făceam”, a adăugat el, enigmatic.

Zelenski, la fel ca mulți lideri mondiali din vremurile noastre, trebuie să-și calibreze cu atenție cuvintele pentru a se asigura că nu-l ofensează pe Trump. „Pregătim un spectacol de teatru pentru un singur spectator”, a declarat o sursă din domeniul securității ucrainene săptămâna aceasta. Uneori poate fi un dans chinuitor, dar dacă merge prost, așa cum s-a întâmplat cu Zelenski la Casa Albă la sfârșitul lunii februarie, consecințele pot fi și mai grave.

Era puțin probabil ca Putin să apară în Turcia, dar tăcerea de trei zile a Kremlinului înainte ca acest lucru să fie confirmat a sugerat că acesta lua în considerare cel puțin diverse opțiuni. În cele din urmă, a trimis o echipă de negociatori la Istanbul condusă de Vladimir Medinski, un fost ministru al culturii care se ocupa de scrierea unor cărți de pseudo-istorie despre misiunea îndelungată a Occidentului de a distruge Rusia.

Până joi seara, Zelenski era la Ankara plângându-se că rușii nu veniseră; Medinski era la Istanbul plângându-se că ucrainenii nu veniseră; Putin era la Kremlin și nu spunea prea multe; iar Trump se apropia de sfârșitul fastuosului său turneu în Orientul Mijlociu și încă sugera că ar putea avea loc o întâlnire de ultimă oră cu Putin.

Vineri, negocierile dintre o delegație ucraineană și grupul rus al lui Medinski au avut loc în sfârșit. Dar acestea s-au încheiat în mai puțin de două ore, producând un schimb de prizonieri, dar se pare că nu prea mult, partea rusă insistând, se pare, asupra unor cerințe maximaliste. Marco Rubio, secretarul de Stat american, a respins negocierile (la care Ucraina a participat doar pentru că americanii au insistat) ca fiind inutile și într-un „blocaj” și, repetând afirmațiile președintelui american, a spus că probabil va fi nevoie de o întâlnire între Trump și Putin pentru a pune capăt conflictului.

Săptămâna se încheie fără niciun semn că se apropie o pace durabilă și cu puține discuții despre implementarea de către SUA a măsurilor dure pe care Starmer și Macron le promiseseră împotriva rușilor. Într-o simetrie elegantă, Zelenski și ceilalți patru lideri europeni l-au sunat din nou pe Trump, de data aceasta de la un summit de la Tirana. „Ne aliniem acum îndeaproape răspunsurile și vom continua să facem acest lucru”, a spus Starmer, într-un mod care cu greu ar putea fi descris ca un zid de solidaritate pentru Ucraina împotriva Kremlinului. Trump, în comentariile sale din această săptămână, a părut entuziasmat de perspectiva unei întâlniri bilaterale cu Putin și a făcut puține referiri la potențialele consecințe negative pentru Rusia.

La începutul săptămânii, Zelenski a declarat că se simte încrezător, deși precaut, în timp ce stătea la masa de poker geopolitic. Președintele ucrainean a spus: „În general, sunt o persoană încrezătoare. Deși în negocieri ar trebui să existe întotdeauna îndoieli... Trebuie să ai niște reflecții, să fii capabil să faci un pas deoparte, să te abați de la calea rapidă pe care se află toți ceilalți.”

Problema pentru Zelenski – și pentru Europa în sens mai larg – este că toate jocurile de poker atent calibrate nu contează dacă se dovedește că Trump nici măcar nu se obosește să urmărească jocul, ci își joacă propriul joc, conform propriilor reguli.