• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-02-27 18:10:42
  • Sursa:
O geanta in care se aflau circa 15.000 de euro a fost gasita de un politist aflat la cumparaturi, in parcarea unui centru comercial Imagine

O geantă în care se aflau circa 15.000 de euro a fost observată, pe o bancă din parcarea unui centru comercial din Piteşti, de un poliţişt care era la cumpărături. El a reuşit să o identifice pe femeia căreia îi aparţinea poşeta şi i-a restituit-o.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş a informat, marţi, că în seara anterioară, un poliţist de 48 de ani, aflat în timpul liber, la cumpărături, la un centru comercial din Piteşti, a observat, la ieşirea spre parcare, o geantă de damă, pe o bancă, fără ca în apropierea acesteia să fie vreo persoană.

„Având în vedere experienţa poliţistului, de investigare a faptelor contra patrimoniului, care l-a făcut să îşi dea seama foarte repede că obiectul în cauză a fost uitat, nu a stat pe gânduri şi a luat geanta, chiar dacă îşi asuma în acest fel o sarcină în plus. Poliţistul a dus geanta la sediul secţiei unde lucrează, care arondează şi locul în care obiectul a fost găsit, unde, împreună cu colegii, a verificat conţinutul bagajului, găsind suma de aproximativ 15.000 de euro, precum şi alte obiecte în baza cărora a putut stabili identitatea deţinătoarei de drept”, a arătat sursa citată.

Ulterior, poliţistul a ajuns la o adresă din comuna Bascov, unde, după ce femeia a oferit informaţii din care a reieşti fără niciun dubiu că este deţinătoarea genţii şi a conţinutului, acesteia i-a fost restituit obiectul pierdut, potrivit News.ro.

„Femeia de 45 de ani a avut astfel parte de o mare bucurie. Felicitări comisarului şef de poliţie Bunescu Valentin Alin, din cadrul structurii de investigaţii criminale a Secţiei 2 Poliţie Piteşti, pentru modul în care a ales să îşi îndeplinească datoria de om şi de poliţist”, a transmis IPJ Argeş.

Un bărbat de 35 de ani a fost prins de polițiștii din Giurgiu conducând cu o alcoolemie uriașă: 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat. Oamenii legii au descoperit că individul nu avea nici permis, iar numerele de înamtriculare ale maşinii pe care o conducea fuseseră retrase. Bărbatul are acum dosar penal.

Economie 2024-07-07 10:36:25

Prețul la energie și creșterea taxelor vor scumpi mâncarea în 2024, a declarat Cezar Gheorghe, expert în agricultură și piețe agricole, la emisiunea "În fața ta".

Economie 2024-01-21 16:24:45

Organizaţia pentru drepturile animalelor Peta a anunţat că a primit o scrisoare care confirmă că regele Charles al III-lea al Marii Britanii a interzis ca foie gras să fie servit în toate reşedintele regale.

Economie 2022-11-19 14:31:33

Acţiunile Tesla au înregistrat luni o cădere de peste 8% la bursa de la New York, producătorul american de automobile electrice suferind de pe urma unei scăderi puternice a vânzărilor precum şi a tendinţei generale de scădere a cotaţiilor acţiunilor companiilor din tehnologie, informează AFP, preluat de Agerpres.

Economie 2025-03-10 18:56:03

Noul ministrul de Interne al Franței, Bruno Retailleau, şi-a exprimat regretul că în Franţa nu se poate organiza un referendum pe tema imigraţiei, apreciind că „imigraţia va fi stăpânită doar dacă avem un plan împreună”. Cu toate acestea, el se declară adeptul unui astfel de referendum și ar fi dispus să modifice Constituţia.

Economie 2024-09-30 15:24:32

18 cadre medicale de la Institutul Marius Nasta trebuie să dea explicații în comisia de disciplină, din cauza unghiilor lungi, date cu ojă sau cu gel. Este vorba despre asistente, infirmiere și doctorițe rezidente. Legislația le interzice să poarte unghii lungi, pentru că igiena mâinilor nu poate fi făcută corect în aceste condiții și favorizează răspândirea infecțiilor nosocomiale. Cu toate acestea, cele 18 cadre medicale refuză să își taie unghiile. Marius Nasta nu e singurul spital la care există această problemă.

Economie 2022-07-01 17:58:29

Meteorologii anunță că în următoarele ore, în București, se va înnora și va ploua slab. De asemenea, vor fi și ușoare intensificări ale vântului.

Economie 2023-07-08 11:05:19

După aproape două mii de ani, erupţia devastatoare a Muntelui Vezuviu din anul 79 d.Hr., relatată de istoricii romani Pliniu cel Tânăr şi Don Cassius, continuă să fascineze cercetătorii. Steven L. Tuck, profesor de studii clasice la Universitatea Miami din Statele Unite, a adunat dovezi care confirmă că cel puţin 200 de persoane au supravieţuit ploii mortale de cenuşă care a căzut peste oraşele Herculaneum şi Pompei.

Economie 2024-06-24 11:29:20