• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-07-13 08:00:48
  • Sursa:
O relicva care ar contine sangele lui Hristos a fost recuperata dupa ce fusese furata dintr-o manastire din Franta Imagine

Biserica Catolică s-a arătat șocată luna trecută când un artefact auriu și frumos decorat, despre care se spune că ar conține picături din sângele lui Hristos, a fost furat cu puțin timp înainte de o sărbătoare catolică ce are loc în fiecare an în nordul Franței, scrie BBC. Șase săptămâni mai târziu, un detectiv olandez care se ocupă de recuperarea obiectelor prețioase a povestit cum a ajuns în posesia relicvei furate în urma unei operațiuni complexe.

Timp de 1.000 de ani, pelerinii au călătorit spre abația Fécamp din Normandia pentru a se închina la relicva „Sângele prețios al lui Hristos”.

„Între șapte și opt la sută din piesele de artă furate sunt returnate și majoritatea este distrusă”, a spus Brand pentru BBC. „În acest caz, cred că hoțul nu știa despre ce e vorba”.

Relicva a fost furată în noaptea de 1 iunie din sacristia din Fécamp, la nord-est de portul Le Havre. Poliția crede că hoțul a rămas în clădire pe timpul nopții după ce a fost închisă și că măsurile de siguranță erau foarte slabe la momentul comiterii infracțiunii.

Relicva conține două fiole care, potrivit legendei, au fost puse într-o ladă și aruncate în mare, ajungând mai apoi pe țărmul Normandiei, în nordul Franței. Hoțul a furat, în plus, mai multe vase liturgice și alte obiecte prețioase.

Brand a spus că a fost contactat de cineva prin e-mail și i s-a adus la cunoștință că obiectele au fost găsite în casa unei prieten al hoțului.

Când acest prieten și-a dat seama ce sunt obiectele furate, le-a dat persoanei care l-a contactat pe detectivul olandez, care l-a sfătuit să le lase la ușă și să sune la sonerie. Dacă le-ar fi adus direct la mănăstire, exista riscul ca acea persoană să fie arestată, a explicat Brand.

„Vreo două zile mai târziu, la ora 10:30 seara, s-a auzit soneria”, a povestit Brand. „M-am uitat afară de pe balcon și, în întuneric, am văzut o cutie. Am alergat pe scări de frică să nu ia altcineva cutia. Afară, m-am uitat primprejur, dar nu era nimeni acolo”.

Brand a zis că nu i-a venit să creadă cât de frumoase erau relicvele recuperate și a descris momentul deschiderii cutiei în care fuseseră transportate drept o „experiență religioasă autentică”.

Arthur Brand a spus că va înmâna acum relicva poliției pentru ca ea să poată fi returnată mănăstirii din Franța.

Oficialii ucraineni s-au rugat de aliații lor din Occident de luni de zile să îi permită armatei ucrainene să folosească cele mai bune arme pe care le-au primit - în special puternicele rachete balistice - pentru a lovi avioanele de război parcate în aer liber pe pistele bazelor aeriene din Rusia de unde rușii pot lansa cu ușurință atacuri asupra orașelor ucrainene. Dar aceiași aliați au întârziat să le dea undă verde ucrainenilor, iar acum s-ar putea să fie prea târziu, relatează Forbes.

Economie 2024-08-07 10:15:51

Liceenii români sunt invitaţi să se înscrie la Future Leaders Exchange Program (FLEX), până pe 28 septembrie, transmite un comunicat al American Councils for International Education.

Economie 2023-08-02 17:53:23

George Simion a spus că ar vota-o pe Elena Lasconi la alegerile prezidenţiale, pentru că „are cele mai puţine şanse să intre în turul II”, întrebat pe cine ar vota dacă nu s-ar putea alege singur.  Liderul AUR a distribuit și sarcini pentru contracandidații săi dacă ar lucra la o casă, în cazul în care ar deschide un șantier de case ieftine și a explicat ce personaje de desene animate ar fi aceștia, într-o emisiune difuzată de Pro TV. El a mai spus și ce personaje de desene animate crede că s-ar potrivi rivalilor săi în cursa pentru Palatul Cotroceni.

Economie 2024-10-09 22:27:11

Guvernul din Marea Britanie a anunţat, luni, un „program serios” de returnare în ţările de origine a migranţilor neautorizaţi, plan care va înlocui schema de expulzări către Rwanda a anteriorului executiv de la Londra.

Economie 2024-07-22 20:14:58

Statele Unite au dat înapoi și nu mai consideră (în contextul negocierii acordului privind mineralelor) că datoria Ucrainei ar fi de 300 de miliarde USD, ci doar de 100 de miliarde, spun surse Bloomberg.

Economie 2025-04-16 13:30:34

Piloții români care i-au respins pe ruși la granița NATO s-au întors în țară. Este vorba despre 100 de militari care în ultimele 4 luni au apărat spațiul aerian al alianței, în Lituania. Au fost zeci de misiuni în care Suhoiurile rusești se apropiau periculos de mult de spațiul NATO.

Economie 2023-08-08 19:02:35

Sediul Serviciului suedez de informaţii SAPO a fost evacuat vineri, iar opt persoane au fost internate cu „simptome” după o alertă de gaz, a cărui natură nu a fost precizată de autorităţi, scrie AFP.

Economie 2024-02-24 00:28:36

După alegerea sa în calitate de șef interimar în fruntea PNL București, Sebastian Burduja a declarat că datele europene arată că Bucureştiul este un oraş mai dezvoltat decât Madrid, Berlin, Copenhaga sau Amsterdam, având cel mai mare ritm de creștere, însă e pe ultimul loc la indicele de calitate al administraţiei publice. "Am susţinut în faţa colegilor mei să fim într-adevăr «prin noi înşine», aşa cum a spus Vintilă Brătianu, un fost primar al Bucureştiului de altfel. Asta înseamnă să venim în faţa bucureştenilor cu cea mai bună ofertă", a adăugat liderul interimar al PNL Bucureşti şi ministru al Energiei.

Economie 2023-11-20 16:01:30