• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-28 14:00:24
  • Sursa:
O femeie spune ca a fost desfigurata de un dentist care i-a facut 30 de proceduri la o singura sedinta Imagine

O femeie din Minnesota, SUA, l-a acuzat de malpraxis pe stomatologul ei și l-a dat în judecată, după ce acesta i-a făcut peste 30 de proceduri la o singură ședință, desfăgurând-o, spune ea.

Kathleen Wilson, din Eden Prairie, i-a intentat un proces civil fostului dentist, Kevin Molldrem, dar și clinicii la care lucrează acesta, Molldrem Family Dentistry, susținând că a trebuit să meargă la alți stomatologi pentru a repara dezastrul pe care i l-a provocat Molldrem, potrivit CNN.

Femeia spune că Molldrem i-a făcut opt coroane dentare, patru intervenții pe canal și 20 de obturații într-o singură ședință, în iulie 2020.

De asemenea, în plângerea înaintată la tribunal, femeia spune că Molldrem i-a administrat o doză de anestezic „cu mult peste cea recomandată”, după care ar fi recurs la „falsificarea dosarelor medicale” pentru a ascunde cantitatea reală de anestezic utilizat.

Avocatul femeii, Nathaniel Weimer, a spus că l-a cooptat pe dr. Avrum Goldstein, un stomatolog din cadrul unei univeristăți din Florida, ca martor expert, pentru a examina toate intervențiile pe care le-a avut Kathleen Wilson. Într-un raport din 14 noiembrie, Goldstein a admis că diagnosticul stabilit de dr. Kevin Molldrem, potrivit căruia Wilson avea carii la aproape toți dinții, a fost corect, însă tratamentul administrat a fost profund greșit.

Goldstein a spus în raport că Wilson necesita intervenții lente, în etape, iar soluția la care a recurs Molldrem nu era posibilă în cazul ei.

De asemenea, Goldstein a spus că s-a folosit o cantitate de anestezic care „depășește cu mult nivelul considerat a fi sigur”. Acesta a menționat în raport că doza maximă de anestezic este de 490 mg, însă Molldrem i-a administrat pacientei 960 mg.

„Există cantități exacte de anestezic care pot fi administrate pe parcursul a 5 sau 6 ore, iar depășirea acestei cantități expune pacientul la riscuri”, a precizat Goldstein.

Kathleen Wilson susține că a îndurat dureri atroce după intervenția respectivă și a solicitat despăgubiri de peste 50.000 de dolari.Molldrem, care este stomatolog de 20 de ani, a aflat că a fost dat în judecată pe 20 decembrie.