Manifestanţii l-au acuzat pe preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici de faptul că a vândut ţara. Oamenii protestează de o lună de zile faţă de respingerea Executivului de la Kiev al actului de asociere cu Uniunea Europeană.
Reprezentanţii Uniunii Europene continuă să-şi manifeste susţinerea faţă de protestatarii din Kiev şi au numit Ucraina parte a familiei europene. În schimb, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a declarat că structurile de integrare euro-asiatică rămân deschise pentru Ucraina.
