• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-26 16:12:21
  • Sursa:
„O intalnire pozitiva”: Trump, Macron, Zelenski si Starmer au discutat in interiorul Bazilicii Sfantul Petru de la Vatican Imagine

Preşedinţii Statelor Unite, Ucrainei şi Franţei şi premierul Regatului Unit au avut o întâlnire „pozitivă” în care au abordat războiul din Ucraina şi care s-a desfăşurat sâmbătă la Vatican în marja funeraliilor Papei Francisc, a transmis Palatul Elysee, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE, preluate de Agerpres.

Acest anunţ scurt nu a oferit detalii despre durata sau alte detalii ale discuţiei dintre Donald Trump, Volodimir Zelenski, Emmanuel Macron şi Keir Starmer.

Întâlnirea a avut loc după ce Trump şi Zelenski au avut o reuniune de circa 15 minute dimineaţă la Bazilica Sfântul Petru. Ei au convenit o nouă întâlnire tot sâmbătă, după funeralii, dar aceasta nu va mai avea loc, între timp preşedintele american plecând deja înapoi către SUA.

„A doua întâlnire nu a mai fost. Preşedinţii au un program foarte încărcat”, a justificat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ucrainene.

Palatul Elysee afirma vineri că preşedintele Macron nu va participa la întâlniri diplomatice în timpul funeraliilor Papei Francisc, considerând că astfel de întâlniri nu-şi au locul într-un asemenea context.

Nu e musai să mergi la un festival de jazz, dar Jazz in the Park e acel tip de experiență care îți schimbă părerea despre jazz ce poate fi un festival. Între 6 și 8 iunie, în Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, are loc ediția XIII, cu noroc spun organizatorii.

Economie 2025-05-09 07:02:12

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că formațiunea condusă de el şi comunitatea maghiară niciodată nu au susţinut vreun candidat cu atitudine antimaghiară, extremistă, sau care era asociat cu partide antimaghiare şi nu vor susţine pe nimeni care e asociat ideologiilor fasciste, legionare. El de asemenea a spus că o va susține pe Elena Lasconi în al doilea tur al alegerilor prezidențiale de duminică.

Economie 2024-12-02 20:19:06

USR nu poate face campanie pentru alt candidat la prezidențiale, potrivit unor surse Digi24. Decizia a fost luată de Biroul Electoral Central după o sesizare depusă de AUR. BEC a mai dispus înlăturarea unor materiale de propagandă ale USR pentru Nicuşor Dan, de pe o platformă mare.

Economie 2025-04-12 20:58:39

Poliţiştii din Constanţa fac 15 percheziţii într-un dosar în care un bărbat este acuzat că a făcut intervenţii chirurgicale estetice în urma cărora zece persoane ar fi fost mutilate. Prejudiciul în dosar este de aproape două milioane de euro.

Economie 2024-03-12 13:18:38

Cel puţin 49 de persoane au murit în India, dintre care nouă în urma surpării unui templu, în urma unor inundaţii masive şi alunecări de teren devastatoare, anunţă luni autorităţile, relatează AFP.

Economie 2023-08-14 18:32:48

Fostul cancelar german Angela Merkel a declarat pentru BBC că acordurile privind gazele pe care Germania le-a încheiat cu Rusia în timpul mandatelor sale erau menite să ajute firmele germane și să mențină pacea cu Moscova. De asemenea, ea a insistat că războiul cu Ucraina ar fi început mai devreme dacă nu ar fi blocat intrarea Kievului în NATO în 2008.

Economie 2024-11-25 14:14:23

Ministerul Energiei din Republica Moldova a solicitat Comisiei pentru Situații Excepționale de la Chișinău să instituie stare de alertă, după incursiunile ucrainenilor în regiunea Kursk, transmite tv8.md.

Economie 2024-08-08 17:14:13

O tânără din judeţul Braşov, care în urmă cu câteva zile a reclamat la Poliţie faptul că este ameninţată de fostul său concubin şi că se teme pentru siguranţa ei, a ajuns la spital, după ce a fost bătută de bărbatul pe care îl reclamase şi de doi prieteni ai acestuia. Odată cu femeia, a fost agrestă şi o rudă a acesteia. Poliţiştii întocmiseră împotriva bărbatului ordin de restricţie, care îi interzicea să se apropie de victimă. În plus, ei i-au propus femeii ca agresorului să îi fie montat un dispozitiv electronic de supraveghere, care ar fi anunţat autorităţile dacă acesta de apropie de ea, însă femeia nu a fost de acord cu măsura.

Economie 2024-03-29 18:09:35