• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-15 11:01:29
  • Sursa:
O fetita de un an si jumatate din Botosani, in stare grava dupa ce a baut din greseala benzina Imagine

O fetiță în vârstă de un an și jumătate din Botoșani a ajuns în stare gravă la Spitalul pentru Copii Sf. Maria din Iași, după ce a băut din greșeală benzină, relatează Monitorul de Botoșani.

Copila a băut carburantul dintr-o sticlă de plastic pregătită de tatăl ei pentru a alimenta o motocoasă.

Fratele ei, în vârstă de 6 ani, a desfăcut sticla și i-a întins-o fetiței, care a luat o înghițitură.

Părinții au fost alertați de plânsetele fetei și au dus-o imediat la spital, cu maşina personală.

Iniţial copila a fost stabilizată de medicii botoşăneni, iar ulterior s-a decis să fie transferată la Iaşi, cu stare febrilă şi stări de vomă.

„Pacienta a fost stabilă pe tot parcursul transportului. A fost monitorizată şi ulterior transferată colegilor de la spitalul ieşean”, a precizat medicul Cătălina Duhaniuc, din cadrul SJA Botoşani.