• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-02-03 14:53:41
  • Sursa:
O femeie si-a ucis cea mai buna prietena ca sa-i fure bebelusul Imagine

O femeie din Texas acuzată că și-a ucis o prietenă apropiată în 2019 care tocmai născuse și i-a furat copilul, a pledat vinovată pentru crimă și a fost condamnată la 55 de ani de închisoare.

Magen Fieramusca, de 37 de ani, a recunoscut că a omorât-o pe Heidi Broussard, de 33 de ani, a anunțat procurorul din Travis, Jose Garza, citat de NBC News. Fieramusca a renunțat la dreptul de a face apel.

Ancheta în acest caz a început la Austin, după dispariția unei fetițe de 3 săptămâni. Fieramusca a devenit repede persoană de interes în acest caz. Poliția spune că fetița a fost găsită ulterior în viață într-o casă din zona Houston, iar cadavrul lui Broussard a fost descoperit în portbagajul mașinii lui Fieramusca.

Potrivit unui comunicat de la acea vreme, Fieramusca a răpit-o pe Broussard pe 12 decembrie 2019 și a ucis-o prin strangulare. Copilul - Margot Carey - a fost înapoiat ulterior tatălui.

Fieramusca și Broussard erau prietene foarte bune de aproximativ 10 ani, cunoscundu-se la biserică. Când Broussard a rămas gravidă, Fieramusca a simulat și ea sarcina, susținând că urma să nască în aceeași perioadă. De fapt, ea a plănuit de la început să îi fure copilul prietenei ei.

După ce Broussard a născut, Fieramusca a anunțat și ea că a adus pe lume o fetiță, însă nu a trimis nicio fotografie cu ea.

Cei șapte cetățeni români, suporteri ai echipei de fotbal Petrolul Ploiești, care au fost reținuți joi în Grecia, și-au aflat pedepsele. Ei au fost condamnați la an de închisoare cu suspendare, au 3 ani interdicție să intre pe teritoriul elen și au primit și amenzi de câte 1.000 de euro, potrivit publicației Kathimerini.

Economie 2023-08-11 19:21:32

Durerea de genunchi, apărută după un traumatism sau prin degenerarea articulației odată cu avansarea în vârstă, poate indica o leziune a meniscului. Ce este de făcut într-o astfel de situație și în ce constă tratamentul aflăm de la Dr. Theodor Wagner, medic specialist ortopedie și traumatologie.

Economie 2024-10-02 11:20:29

Cea mai bogată femeie din Asia și-a pierdut mai mult de jumătate din avere în ultimul an, din cauza crizei din sectorul imobiliar din China, criză care continuă să se agraveze.

Economie 2022-07-28 11:47:25

Ministerul rus al Apărării a anunțat sâmbătă cucerirea satului Veselivka, o localitate de la frontiera ruso-ucraineană aflată în regiunea Sumî, din nord-estul Ucrainei, informează Kyiv Independent.

Economie 2025-03-29 17:46:08

Meteorologii au emis cod roșu de caniculă pentru următoarele două zile, dar avertizează că temperaturile de peste 40 de grade Celsius se vor menține și săptămâna viitoare. De asemenea, ne așteaptă nopți tropicale cu temperaturi de aproape 30 de grade Celsius. 

Economie 2024-07-11 22:45:51

Președinta USR Elena Lasconi a declarat joi seară, la Digi24, că în turul doi al alegerilor prezidențiale Crin Antonescu nu are nicio șansă să câștige în fața unui izolaționist și îi cere să se retragă din cursă. Ea insistă pentru o candidatură a lui Ilie Bolojan, despre care spune că „nu o să fie controlabil și o să țină țara asta pe drumul european”.

Economie 2025-03-06 22:01:29

Şoferul vehiculului Tesla Cybertruck care a fost ucis când vehiculul a explodat în faţa hotelului Trump International din Las Vegas a fost identificat ca fiind un rezident din Colorado şi un veteran al armatei. Postul de televiziune local din Colorado Springs KOAA şi tabloidul The New York Post relatează, pe surse, că este vorba despre Matthew Livelsberger, în vârstă de 37 de ani. El este cel care a închiriat camioneta electrică care a explodat în faţa hotelului.

Economie 2025-01-03 09:38:09

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a reacţionat, sâmbătă, pe rețelele de socializare, după ce reşedinţa sa privată din Caesarea a fost vizată de o dronă. Netanyahu a notat, pe X, că Iranul şi acoliţii săi vor „plăti un preţ greu”. Anterior, el a fost filmat în timp ce se plimba aparent relaxat.

Economie 2024-10-19 22:19:21