• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-11-20 12:31:30
  • Sursa:
O profesoara de romana din Constanta este cercetata disciplinar, dupa ce a mers beata la scoala. ISJ: Nu este prima oara Imagine

O profesoară de limba și literatura română, care predă la Colegiul Național Mihai Eminescu din Constanța, este cercetată disciplinar, după ce a mers la cursuri beată. Incidentul a avut loc în urmă cu 10 zile și, potrivit presei locale, femeia s-ar fi prăbușit peste niște mașini când a vrut să urce scările, la intrarea în școală. "Nu este prima oară când vine într-o stare specială", spun reprezentanții IȘJ Constanța.

Incidentul a avut loc vineri, 10 noiembrie, la Colegiul Mihai Eminescu din Constanța. Profesoara, care predă limba și literatura română, a mers la cursuri într-o avansată stare de ebrietate, scrie presa locală.

Când a vrut să urce scările de la intrarea în colegiu, femeia s-a dezechilibrat și a căzut peste mașinile parcate în apropiere. Inițial, colegii profesoarei au crezut că femeia se simte rău. Când și-au dat seama că mirosea puternic a alcool, au sesizat direcțiunea, care l-a chemat pe soțul acesteia pentru a o duce acasă.

"Cunosc situația. Doamna profesor, care este de mulți ani în învățământ, cotată ca fiind un profesor foarte bun, a venit într-o stare specială. A fost condusă în biroul doamnei director, iar soțul acesteia a venit și a luat-o. Nu e prima oară când vine într-o stare specială. Și la începutul anului trecut, a venit într-o stare specială, apoi a intrat imediat în concediu… a revenit în august 2023. Vom face verificări, să ne asigurăm că unitatea de învățământ cu care doamna profesor are contract, să ia măsurile legale care se impun”, au transmis reprezentanții IȘJ Constanța, imediat după incident, pentru Jurnalul de Constanța.

Între timp, la nivelul unității de învățământ s-a deschis procedura de cercetare disciplinară. Se poate merge până la desfacerea contractului de muncă, spun reprezentanții IȘJ Constanța.

"Noi am monitorizat situația. S-a întrunit comisia, este în analiză. Legat de sancțiuni sunt cele precizate în legea învățământului preuniversitar și, din ce știu eu, sunt aceleași ca și în legea educației naționale, care s-a abrogat pe 3 septembrie. Pleacă de la mustrare, de la diminuarea salariului pe o perioadă limitată și se poate merge până la desfacerea contractului de muncă, dar asta este la aprecierea comisiei și mai ales la aprecierea consiliului de administrație al unității de învățământ, în funcție de ce pot să probeze, de audierea cadrului didactic”, a declarat, zilele acestea, Sorin Mihai, inspectorul general al ISJ Constanța pentru Replica Online.

Profesoara a fost și director al colegiului „Mihai Eminescu”, din anul 2006 până în 2017. În 2018, ar fi primit și diplomă de merit de la Inspectoratul Școlar Județean Constanța, scriu jurnaliștii din presa locală.

 

 

Şapte din cele 11 vagoane de marfă implicate în evenimentul feroviar produs în gara Leu, unde 9 vagoane au deraiat, iar alte două s-au răsturnat, au fost ridicate, iar două macarele de mare tonaj intervin pentru ridicarea vagoanelor rămase, anunţă joi CFR SA, precizând că operaţiunea este complexă şi de durată şi că, în continuare, circulaţia trenurilor între Craiova şi Caracal se desfăşoară pe rute alternative.

Economie 2024-01-18 10:22:20

În timpul confruntării cu Donald Trump, contracandidatul său în alegerile prezidențiale, democrata Kamala Harris a făcut o mărturisire care a surprins. Ea a ținut să evidențieze că deține arme de foc pentru siguranța sa, nu din alte considerente. Joi seară, într-un interviu cu vedeta TV Oprah Winfrey, Kamala Harris a vorbit despre posibilitatea de a folosi o armă, dacă un necunoscut ar intra prin efracție la ea în casă, scrie BBC. 

Economie 2024-09-20 21:07:28

Viceministrul rus de externe Serghei Riabkov, care supraveghează relațiile cu SUA și controlul armelor, a declarat luni că toate condițiile președintelui Vladimir Putin pentru încheierea conflictului din Ucraina trebuie îndeplinite înainte ca orice soluție să fie posibilă, scrie The Guardian.

Economie 2025-02-10 17:21:50

Un avion Embraer care zbura din Azerbaidjan spre Rusia s-a prăbușit miercuri în apropierea orașului Aktau din Kazahstan cu 62 de pasageri și cinci membri ai echipajului la bord, au anunțat autoritățile kazahe, transmite Reuters.

Economie 2024-12-25 17:06:48

Ministerul ceh al Industriilor a propus limitarea încălzirii la iarnă la 18 grade Celsius în birouri, 19 grade în instituţiile de învăţământ şi 20 de grade în centrele medicale, în cazul unei crize de combustibili în urma războiului din Ucraina, relatează joi agenţia EFE.

Economie 2022-08-12 16:20:53

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a adresat liderilor prezenți la Forumul economic mondial de la Davos. Este momentul în care se decide dacă forța brută va stăpâni lumea, a spus el.

Economie 2022-05-23 14:33:00

Președintele interimar al Senatului Mircea Abrudean a avut o vizită oficială în Republica Moldova, unde a avut întrevederi cu președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu, prim-ministrul Dorin Recean și viceprim-ministrul pentru integrare europeană Cristina Gherasimov. La discuții, Abrudean a reinterat angajamentul ferm al României față de parcursul european al Republicii Moldova și „sprijinul constant pentru consolidarea rezilienței și dezvoltării acesteia”.

Economie 2025-03-25 22:54:22

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat miercuri că fugarul Cătălin Cherecheş poate fi adus în 10 zile în ţară, dacă consimte la predare, potrivit deciziei cadru, în al doilea scenariu, în care refuză, termenul fiind de 60 de zile. Ea a precizat că decizia de predare nu aparţine statului român, pentru că nu avem voie să exercităm imixtiuni asupra justiţiei din Germania, ci aparţine exclusiv instanţei din Germania pe teritoriul căreia a fost găsit fugarul. Gorghiu a mai spus că Germania se află pe locul doi cu privire la numărul de persoane predate în România, după Marea Britanie, scrie News.ro.

Economie 2023-11-29 16:12:27