• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-08-16 00:00:16
  • Sursa:
O femeie a fost ucisa in Timisoara. Politistii l-au gasit pe criminal in locuinta victimei, unde ar fi lesinat Imagine

ACTUALIZARE O femeie a fost ucisă, marţi seară, la Timişoara, ea fiind găsită în apartamentul său situat pe Calea Şagului. Autorul, care ar fi intrat în locuinţă pentru a fura, a fost găsit de poliţişti în acelaşi apartament, unde ar fi leşinat.

Anchetatorii spun că bărbatul care a ucis-o pe femeia din Timişoara intrase în locuinţa acesteia cu scopul de a fura bunuri, însă femeia care se afla în apartament s-a luptat cu el câteva minute şi a reuşit să strige după ajutor. Vecinii au sunat la numărul de urgenţă 112. Medicii au încercat să îi acorde acesteia primul ajutor, însă femeia a murit în drum spre spital.Bărbatul care a atacat-o a fost găsit de poliţişti chiar în apartamentul în care a avut loc atacul. Acestuia i s-a facut rău şi a leşinat în locuinţa pe care urma să o jefuiască, fiind dus de poliţişti la spital. Bărbatul este recidivist.

Știrea inițială

Potrivit anchetatorilor, crima a avut loc marţi seară, pe strada Clăbucet din zona Calea Şagului din Timişoara. Femeia se afla singură în apartament, când a fost atacată, scrie News.ro.

Nu se cunoaşte identitatea agresorului. Poliţiştii se află la locul incidentului şi îl caută pe cel care a ucis femeia.