• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-09-24 14:12:28
  • Sursa:
O noua tentativa de sabotaj aviatic a Rusiei. A fost bruiat un avion militar ce transporta un ministru al Apararii din NATO Imagine

O nouă tentativă de sabotaj venită din partea Rusiei a vizat un avion militar spaniol. Aeronava, care îl transporta pe ministrul Apărării din Spania, a întâmpinat probleme în timp ce survola enclava Kaliningrad. 

Ministrul apărării, Margarita Robles, se îndrepta către baza militară aeriană Šiauliai din Lituania, într-un avion militar A330 care aparține Armatei Spaniei. 

Deasupra zonei Kaliningrad, care este enclavă a teritoriului rusesc, GPS-ul nu a mai funcționat pentru scurt timp. 

Totul a fost remediat de urgență, piloții au primit semnal și indicații de la un alt satelit militar. A aterizat până la urmă avionul fără probleme. 

Pilotul acestui avion a spus că este obișnuit acest fapt, adică deasupra zonei Kaliningrad să fie bruiat semnalul GPS atât pentru avioane militare, cât și pentru avioane civile. 

Ministrul spaniol al Apărării a avut o declarație legată de incident și a spus că după ceea ce s-a întâmplat cu Ursula Von der Leyen, atunci când a zburat peste Bulgaria, există un nou protocol de siguranță. Aceasta ar implica activarea unui semnal de urgență de la un satelit militar.

Citește și: Lituania acuză Rusia de bruiaj GPS, după incidentul cu avionul Ursulei von der Leyen deasupra Bulgariei 

Margarita Robles s-a deplasat în Lituania și se întâlnește cu omologul ei. Oficialul spaniol va inspecta și baza militară Šiauliai, unde sunt 150 de militari spanioli și 8 avioane de vânătoare Eurofighter.