• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-03-23 19:11:27
  • Sursa:
O parte dintre partiile din Poiana Brasov se inchid. Anuntul primariei cu privire la domeniul schiabil Imagine

Pârtiile din Poiana Braşov situate în zona inferioară a masivului Postăvaru se închid, începând de săptămâna viitoare. Oficialii Primăriei municipiului Braşov anunţă că, din cauza creşterii temperaturilor, acestea au devenit impracticabile, iar de luni cei care practică sporturi de iarnă vor avea la dipoziţie doar partea superioară a domeniului schiabil.

„Temperaturile ridicate din ultimele zile, inclusiv pe parcursul nopţii trecute, au afectat stratul de zăpadă de pe domeniul schiabil din masivul Postăvarul, astfel că, începând de mâine, pârtiile din partea inferioară a masivului vor fi închise, deoarece nu mai asigură condiţii optime şi de siguranţă pentru schi. Se va putea schia, în continuare, pe cele din partea superioară a masivului, cu recomandarea ca la coborârea în Poiana Braşov schiorii şi snowboarderi să utilizeze telegondola, deoarece stratul de zăpadă de pe pârtiile Drumul Roşu şi Subteleferic, în partea inferioară, nu mai asigură condiţii pentru a coborî în siguranţă”, anunţă, duminică după amiază, Primăria Braşov.

Începând de luni, la Poiana Braşov mai sunt deschise, în partea superioară, pârtiile Lupului şi Drumul Roşu, cu ieşire spre telescaunul Ruia, precum şi pe pârtiile Ruia şi Doamnei, cu ieşire în Drumul Roşu, apoi către telescaunul Ruia. Sunt în continuare practicabile pârtiile pentru începători Bradul şi Stadion.

Stratul de zăpadă bătută de pe pârtii măsoară, în medie, 20 de centimetri însă se schiază, în condiţii de primăvară, cu zăpadă grea, a cărei consistenţă diferă foarte mult.

În zonele cu umbră stratul de zăpadă este mai dur, în timp ce acolo unde bate soarele acesta este moale. În aceste condiţii, cei care vor să mai schieze trebuie să reducă viteza, să nu bruscheze schiurile, pentru a reduce şocurile primite de articulaţii şi a reduce riscul de accidentare. La Poiana Braşov sunt funcţionale telecabina Capra Neagră, telegondola, telescaunul Ruia, teleschiurile Bradul şi Stadion.

Sute de întreprinzători au blocat joi şoselele care duc spre capitala Kosovo, Pristina, pentru a protesta față de o nouă directivă, care îi obligă să cumpere energie de pe piaţa liberă și despre care oamenii spun că le-ar putea tripla facturile la electricitate, relatează Reuters.Autoritatea de reglementare în domeniul energiei din Kosovo a anunţat în martie că, de la 1 iunie, toate companiile cu peste 50 de lucrători sau cu o cifră de afaceri care depăşeşte 10 milioane de euro nu vor mai fi protejate prin subvenţiile guvernamentale care fac ca facturile de energie din Kosovo să fie unele dintre cele mai mici din Europa. Autoritatea de reglementare a menţionat că această măsură reflectă angajamentul său faţă de „liberalizarea pieţei”, o condiţie pentru aderarea la Uniunea Europeană.Firmele se plâng însă că finanţele le vor fi afectate. Astfel, mai multe artere din Pristina au fost blocate de tiruri, camioane şi muncitori în uniforme, în timp ce un puternic contingent de poliţie a monitorizat protestele.

Economie 2025-05-29 17:23:04

Miniştrii de finanţe ai statelor UE au aprobat vineri Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) revizuit al Ungariei şi plata către această ţară a unei tranşe de 920 de milioane de euro din sumele ce revin Ungariei în acest plan de redresare post-pandemie, revizuit acum prin includerea planului REPowerEU.

Economie 2023-12-08 20:29:40

Președintele României, Klaus Iohannis și premierul Marcel Ciolacu nu vor participa astăzi la manifestațiile organizate cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, potrivit informațiilor Digi24. Cei doi au transmis însă mesaje. În schimb, liderii AUR, S.O.S și Călin Georgescu organizează, în paralel, mai multe manifestații. Diana Șoșoacă anunță, de asemenea, o conferință la Palatul Parlamentului, iar Călin Georgescu și-a îndemnat susținătorii „să se prindă într-o horă a Unirii Neamului” . La rândul său, liderul AUR, George Simion a anunțat că partidul pe care-l conduce va organiza și în acest an „Marșul Unirii”.

Economie 2025-01-24 12:37:39

Încetarea focului pentru trei zile în Ucraina anunţată unilateral de preşedintele rus Vladimir Putin va intra în vigoare la miezul nopţii, chiar dacă a fost respinsă de Kiev, a anunţat miercuri Kremlinul, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres. 

Economie 2025-05-07 20:04:35

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat că programul nuclear al ţării sale va continua „pe termen nelimitat”, a relatat miercuri presa de stat, la câteva zile după ce preşedintele american Donald Trump a evocat posibile deschideri diplomatice către Phenian.

Economie 2025-01-29 08:15:24

Cu toate că activitatea renumiților „vânători de naziști”, Serge și Beate Klarsfeld, a ajutat la demascarea și condamnarea mai multor persoane care au făcut parte din mașinăria nazistă de exterminare, precum Klaus Barbie, poreclit „Măcelarul din Lyon”, mulți alți criminali de război care au participat la Holocaust au reușit să își trăiască restul vieții în liniște, relatează Deutsche Welle. Germania continuă să îi caute acum pe ultimii ucigași și colaboraționiști naziști rămași în viață.

Economie 2025-04-15 17:43:44

Rusia a declarat marți că 265 de soldați ucraineni care se adăposteau în uzina Azovstal din Mariupol „s-au predat”, contrazicând relatarea Kievului potrivit căreia soldații evacuați vor fi salvați într-un schimb de prizonieri.

Economie 2022-05-17 14:15:44

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat că nu este cazul să se deprecieze cursul euro-leu pentru că există „o grămadă de tensiuni”. El a adăugat că nu ştie ce se va întâmpla cu cursul valutar în perioada următoare, dar a precizat că, pe măsură ce tensiunea politică internă se diminuează şi lucrurile încep să intre în normal, atunci va fi dată mai multă flexibilitate cursului valutar, transmite News.ro.

Economie 2025-02-17 14:38:38