Agresiunea a avut loc marți, în jurul orei 12:00, în Giroc, județul Timiș. Femeia de 32 de ani se întocea acasă, când a fost atacată de bărbatul de 24 de ani, pompier la ISU Banat. Acesta o așteptase în fața blocului și, după ce a înjunghiat-o de două ori în spate, a fugit, scrie sursa citată.
Victima a reușit să își sune soțul să îi spună ce s-a întâmplat. Bărbatul a fost cel care a alertat 112.
“În jurul orei 12:23, polițiștii din cadrul postului de poliție Giroc au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că o femeie ar fi fost înjunghiată cu un cuțit pe strada Constelației din localitatea Giroc. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, o femeie în vârstă de 32 de ani fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate", au transmis reprezentanii IPJ Timiș.
În cursul după-amiezii de marți, bărbatul de 24 de ani a fost prins de polițiști la Buziaș și a fost dus la audieri la Parchetul Militar. În cursul nopții, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
