• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-27 23:36:05
  • Sursa:
O masina a intrat in multime la un festival, in Vancouver. UPDATE: Cel putin 11 persoane au fost ucise, inclusiv un copil Imagine

Cel puțin 11 oameni au fost uciși după ce o mașină a intrat în mulțime, la un festival care celebrează cultura filipineză, în orașul canadian Vancouver, relatează BBC. Alte persoane au fost rănite, anunță poliția locală. Forțele de ordine precizează că șoferul care a intrat cu mașina în mulțime a fost reținut și se află în custodia poliției.

ACTUALIZARE 23:00 Cel puţin 11 persoane au murit şi zeci de oameni au fost răniţi atunci când un bărbat cu un istoric de probleme de sănătate mintală a intrat cu maşina în mulţime la un festival al comunităţii filipineze din oraşul Vancouver, în vestul Canadei, a anunţat duminică poliţia, potrivit Reuters, preluat de News.ro.

Poliţia a reţinut un bărbat de 30 de ani din Vancouver la locul atacului, descriindu-l ca având un "istoric semnificativ" de interacţiuni cu autorităţile în ceea ce priveşte sănătatea mintală. Poliţiştii au declarat că nu există nicio dovadă de terorism.

„Aceasta este cea mai neagră zi din istoria oraşului nostru”, a declarat şeful interimar al poliţiei din Vancouver, Steve Rai, într-o conferinţă de presă organizată duminică. El a declarat că zeci de persoane au fost rănite, unele grav, şi a avertizat că numărul morţilor ar putea creşte în următoarele zile şi săptămâni.

Atacul de sâmbătă seara a avut loc cu două zile înainte de alegerile federale canadiene de luni. Activităţile de campanie ale premierului canadian Mark Carney au fost întârziate duminică dimineaţă, dar acesta şi-a reluat campania după ce a făcut o declaraţie în care şi-a exprimat condoleanţele faţă de comunitatea filipineză din ţară.

„Noaptea trecută, familiile au pierdut o soră, un frate, o mamă, un tată, un fiu sau o fiică. Aceste familii trăiesc coşmarul fiecărei familii”, a declarat el la Hamilton, Ontario. „Mă alătur tuturor canadienilor în doliu alături de voi. Ştiu că canadienii sunt uniţi cu dumneavoastră”, a spus el.

La mai mult de 12 ore de la incident, poliţia încă nu avea un motiv pentru atacul de la festival, care a avut loc fără o prezenţă specială a poliţiei sau bariere de vehicule grele.

„Nu au existat ameninţări cunoscute la adresa evenimentului sau a comunităţii filipineze”, a declarat Rai, menţionând că peste 100 de ofiţeri de poliţie au fost acum desemnaţi pentru acest caz.

Suspectul a fost iniţial urmărit şi imobilizat de participanţii la festival până la sosirea poliţiei, au declarat martorii. Răniţii au fost duşi la mai multe spitale, a declarat poliţia.

Incidentul a avut loc la scurt timp după ora locală 20.00 (0300 GMT) în cartierul Sunset din Vancouver, o zonă cunoscută pentru populaţia sa asiatică numeroasă, unde avea loc Lapu-Lapu Day Block Party, care celebrează un erou naţional filipinez.

Un martor a declarat pentru CTV News că a văzut un vehicul negru conducând neregulamentar în zona festivalului chiar înainte ca mulţimea să fie lovită. O fotografie postată online arată un SUV Audi de culoare închisă, cu ambele aripi din faţă zdrobite şi cu capota împinsă spre parbrizul vehiculului.

Preşedintele filipinez Ferdinand Marcos Jr. a declarat că a fost „cutremurat să audă despre acest incident teribil” şi a transmis „cele mai profunde condoleanţe familiilor victimelor şi comunităţii filipineze puternice şi prospere din Canada”. "Vieţile pierdute nu vor fi uitate", a spus el într-un comunicat.

Autorităţile locale au înfiinţat un centru de asistenţă 24 de ore din 24 într-un parc din apropiere pentru a ajuta pe oricine nu a reuşit să contacteze o persoană dragă la festival.

Deşi atacurile cu victime în masă sunt mult mai puţin frecvente în Canada decât în Statele Unite, astfel de incidente au avut loc cu o anumită regularitate la nord de graniţă.

Cel puţin două dintre aceste atacuri au implicat autovehicule. În 2021, un bărbat a ucis patru membri ai unei familii musulmane călcându-i cu o camionetă. În 2018, un bărbat a intrat cu o furgonetă închiriată într-o mulţime la ora prânzului în Toronto, omorând 10 persoane şi rănind 15 pe un trotuar aglomerat.

ACTUALIZARE 13:27 Nouă persoane au fost ucise după ce un şofer a intrat în plin în mulţimea care participa la un festival stradal filipinez la Vancouver, a anunţat poliţia, relatează AFP şi Reuters.

„Până în acest moment putem confirma că nouă persoane au murit după ce un bărbat a intrat în mulţime, ieri seară (sâmbătă - n.r.) la festivalul Lapu Lapu. Gândurile noastre însoţesc toate persoanele afectate de acest incident tragic”, a anunţat poliţia pe platforma X, la puţină vreme după ce a exclus o pistă teroristă.

ACTUALIZARE 12:25 Poliţia din Vancouver exclude „pentru moment” ca şoferul care a intrat sâmbătă în mulţime la Vancouver, provocând moartea mai multor trecători, să fi vrut să comită un atentat, relatează AFP, dpa şi Reuters.

„Pentru moment, suntem convinşi că acest incident nu a fost un act de terorism”, a postat pe platforma X poliţia oraşului.

ACTUALIZARE 11:30 Poliţia a anunţat că a arestat un bărbat de 30 de ani la locul faptei, potrivit Reuters.

Într-o conferinţă de presă de la miezul nopţii, poliţia a anunţat că şoferul este un „suspect izolat”, care îi era „cunoscut”, dar nu a o oferit informaţii suplimentare. Bărbatul a fost iniţial imobilizat de oameni la faţa locului.

Este „o situaţie care continuă să evolueze”, a adăugat poliţia, precizând că „mulţimea era densă” în locul în care s-a produs impactul.

ACTUALIZARE 10:27 Surse citate de un ziar canadian spun că ar fi cel puțin opt morți, inclusiv un copil, și cel puțin șase răniți.

Nu e clar dacă a fost un atac intenționat. Un martor spune că a văzut mașina neagră conducând haotic în zonă chiar înainte să lovească oamenii care participau la un festival filipinez. Imediat s-a dezlănțuit panica. Potrivit unor informații vehiculate în presă, șoferul ar fi un tânăr aparent cu probleme mintale. 

ȘTIREA INIȚIALĂ: Poliţia din Vancouver a declarat că „mai multe persoane” au fost rănite în timpul unui incident petrecut sâmbătă seara la un festival stradal.

Forțele de ordine precizează că șoferul care a intrat cu mașina în mulțime a fost reținut și se află în custodia poliției.

Nu se ştie deocamdată câte persoane au fost ucise.

Într-o postare pe X, poliţia a anunţat că „un şofer a intrat cu maşina într-o mulţime la un festival de stradă la E. 41st Avenue şi Fraser” puţin după ora locală 20:00 sâmbătă (03:00 GMT duminică).

„Vom furniza mai multe informaţii pe măsură ce ancheta se desfăşoară”, a precizat poliţia.

Presa locală a raportat că un grup de pietoni a fost lovit de o maşină în timpul festivalului anual Lapu Lapu, care celebrează cultura filipineză.

Un martor a declarat pentru CTV News că a văzut un autoturism negru care se deplasa la întâmplare în zona festivalului stradal înainte ca incidentul să aibă loc. Potrivit Vancouver Sunt, mii de persoane se aflau în zonă.

Imagini neverificate de pe reţelele sociale au arătat mai multe maşini de poliţie, ambulanţe şi maşini de pompieri la faţa locului, cu persoane rănite căzute pe jos.

Primarul oraşului Vancouver, Ken Sim, a declarat că „sunt şocat şi profund întristat de incidentul teribil de astăzi din timpul evenimentului de Ziua Lapu Lapu”.

„Gândurile noastre sunt alături de toți cei afectați și de comunitatea filipineză din Vancouver în această perioadă incredibil de dificilă”, adaugă el.

O firmă care efectuează în principal lucrări de sudură, cu sediul în nordul statului Colorado, a vrut să plătească o datorie de 23.500 de dolari către un subcontractant în monede de 25, 10, 5 și 1 cent, care cântăresc în total 3 tone, potrivit plângerii înaintate de compania subcontractantă la instanță.

Economie 2023-10-26 10:49:34

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski li s-a adresat sâmbătă liderii statelor din Grupul celor şapte ţări cele mai dezvoltate (G7), și a insistat în fața lor, la o reuniune prin videoconferinţă, că Ucraina mizează în continuare pe ajutorul lor pentru a învinge Rusia în războiul declanşat de aceasta în urmă cu doi ani. El a mai anunțat că a semnat acorduri bilaterale de securitate cu Canada şi Italia, ai căror şefi de guverne s-au aflat la Kiev, pentru a-şi exprima susţinerea faţă de Ucraina la doi de la invazia rusă.

Economie 2024-02-25 09:12:10

Primul tur al alegerilor prezidențiale din 2025 este programat duminică, 4 mai. Alegătorii pot vota pe liste permanente la secția unde sunt arondați conform domiciliului sau reședinței, dar și pe liste suplimentare în alte secții de votare organizate în țară.

Economie 2025-05-02 07:00:30

Cinci activiști de mediu, membri ai organizației ecologiste „Just Stop Oil”, printre care şi fondatorul grupului, au fost condamnaţi joi la Londra la pedepse de 4 şi 5 ani de închisoare pentru organizarea unui protest care a blocat o autostradă din apropierea capitalei Angliei în noiembrie 2022.

Economie 2024-07-18 21:59:48

În Rusia a intrat joi în vigoare o nouă lege referitoare la așa-zișii „agenți străini” din Rusia, care restrânge și mai mult libertatea de exprimare și a opoziției din Rusia lui Vladimir Putin, informează CNN. Astfel, orice persoană sau organizaţie desemnată ca „agent străin” nu va putea lucra în domeniul educaţiei, nu va putea organiza evenimente publice și nu va primi finanţare de la stat pentru diverse proiecte.

Economie 2022-12-01 15:11:01

O femeie a murit şi o alta a fost rănită în urma unui accident rutier care a avut loc, duminică după-amiază, pe drumul european E58, în localitatea Huţani, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.

Economie 2024-03-17 15:59:26

Rusia a trimis mercenari pe linia frontului din Ucraina, un semn clar că duce lipsă de infanteriști din armata regulată, a scris vineri Ministerul britanic al Apărării, potrivit Reuters, în timp ce Kievul își intensifică ofensiva din sudul țării prin care încearcă să elibereze regiunea Herson de sub ocupația rusă.

Economie 2022-07-29 11:35:30

Congresul deputaților de toate nivelurile din republica separatistă nerecunoscută Transnistria, reunit miercuri în ședință extraordinară la Tiraspol, a adoptat o rezoluție prin care cere sprijinul Rusiei, denunțând „presiuni din partea Republicii Moldova”. Chiar dacă au fost zvonuri că ar putea fi cerută alipirea la Rusia, oficialii din Republica Moldova și din Ucraina au spus că scenariul este doar o mișcare de propagandă.

Economie 2024-02-28 15:34:48