• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-08 16:35:00
  • Sursa:
O fetita de 4 ani, aflata in plasament la un asistent maternal, a murit dupa ce a cazut si s-a lovit la cap Imagine

Caz șocant în Mașloc, județul Timiș. O fetiță de doar 4 ani care era în plasament la un asistent maternal a murit în urma unei căzături. Copila s-a lovit la cap. Mai mult, în urma cercetărilor, au fost descoperite mai multe vânătăi pe corpul micuței și a fost deschis un dosar penal.

Potrivit primelor informații, moartea copilei a avut loc în urma unui accident. Potrivit anchetatorilor, în timpul nopții fetița s-ar fi trezit și ar fi vrut să ia o sticlă cu apă. Atunci, micuța ar fi alunecat și ar fi căzut, lovindu-se puternic la cap. Incidentul ar fi trecut neobservat de femeia care avea grijă de fetiță.

Dimineața, copila s-ar fi simțit rău, moment în care femeia a chemat ambulanța. Medicii ajunși la fața locului nu au putut face nimic pentru copil și au declarat decesul.

În urma necropsiei s-a stabilit că lovitura la cap în urma unei căzături este cauza decesului, însă au fost descoperite mai multe echimoze pe corpul copilei, fapt ce i-au determinat pe polițiști să deschidă și un dosar de rele tratamente aplicate minorului.

În grija asistentului maternal mai sunt încă 3 copii, care au fost preluați de reprezentanții DGASPC Timiș și primesc consiliere psihologică.