• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-11-22 14:50:15
  • Sursa:
O initiativa din Cehia numita "Cadou pentru Putin" strange bani pentru a trimite arme si munitie Ucrainei Imagine

Inițiativa "Cadou pentru Putin", un proiect de strângere de fonduri din Cehia, a adunat circa 27.5 milioane de dolari, de la aproape 200.000 de mii de donatori, pentru achiziționarea unui tanc, a unui lansator de rachete, a unui sistem de deminare, dar și a mai multor drone și muniții. Acum, proiectul vizează cumpărarea un elicopter Black Hawk, pe fondul temerilor legate de dezangajarea Occidentului faţă de Kiev, relatează miercuri AFP. Site-ul, care funcționează în 6 limbi, a devenit foarte popular deoarece vinde tricouri, dar și alte obiecte care îl ironizează pe Vladimir Putin.Condus de un fost redactor şef din televiziune, Martin Ondracek, proiectul vizează acum strângerea de fonduri pentru achiziţionarea unui elicopter Black Hawk, în valoare estimată de 4 milioane de dolari (3,6 milioane de euro).

"Vrem să spunem lumii că Ucraina are nevoie de aceste lucruri", dar şi "să exercităm presiune", a declarat Ondracek, în vârstă de 53 de ani, pentru AFP.Potrivit acestuia, livrările către Kiev, făcute posibile prin aceste donaţii, au avut un efect de undă asupra unor guverne occidentale. Donatorii străini au furnizat 8% din sumele strânse. La trei luni după ce proiectul a finanţat un tanc pentru Ucraina, guvernele olandez şi danez au semnat un acord pentru a cumpăra zeci de vehicule blindate din Republica Cehă pentru a le furniza Kievului, a spus el."Acelaşi lucru s-a întâmplat după ce am trimis un sistem anti-drone. Şi ştim că armata americană are mii de Black Hawks", a mai precizat Ondracek.

Guvernul ceh, la rândul său, a oferit Ucrainei un ajutor umanitar şi militar semnificativ şi a primit aproximativ o jumătate de milion de refugiaţi ucraineni.Dar acest sprijin este în scădere, iar Ondracek se teme că ţările din Europa de Vest vor obosi să sprijine Kievul şi efortul său de război."Ucraina este prea departe pentru ei şi nu au o experienţă istorică teribilă cu Rusia", a spus el.Site-ul subliniază că nu este acelaşi lucru în fosta Cehoslovacie, care a fost condusă din 1948 până în 1989 de comunişti sub controlul Moscovei, suprimând orice disidenţă.

Donaţia minimă este de 1968 de coroane (80 de euro), o referire la represiunea sovietică asupra mişcării liberale Primăvara de la Praga din 1968.''Cadou pentru Putin'' este rezultatul unei campanii de crowdfunding conduse de ambasada Ucrainei la Praga, care a avut un succes fulminant, strângând aproape 2,3 milioane de euro la lansarea invaziei ruse în Ucraina, pe 24 februarie 2022."Aceşti bani au fost folosiţi pentru a cumpăra patru camioane pline cu lansatoare de rachete pentru Ucraina, la trei zile după începerea războiului", a spus Ondracek.Ritmul donaţiilor a încetinit de atunci. După primele trei zile de colectare pentru Black Hawk, suma strânsă este de aproximativ 366.000 de euro."Atmosfera din societate s-a schimbat într-un an, banii vin mai încet", spune Ondracek, care speră să strângă suma necesară în 150 de zile.Printre proiectele sale de viitor se numără construirea unei fabrici de drone, pentru a contracara avantajul armatei ruse asupra forţelor ucrainene la acest capitol.Ondracek, care găzduieşte o familie ucraineană în a doua sa casă de la începutul războiului, a vizitat Ucraina de mai multe ori. "Aştept cu nerăbdare să mă întorc la sfârşitul războiului, cu soţia mea, pentru o vacanţă lungă", spune el. 

Varianta Omicron a coronavirusului SARS-CoV-2 este mai puţin letală, prin urmare ea permite „mai multă flexibilitate” în privinţa restricţiilor, a declarat preşedintele chinez Xi Jinping într-o întrevedere avută joi la Beijing cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel. De o săptămână, China este scena unor proteste violente împotriva politicii „zero COVID”, care au loc în mai multe orașe.

Economie 2022-12-02 22:05:31

Irlandezii votează vineri într-un referendum care își propune să modernizeze referinţele la familie și femei în Constituţia țării, redactată în 1937, când Biserica Catolică domina în ţară asupra vieţii publice şi private. Deși politicienii majoritar sunt în favoarea schimbărilor propuse, ambiguitatea întrebărilor ar putea estompa apetitul votanților.

Economie 2024-03-08 11:41:54

Sub suprafața înțesată de roci pe care vântul le-a sculptat în forme conice a Cappadociei, în regiunea de centru-vest a Turciei, unde vin anual milioane de turiști, se ascunde o minune de proporții gigantice: un oraș subteran care poate adăposti până la 20.000 de locuitori în același timp, pentru câteva luni.

Economie 2022-08-14 10:18:49

Un tânăr dintr-un sat din Munţii Apuseni a murit sâmbătă după ce s-a împuşcat accidental, cu o armă de vânătoare deţinută legal, în timp ce se afla la o stână de animale, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

Economie 2023-01-14 17:08:12

Virgil Bălăceanu, general în rezervă, președintele Asociației Ofițerilor în Rezervă, este invitat la Interviurile Digi24.ro, unde va răspunde la întrebările jurnalistului Alexandru Rotaru.

Economie 2024-11-19 15:10:55

Amenzi de 12 ori mai mari pentru cei care fac graffiti pe spațiile publice. Camera Deputaților a dat votul decisiv pentru un proiect de lege care prevede majorarea amenzilor pentru cei care vandalizează. Dacă legea va fi promulgată, sancțiunile pot ajunge până la șase mii de lei. Deși, oriunde îți arunci ochii prin București vezi graffiti pe clădiri, în sectorul 1 al Capitalei Poliția locală a dat anul trecut doar trei amenzi.

Economie 2022-07-01 19:29:43

Cei cinci veri germani ai papei Benedict al XVI-lea, decedat pe 31 decembrie anul trecut, sunt moştenitorii banilor pe care acesta îi avea economisiţi în conturile sale, în timp ce drepturile de autor din cărţile sale vor ajunge la Fundaţia Ratzinger, iar obiectele personale au fost împărţite între colaboratorii săi, aşa cum el însuşi a lăsat scris, transmite agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Economie 2023-03-21 17:00:59

Yung Filly este acuzat de violarea unei femei în Australia, fiind arestat în Brisbane și dus la Perth a doua zi pentru a participa la o audiere în instanță, relatează BBC.

Economie 2024-10-11 00:30:21