• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-07-18 12:22:47
  • Sursa:
O femeie din SUA s-a trezit dupa 2 ani din coma si si-a identificat atacatorul Imagine

O femeie din Virginia de Vest s-a trezit din comă după 2 ani și l-a identificat pe fratele ei ca fiind cel care a atacat-o, spune poliția.

Wanda Palmer, de 51 de ani, și-a acuzat fratele că a atacat-o în casa ei de lângă Cottageville, Virginia de Vest, în iunie 2020. Poliția a spus că Palmer a fost „atacată, înjunghiată și lăsată să moară”, relatează CNN.

La data respectivă, femeia a fost găsită de polițiști pe canapea, în „poziție verticală”, cu răni grave cauzate de ceea ce părea a fi o secure. Șeriful din Jackson County, Ross Mellinger, a declarat pentru CNN că, atunci când au sositt la fața locului, ofițerii au crezut că era moartă, dar și-au dat seama că avea semne vitale și a fost dusă la spital.

Arma cu care a fost comis atacul nu a fost niciodată găsită.

Un martor a spus că l-ar fi văzut pe fratele femeii, Daniel, pe veranda casei, cu o zi înainte ca atacul să fie comis. Dar nu existau înregistrări telefonice, filmări ale camerelor de supraveghere sau martori oculari din afara familiei care să-l indice pe acesta ca suspect, a mai spus șeriful.

Poliția a investigat mai multe persoane, dar nu au fost formulate acuzații. În urmă cu câteva săptămâni, biroul șerifului a primit un telefon de la spitalul în care se afla Palmer, fiind anunțat că aceasta putea să comunice cu autoritățile.

Wanda Palmer a putut să răspundă doar la întrebări cu da sau nu, dar a oferit suficiente date pentru ca poliția să-l aresteze pe Daniel, a declarat Mellinger pentru CNN.

Daniel Palmer III, în vârstă de 55 de ani, a fost arestat vineri și acuzat de tentativă de omor.

Wanda Palmer este acum coerentă, dar incapabilă să susțină conversații de lungă durată, a declarat șeriful din Jackson County pentru sursa citată.

Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev, un aliat al preşedintelui Vladimir Putin, a afirmat că în cazul erupţiei supervulcanului Yellowstone, se crede că toate formele de viaţă existente în America de Nord ar dispărea în mod inevitabil. El a subliniat că acest lucru ar trebui să-i îngrijoreze pe politicienii americani, menţionând că, în cazul activării vulcanului, Europa de Est şi Siberia vor deveni cele mai sigure locuri, conform experţilor, relatează News.ro.

Economie 2023-05-04 09:46:59

Şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock a acuzat joi Rusia de „joc cinic” la sosirea sa în Malta pentru a participa la o reuniune ministerială a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), transmite DPA, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-12-05 15:05:53

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat miercuri că accidentul feroviar, care a provocat zeci de morți și răniți, a avut loc din cauza „ unei erori umane tragice”, relatează CNN.

Economie 2023-03-01 22:16:39

În mijlocul terorii, locuitorii din Israel trăiesc adevărate drame. Noa, o tânără de 18 ani povestește cum din prima zi de război, a pierdut legătura cu mama ei. Aceasta se întorcea acasă, dintr-o localitate aflată la granița cu Fâșia Gaza. Pe drum, a trimis familiei un mesaj în care spune că se află în mijlocul unui atac. De atunci nu a mai dat niciun semn. Apropiații ei cer teroriștilor să o elibereze, dacă mai este în viață.

Economie 2023-10-19 10:19:03

Paradox românesc. Este deficit mare de personal, în timp ce aproape 5 milioane de români apți de muncă refuză să se angajeze. 150 de mii de oameni ar fi nevoie să intre pe piața muncii din România anul viitor, potrivit Ziarului Financiar, iar necesarul pe trei ani este de peste 400.000 de angajați. În prezent datele oficiale arată că numărul șomerilor care primesc indemnizație de la stat este de trei ori mai mare.

Economie 2023-10-15 15:44:00

Premierul Benjamin Netanyahu l-a suspendat, duminică, pe ministrul patrimoniului, Amichay Eliyahu, după ce acesta a declarat că lansarea unei bombe nucleare în Gaza în războiul împotriva teroriștilor Hamas reprezintă o opțiune, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2023-11-05 18:11:29

Irlanda oferă câte 80.000 de euro persoanelor dispuse să se relocheze pe o serie de insule care intră în componența ei. Este o ofertă foarte generoasă care ar putea să-i intereseze mai ales pe cei care vor să meargă cât mai departe de aglomerația orașelor și să aibă o viață mai liniștită.

Economie 2023-06-17 12:42:29

Actorul Florin Piersic a început procedurile de kinetoterapie şi recuperarea medicală, au informat miercuri reprezentanţii Spitalului de Ortopedie „Foişor” într-un comunicat, transmite Agerpres.

Economie 2024-05-15 15:36:14