• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-04-21 18:28:34
  • Sursa:
O mama a gasit un maxilar in colectia de pietre a fiului. Dupa 22 de ani, misterul a fost deslusit Imagine

La mai bine de 20 de ani după ce o mamă a găsit un maxilar uman în colecția de pietre a fiului ei, experții în genealogie genetică au deslușit misterul din jurul descoperirii și au identificat rămășițele parțiale ale unui căpitan din Corpul pușcașilor marini americani, transmite CNN.

La misterul care s-a prelungit s-a adăugat și informația că, în vârstă de 30 de ani, căpitanul Everett Leland Yager, care a murit în timpul unui exercițiu militar de antrenament în iulie 1951 deasupra Riverside County, California, se credea anterior că ar fi fost îngropat în Palmyra, Missouri.

Centrul de investigații de genealogie genetică al Colegiului Ramapo din New Jersey, deschis în urmă cu doi ani, a ajutat la identificarea osului în luna martie, potrivit unui comunicat de presă.

Fiul a moștenit pietrele de la bunicul său, care era un colecționar de pietre, potrivit biroului șerifului din comitatul Yavapai din nordul Arizonei. În 2002, mama sa a găsit colecția, a dat peste ceea ce părea a fi rămășițe umane și a contactat biroul șerifului, au precizat autoritățile într-un comunicat.

Biroul șerifului a primit un maxilar uman care conținea mai mulți dinți, despre care oficialii au spus că a fost probabil cules de undeva din comitat, deși familia care l-a găsit în colecția de roci a fiului lor nu era sigură cu exactitate unde și când, potrivit Centrului de investigații de genealogie genetică. Rămășițele au fost denumite „Rock Collection John Doe (nume atribuit celor găsiți fără identitate - n.red.)”.

Nu este clar cum a ajuns maxilarul în Arizona, dar este posibil, potrivit Ramapo College, ca o pasăre să-l fi luat din California.

Tradiționalele teste ADN de la acea vreme nu au dat niciun rezultat care să se potrivească cu baza de date guvernamentală.

În ianuarie 2023, biroul șerifului și medicul legist al comitatului Yavapai au trimis cazul la Centrul de investigații de genealogie genetică. Colegiul a încheiat un parteneriat cu biroul șerifului din comitatul Yavapai pentru a lucra gratuit la acest caz, a precizat biroul șerifului într-un comunicat.

„Deoarece (investigația de genealogie genetică) folosește un tip diferit de test ADN față de ceea ce se efectuează în mod normal în cadrul forțelor de ordine, mostra rămasă de la testele ADN anterioare care au fost efectuate trebuia să meargă la un al doilea laborator”, a declarat pentru CNN Cairenn Binder, director adjunct al Centrului din Colegiul Ramapo.

Mostra a fost trimisă la un laborator de criminalistică din Salt Lake City, Utah, unde a fost supusă unei genotipări avansate a ADN-ului, a precizat Binder. De acolo, a fost elaborat un profil și încărcat în două baze de date genealogice - GEDmatch Pro și FamilyTreeDNA, se arată în comunicatul de presă.

După un proces de laborator care a durat o lună în Salt Lake City, Investigative Genetic Genealogy Bootcamp al colegiului a primit cazul în iulie anul trecut și a folosit profilul pentru a-l identifica pe Yager.

Printre participanții la program, care de obicei au vârste cuprinse între 18 și 80 de ani, se numără și un elev de liceu în vârstă de 15 ani, pe nume Ethan Schwartz, despre care Ramapo College spune că este cea mai tânără persoană care a contribuit vreodată la rezolvarea unui caz de genealogie genetică de investigație.

Grupul a folosit date de la GEDmatch Pro și FamilyTreeDNA pentru a examina șapte compatibilități genetice cheie pentru a dezvolta o ipoteză conform căreia maxilarul aparținea lui Yager, a declarat Binder.

„Acest lucru a fost cu adevărat neobișnuit, deoarece, de obicei, atunci când rezolvăm un caz, căutăm o persoană dispărută, o persoană pentru care nu găsim niciun dosar”, a spus Binder.

„Când studenții au venit cu candidatul domnul Yager, în care circumstanțele morții sale erau deja cunoscute și el a avut o înmormântare militară care a fost documentată în registrele publice, acest lucru a fost derutant atât pentru personalul nostru, cât și pentru studenți”, a adăugat ea.

Echipa din tabără a împărtășit informațiile cu biroul șerifului din comitatul Yavapai, care a contactat rudele apropiate ale lui Yager pentru a confirma o relație ADN cu cea mai apropiată rudă în viață a acestuia.

O probă de referință colectată de la fiica lui Yager a dus la identificarea pușcașului marin în luna martie, potrivit Ramapo College, care a precizat într-un comunicat că se fac planuri pentru a înapoia rămășițele lui Yager familiei sale.

Identificarea reușită a marcat prima rezolvare a unui caz realizată de cohorta de studenți din cadrul Centrului de pregătire de vară a Centrului de Genealogie Genetică de Investigații, potrivit colegiului.

„Acest caz ar fi rămas nerezolvat, misterul ar fi rămas în comitatul Yavapai”, a declarat Gurney. „Cred că arată modul în care genealogia genetică de investigație a intervenit și a devenit cel mai incredibil instrument de investigație de la descoperirea ADN-ului”.

Două locuinţe din municipiul Focşani au luat foc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, din cauza unei lumânări lăsate aprinse, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, potrivit Agerpres.

Economie 2023-10-14 09:56:15

Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu anunţă că 466 de noi locuri de parcare sunt amenajate în aceste zile şi că în decurs de un an numărul locurilor publice de parcare a crescut de la 10.462 la 28.185.

Economie 2023-03-03 17:37:16

Comisia Europeană le-a cerut vineri statelor UE să fie mai restrictive în acordarea de vize pentru cetăţenii ruşi şi să intensifice controlul frontierelor, în contextul în care mii de ruşi încearcă să-şi părăsească ţara pentru fugi de mobilizarea parţială decretată de preşedintele Vladimir Putin.

Economie 2022-09-30 20:57:42

OCDE a aprobat, în cursul acestei săptămâni, primul Aviz Formal, ca urmare a evaluării României în cadrul Comitetului Înalţilor Funcţionari pentru Buget, informează Ministerul Finanţelor.

Economie 2024-02-29 21:14:41

Hepatitele virale cronice sunt acele infecții produse de virusurile hepatitice B, C sau B și D care durează cel puțin șase luni. Cum pot fi prevenite și cum pot fi tratate aceste boli aflăm de la Dr. Gabriela Șmira, medic primar gastroenterologie și medicină internă.

Economie 2025-04-23 10:00:58

Remus Ștefureac, CEO și fondator INSCOP Research, este invitat la Interviurile Digi24.ro, unde va răspunde la întrebările jurnalistului Alexandru Rotaru.

Economie 2024-06-06 11:00:09

Oligarhii ruși Arkadi și Boris Rotenberg au decis să își facă o armată privată asemănătoare cu Grupul Wagner al lui Evgheni Prigojin, formată din huligani din lumea fotbalului, potrivit unui site de investigații local, scrie Newsweek. Alte zeci de grupări de mercenari finanțate de companii și agenții de stat din Rusia luptă acum în Ucraina.

Economie 2024-03-06 08:00:52

Procurorii DNA fac noi percheziţii marţi dimineaţă în dosarul de corupţie al preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu. DNA a extins urmărirea penală în acest caz, potrivit Digi24.

Economie 2024-07-30 11:40:51