• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-27 15:48:54
  • Sursa:
O jurnalista din Italia a fost retinuta de politia din Teheran chiar in timp ce se indrepta spre aeroport. De cat timp este in detentie Imagine

O jurnalistă italiană, Cecilia Sala, care se afla în pentru o serie de reportaje, a fost arestată pe 19 decembrie de poliţia din Teheran, a anunţat vineri Ministerul italian de Externe.

Conform site-ului cotidianului La Repubblica, tânăra jurnalistă se afla în Iran de aproximativ zece zile şi se pregătea să se întoarcă în Italia în momentul în care a fost arestată.

Ea a ajuns în Iran cu viză de jurnalist şi a publicat mai multe reportaje despre schimbările din această ţară după căderea preşedintelui Bashar al-Assad în Siria, conform aceleiaşi surse.

Cazul este urmărit de Ministerul Afacerilor Externe de la Roma. Ministrul de resort a declarat că „a colaborat cu autoritățile iraniene pentru a clarifica situația juridică a Ceciliei Sala și pentru a verifica condițiile detenției sale”. Astăzi, jurnalista a fost vizitată de ambasadorul Italiei în închisoarea din Teheran.

Familia a fost informată cu privire la rezultatul vizitei și, mai transmit autoritățile italiene, „în acord cu părinții jurnalistei, MAE invită presa să fie cât mai discretă posibil pentru a facilita o soluționare rapidă și pozitivă a cazului”.

Presa din Italia scrie că Ministerul Afacerilor Externe de la Roma a cerut familiei și publicației pentru care lucra să păstreze tăcerea sperând că acest caz va fi rezolvat în scurt timp, din păcate, lucrurile nu s-au întâmplat așa. Vestea a fost făcută publică de către angajatorul său care spune că aceasta a fost anterior în mai multe teatre de război, printre care Ucraina sau Sudan și o descrie pe jurnalistă ca fiind extrem de muncitoare și pasionată de ceea ce face. De asemenea, jurnaliștii italieni punctează că aceasta se îndrepta spre aeroport chiar în momentul în care a fost săltată de către poliția de la Teheran. 

Un bărbat din Bistrița-Năsăud a ajuns după gratii după ce ar fi violat, în repetate rânduri, o copilă de 13 ani, pe care o șantaja apoi cu înregistrările video ale actelor sexuale. Mai mult, bărbatul ar fi pătruns în locuința fetei, de unde ar fi furat câinele familiei. Sub pretextul că îi va restitui patrupedul, bărbatul a atras apoi copila într-un loc izolat, unde a abuzat-o sexual. A filmat totul și le-a trimis înregistrarea părinților minorei, dar și unui cadru didactic. Bărbatul este cercetat acum pentru pornografie infantilă, viol, șantaj, violare de domiciliu, furt calificat și amenințare.

Economie 2022-12-29 10:06:09

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind introducerea disciplinei opţionale „Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România”, la decizia şcolii, în curriculumul pentru clasa a XII-a/ a XIII-a din învăţământul liceal.

Economie 2022-11-04 13:08:57

Atentatul de astăzi asupra lui Trump a fost aproape de a distruge democrația americană. Cu tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump la un miting în Pennsylvania, SUA a cunoscut un alt episod violent în politica sa tot mai polarizată. Fostul președinte Trump, care urmează să devină oficial candidatul Partidului Republican la președinție în alegerile din 2024, a supraviețuit tentativei de asasinat când, potrivit rapoartelor inițiale, un glonț i-a zgâriat urechea.

Economie 2024-07-14 21:06:19

O instanţă din Coreea de Sud a emis marţi un mandat de arestare pe numele preşedintelui demis, Yoon Suk Yeol, obligându-l să se prezinte în faţa anchetatorilor care vor să-l interogheze pentru încercarea eşuată de a impune legea marţială.

Economie 2024-12-31 08:48:50

Pompierii au intervenit, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu în Crevedia, lângă lângă fosta staţie GPL care a explodat în 2023. Patru containere în care locuiau oamenii rămași fără case au luat foc, din motive încă necunoscute. Potrivit ISU Dâmbovița, nu au fost victime.

Economie 2025-01-25 07:07:11

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţă pentru weekend închiderea temporară şi, respectiv, restricţionarea circulaţiei pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, în zona nodului rutier A2 cu A0, pentru finalizarea lucrărilor la lotul 1 al Autostrăzii de Centură a Municipiului Bucureşti.

Economie 2024-07-25 17:10:11

Linia de cale ferată construită de ruși prin teritoriile anexate ilegal din Ucraina a început să fie folosită. Imagini cu primul tren care pleacă din portul Mariupol au fost publicate pe rețelele sociale. Calea ferată ar trebui să fie o aleternativă pentru aprovizionarea trupelor Kremlinului în cazul în care podul Kerci, care leagă Rusia de peninsula ocupată Crimeea, ar fi distrus de ucraineni.

Economie 2024-05-03 13:22:28

După mai multe luni de dezbateri interne, administrația Biden s-a oferit să-l elibereze pe Viktor Bout - un traficant rus de arme, care execută o pedeapsă de 25 de ani de închisoare în Statele Unite -, ca parte a unei înțelegeri prin care să obțină eliberarea a doi cetățeni americani deținuți în Rusia - Brittney Griner și Paul Whelan, scrie CNN, citând surse care au fost informate în legătură cu această situație.

Economie 2022-07-28 08:15:21