• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-16 09:46:20
  • Sursa:
O firma de ridesharing din Bucuresti a fraudat statul cu peste 6,7 milioane de lei. Ce au descoperit inspectorii ANAF Imagine

Inspectorii Direcţiei generale antifraudă fiscală (DGAF) au identificat un prejudiciu de peste 6,7 milioane de lei, în domeniul ridesharing, la o societate din Bucureşti, a informat, vineri, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

Potrivit unui comunicat citat de Agerpres, în cazul unui operator economic din Bucureşti care activează pe piaţa de transport alternativ de persoane prin intermediul platformelor online, inspectorii DGAF au identificat că, în perioada februarie-decembrie 2024, acesta nu a înregistrat şi nu a declarat obligaţiile fiscale, în ceea ce priveşte TVA şi contribuţii sociale, beneficiind astfel de un avantaj fiscal în valoare de peste 6,7 milioane de lei.

În vederea recuperării prejudiciului cauzat bugetului de stat au fost instituite măsuri asigurătorii, urmând a fi sesizate organele de urmărire penală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

ANAF menţionează că plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate oferă asigurare de sănătate angajaţilor şi dreptul la tratamente medicale. De asemenea, plata contribuţiei de asigurări sociale este o contribuţie socială foarte importantă pentru sistemul de asigurări sociale din România deoarece asigură protecţia socială a cetăţenilor, implicit dreptul la pensie.

"Inspectorii Direcţiei generale antifraudă fiscală desfăşoară permanent acţiuni de control antifraudă la nivel naţional, în scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale în domeniul prestării serviciilor direct către populaţie, precum şi în alte domenii economice în care au fost identificate fenomene de indisciplină financiară ori slabă conformare la declarare", se mai scrie în comunicat.

Primul camion care va livra combustibil Fâşiei Gaza de la impunerea de către Israel a unui asediu total asupra enclavei, pe fondul războiului său cu Hamas, a traversat miercuri punctul de trecere a frontierei de la Rafah, dintre enclava palestiniană şi Egipt, au declarat două surse de securitate egiptene, citate de Reuters.

Economie 2023-11-15 12:06:58

Conducerea militară britanică ia în considerare posibilitatea de a trimite trupe în vestul Ucrainei pentru instruirea noilor recruți, informează The Times, care citează surse informate din cercurile britanice și ucrainene.

Economie 2024-10-10 22:51:51

Secretarul american de Stat Marco Rubio a avertizat joi că este prematur să se aștepte discuții la nivel înalt cu Rusia, în timp ce Statele Unite cântăresc răspunsul Moscovei la eforturile Washingtonului de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează Kyiv Post.

Economie 2025-03-28 14:57:59

Documentele secrete scurse de la Pentagon descriu situația dramatică a apărătorilor ucraineni ai Bahmutului, oraș care la 25 februarie era aproape „complet încercuit” de către trupele rusești. Scurgerile de informații fac inclusiv referire la „moralul scăzut” al forțelor ucrainene din regiune, informează New York Times.

Economie 2023-04-10 12:22:07

Germania îşi va deconecta anul viitor în aprilie ultimele reactoare nucleare aflate în funcţiune, măsură ce era preconizată pentru decembrie anul acesta, dar care a fost amânată din cauza dificultăţilor în aprovizionarea cu energie provocate de războiul din Ucraina şi de dependenţa Germaniei faţă de gazul rusesc, informează Agerpres.

Economie 2022-12-27 16:56:54

USR îi cere ministrului Digitalizării, Sebastian Burduja, să publice codul sursă al algoritmului sistemului de inteligenţă artificială al Guvernului Ciucă, ION, transmite formațiunea condusă de Cătălin Drulă, într-un comunicat de presă.

Economie 2023-03-15 18:11:36

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri legea care prevede scutirea de impozite şi taxe în cazul clădirilor clasate ca monument istoric pe perioada lucrărilor de renovare sau reabilitare.

Economie 2024-06-19 17:30:45

Filmările la filmul biografic de lung metraj despre viața celui supranumit regele pop, Michael Jackson, au început deja și se desfășoară chiar pe proprietatea megastarului. Rolul va fi interpretat de un nepot al lui Michael Jackson, Jaafar Jackson, în vârstă de 26 de ani, scrie ABC News. Filmul se va intitula ”Michael” și va avea amprenta lui Graham King, producătorul „Bohemian Rhapsody” și a lui John Logan cel care a scris ”Gladiatorul” și care a fost de trei ori nominalizat la Oscar.

Economie 2023-01-31 15:45:01