• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-30 11:08:16
  • Sursa:
O roca misterioasa, in forma de gogoasa, a fost descoperita pe planeta Marte Imagine

Roverul Perseverance trimis de NASA să exploreze planeta Marte a fotografiat o rocă misterioasă în formă de gogoașă. Oamenii de știință încearcă să găsească explicații pentru originea obiectului.

„Gogoașa” marțiană a fost fotografiată de la aproximativ 100 de metri distanță, în delta craterului Jezero, de una dintre camerele de luat vederi instalate pe rover - SuperCam Remote Micro-Imager -, care îi ajută pe oamenii de știință să vadă ce se află pe suprafața planetei roșii, scrie CNN.

Echipa Perseverance nu a făcut roverul să se apropie mai mult de bolovanul în formă de gogoașă pentru a-l examina sau a preleva probe, astfel că nu se cunosc compoziția și originile exacte ale acesteia, a declarat Jim Rice, cercetător științific asistent în cadrul Școlii de Explorare a Pământului și a Spațiului de la Universitatea de Stat din Arizona. Rice, care face parte din echipa de imagistică Mastcam-Z a roverului, a observat pentru prima dată roca pe 14 iunie.

Oamenii de știință au câteva ipoteze cu privire la locul de unde provine roca - și de unde nu a provenit.

„Nu pot spune cu certitudine absolută, 100% sigură, că nu este un meteorit, dar cred că este foarte puțin probabil”, a declarat Rice. „Motivul pentru care spun acest lucru este că, în această regiune în care ne aflăm, vedem o mulțime de roci care au acest tip de interior scobit”.

Rocile tipice din această regiune sunt gresii sedimentare, care au probabil o vechime de câteva miliarde de ani, a spus Rice.

„Acestea au fost aduse de inundații de către acest mare canal fluvial, Neretva Vallis - acesta este canalul care a adus toată apa și rocile și sedimentele acolo”, a mai adăugat ea.

Albia râului a transportat probabil roca în formă de gogoașă dintr-o altă zonă, a adăugat el. Roca are o lățime mai mare de 25 de centimetri, dar nu se știe exact cât de mare este, a spus Rice.

O altă rocă ar fi putut fi încorporată în centrul rocii în formă de gogoașă înainte ca vremea să o erodeze, lăsând o cavitate, a adăugat el. De asemenea, vântul poate adânci treptat orice gropi sau cavități mici care erau deja acolo. Sau roca ar fi putut fi pur și simplu mai moale în centrul său.

„Într-adevăr, din punct de vedere științific, nu este nimic special”, a spus Rice.

Pascal Lee, cercetător planetar senior la Institutul SETI, a declarat că el crede că roca ar putea fi un meteorit, având în vedere că în trecut au fost observați meteoriți pe Marte, precum și apropierea planetei de centura de asteroizi și capacitatea acesteia de a conserva meteoriți.

Roca este înconjurată de roci sau fragmente mai mici, „așa că poate (este) un meteorit care s-a spart la aterizare”, a spus Lee. În acest caz, forma de gogoașă ar fi putut fi creată de materialele mai moi din compoziția rocii, care s-au erodat la intrarea în atmosfera lui Marte, a adăugat el.

De asemenea, este posibil ca roca să fi fost „aruncată dintr-o altă parte a planetei Marte prin impactul unui asteroid mare”, a spus Lee. „Se numește un bloc de ejecție. (...) Aș recomanda ca Perseverance să se abată de la cursul său actual pentru a-l verifica”.

Echipa roverului nu are planuri de a face acest lucru, deoarece în prezent conduce Perseverance în direcția opusă, spre o altă zonă cu bolovani pe care îi va eșantiona, a declarat Rice.

Gogoașa de pe Marte nu este singura rocă în formă de patiserie care a fost găsită pe planetă. În 2014, roverul Opportunity al NASA a reperat o mică rocă albă la exterior, cu un interior roșu - ca o gogoașă cu jeleu, a spus Lee.

Un bărbat din Maramureș a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare pentru că a omorât doi câini din sat. Individul a fost dat pe mâna poliției de doi localnici, care și-au găsit patrupedele spânzurate. Hotărârea, care vine la 8 luni de la comiterea faptelor, nu este încă definitivă.

Economie 2023-07-26 13:16:49

Senatorul UDMR, Tanczos Barna, a declarat luni că populaţia de urs brun din România nu este în pericol, iar toate studiile arată o creştere constantă a populaţiei de urs brun, inclusv cele ale ONG-urilor. Potrivit iniţiatorului proiectului de lege privind urşii, este nevoie de o intervenţie preventivă, aşa cum se face în toate ţările europene. Comisiile reunite de muncă şi administraţie publică dezbat, în sesiune extraordinară, proiectul de lege iniţiat de UDMR, care reglementează populaţia de urs brun, în urma tragediei din Munţii Bucegi, în care un urs a ucis o tânără aflată în drumeţie pe Jepii Mici.

Economie 2024-07-15 15:11:34

Parlamentul german va defini drept „genocid” foametea provocată în urmă cu 90 de ani de regimul stalinist în Ucraina, Holodomor, care astăzi capătă o nouă rezonanţă în contextul invaziei ruse, relatează vineri AFP.

Economie 2022-11-26 01:06:07

Noul preşedinte american Donald Trump anunţă că Statele Unite urmează să vândă avioane de luptă de tip F-35 Indiei, într-o conferinţă de presă comună cu premierul indian Narendra Modi la Casa Albă.

Economie 2025-02-14 11:00:26

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că este gata să „deschidă discuţii” privind descurajarea nucleară europeană, în urma unei solicitări de a face acest lucru din partea viitorului cancelar german Friedrich Merz, informează AFP.

Economie 2025-03-01 11:55:04

Crește numărul deceselor în rândul pacienților confirmați cu virusul gripal - sunt șapte la Sibiu doar în primele 11 zile ale acestui an.

Economie 2023-01-12 10:06:14

Președintele României, Klaus Iohannis, participă marți la Haga la o reuniune în format restrâns, alături de premierii Belgiei, Letoniei, Poloniei și Portugaliei, precum și de secretarul General NATO. Întâlnirea are loc la invitația prim-ministrului Regatului Țărilor de Jos, Mark Rutte, și a prim-ministrului Regatului Danemarcei, Mette Frederiksen, informează Administrația Prezidențială.

Economie 2022-06-13 13:35:08

Lideri din zeci de țări, organizații internaționale, instituţii financiare și sectorul privat sunt pregătiți să se adune luni, în Elveția, pentru a elabora un „Plan Marshall” pentru a reconstrui Ucraina devastată de război. Guvernul Ucrainei urmează să îşi prezinte, în premieră, priorităţile pentru reconstrucţia ţării după războiul cu Rusia, la o reuniune cu reprezentanții a circa 40 de state donatoare, în oraşul elveţian Lugano, transmite agenția germană de presă DPA.

Economie 2022-07-04 10:01:43