Accidentul a avut loc în stația CFR Azuga. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de salvatori și a fost solicitat un elicopter SMURD, femeia implicată în accident fiind în stare gravă.
Conform datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, femeia a suferit amputaţie la nivelul picioarelor.
La faţa locului se află elicopterul SMURD, care o va transporta la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Victima nu a fost încă identificată, arată Poliţia Prahova.
Cercetările sunt continuate de poliţişti în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul feroviar.
