• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-01-11 19:40:57
  • Sursa:
O nava incarcata cu 99.000 de tone de petrol, suspectata ca face parte din „flota fantoma” a Rusiei, risca sa esueze in Germania Imagine

Germania încerca sâmbătă să securizeze un petrolier aflat în dificultate în largul coastelor sale şi să prevină o deversare de petrol în Marea Baltică. Nava de 274 de metri lungime, sub pavilion panamez, este suspectată că face parte din „flota fantomă” a Rusiei, adesea învechită, cu ajutorul căreia Moscova îşi exportă petrolul în ciuda sancţiunilor internaţionale.

De vineri, petrolierul foarte încărcat pluteşte în derivă în largul coastei de nord a Germaniei, relatează Le Figaro, potrivit News.ro.

Trei remorchere germane au fost trimise la faţa locului şi au reuşit să stabilească o legătură cu nava, vineri seara. Acestea încearcă să îndepărteze petrolierul de coastă, împingându-l spre nord-est, potrivit unui comunicat de presă emis de autoritatea navală germană.

Petrolierul Eventin are la bord 99.000 de tone de petrol. Acesta se află într-o situaţie de „pericol” din cauza unei defecţiuni la motor în urma unei pene de curent care s-a produs joi seara, potrivit centrului german de comandă pentru urgenţe maritime.

Plutind în derivă, Eventin se apropiase la mai puţin de 14 km de insula turistică Rügen. Autorităţile încearcă să o îndepărteze spre nord-est de Capul Arkona, într-o zonă mai sigură.

Dacă totul merge bine, nava ar avea nevoie de aproximativ opt ore pentru a parcurge cei aproximativ 25 km până la zona ţintă şi pentru a fi în afara pericolului.

Într-o declaraţie, ministrul german de externe, Annalena Baerbock, a acuzat Rusia că „pune în pericol” securitatea europeană „nu numai prin războiul său de agresiune împotriva Ucrainei (...), ci şi prin petrolierele dărăpănate” pe care le operează.

Potrivit Greenpeace, Eventin, care se îndreaptă spre portul Saïd din Egipt, fusese deja reperată pentru că transporta petrol „deosebit de periculos” şi pentru „defecţiunile sale tehnice”. Potrivit ONG-ului, acesta este unul dintre cele 192 de „petroliere cele mai periculoase” din lume.

Incidentul vine după ce două vase ruseşti învechite, care transportau 9.200 de tone de produse petroliere, au fost avariate de o furtună în Marea Neagră, la 15 decembrie, în strâmtoarea Kerci.

Unul dintre vase s-a scufundat, iar celălalt a eşuat, provocând deversarea a 2.400 de tone de petrol şi o gravă poluare.

Activiștii pentru mediu de la „Just Stop Oil” au stropit cu supă două tablouri ale lui Vincent van Gogh la Galeria Națională din Londra. Cu doar câteva ore înainte, tribunalul Crown Southwark a condamnat la închisoare două activiste de la aceeași organizație neguvermanentală pentru că în 2022 au stropit cu supă aceeași lucrare a celebrului artist, „Sunflowers”, scrie Politico.

Economie 2024-09-27 22:04:53

Angajații de la Aeroportul Internațional Tampa din statul american Florida au avut o surpriză când au scanat bagajul de mână al unei pasagere. Femeia voia să urce în avion cu un șarpe Boa Constrictor, lung de peste un metru, relatează CNN.

Economie 2023-01-07 14:41:12

Un bărbat din Pennsylvania s-a ales cu o perlă rară, care ar putea valora mii de dolari, după ce și-a comandat o porție de scoici la un restaurant cu specific pescăresc.

Economie 2022-08-21 23:48:28

Un conflict spontan a izbucnit, marți, la stația de metrou Basarab din Capitală, după ce doi bărbați au încercat să treacă de turnicheți cu o singură cartelă. Când au fost opriți de paznici, unul dintre ei a scos un spray lacrimogen și i-a atacat pe agenții de securitate. 

Economie 2024-07-09 18:18:25

Marea Britanie a dezvăluit joi, 24 aprilie, o interdicție privind exportul de controlere de jocuri video către Rusia, deoarece acestea pot fi adaptate pentru a controla drone. Această măsură face parte din cea mai nouă rundă de restricții comerciale ale țării, ca răspuns la invazia în curs a Moscovei în Ucraina.

Economie 2025-04-24 17:36:50

O tânără de 22 de ani din județul Sibiu a ajuns după gratii pentru că a furat un plic cu bani dintr-o farmacie. Hoața ar fi găsit plicul sub tejghea, l-a luat și a plecat, scrie BizBrașov. Clienta care îl pierduse s-a întors și, când a văzut că plicul a dispărut, a anunțat poliția. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere au dat-o de gol pe făptașă.

Economie 2024-01-08 14:57:48

Preşedintele ales al Slovaciei, Peter Pellegrini, a cerut joi partidelor politice să-şi suspende campania pentru alegerile europene programate pentru 8 iunie în ţară, la o zi după tentativa de asasinat asupra premierului Robert Fico, relatează AFP, citată de Agerpres.

Economie 2024-05-16 14:28:51

Aproape jumătate dintre copiii care au părinții plecați în străinătate la muncă au rămas în țară fără mama lor. Mai mult, din cauza migrației economice, 21 de mii de copii au ajuns să rămână chiar fără ambii părinți, sau fără unicul lor susținător pe care îl aveau în familie. Specialiștii spun că cei mici resimt consecințele socio-emoționale, iar pe termen lung îi poate afecta. Spre exemplu, singurul sprijin al lui Abeel este bunica lui.

Economie 2022-08-20 15:28:46