La fel ca şi ea, aproape 150 de persoane au participat la schimbul de haine aducând ce aveau în dulap şi nu mai foloseau: ”Hainele care stau în dulap şi nu sunt purtate poate o să ajungă la cineva care le va scoate pe stradă, iar restul o să ajungă la cineva care chiar are nevoie de hainuţele astea”, ”Ce am adus? Haine pe care le-am cumpărat, dar efectiv nu le-am purtat”.
Şi aproape toate participantele au plecat cu cel puţin un produs acasă: ”O vestuţă, un jerseu”, ”Am venit cu o rochie şi până acum mi-am ales cinci. O rochie, o bluză”, ”O rochiţă care mi-a plăcut, formele, geometria şi stilul”.
Sute de haine s-au schimbat între participantele de la eveniment. De asemenea, 50 de saci de îmbrăcăminte s-au adunat pentru a ajunge la Serviciul de Ajutor Maltez din Timişoara. S-au impus şi două condiţii pentru ca această îmbrăcăminte să poată să fie schimbată sau donată. Toate aceste haine trebuiau să fie doar uşor purtate şi, obligatoriu, igienizate.
La final, doamnele prezente la eveniment au participat la o şedinţă de machiaj sau la una de manichiură gratuite. Toate aceste acţiuni au avut loc în cadrul evenimentului "Clothing Swap Party", organizat de Asociația Sfera Timișoarei. Mirela Olariu, preşedintele acestei asociații, ne-a declarat: ”Prin acest schimb de haine încurajăm reciclarea şi donarea de bunuri. Totodată am ajuns să fim frustraţi că românii primesc ajutoare din diverse ţări precum Anglia, Belgia, Germania şi nu sunt în stare ei între ei să doneze. Dorim să promovăm ideea că schimbarea în bine începe şi de la cetăţeni”.
Reporter: Marcela SferleaOperator: Cosmin PârlogeaEditor web: Călin Țenche
