• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-01-25 13:39:15
  • Sursa:
O femeie a fost condamnata la inchisoare in Italia pentru ca si-a obligat fiica sa tina dieta, ca sa nu se ingrase Imagine

O femeie de 53 de ani, din Italia, a fost condamnată la 1 an și 4 luni de închisoare, pentru rele tratamente aplicate minorului, pentru că și-a obligat fiica de 16 ani să țină o dietă strictă, ca să nu depășeașcă niciodată 47 de kilograme, spunându-i în permanență că este „urâtă și grasă”.

Tribunalul din Como a pronunțat sentința săptămâna aceasta, pedeapsa fiind mai mică decât cea cerută de procurori - de 2 ani, potrivit Il Gazzettino.

Avocata femeii, Alessandra Colombo Taccani, solicitase achitarea ei și o altă încadrare juridică mai blândă, însă judecătoarea Francesca Banfi a acceptat toate cererile parchetului, dar a stabilit o pedeapsă mai mică.

În timpul pronunțării sentinței, mama acuzată nu s-a aflat în sala de judecată, fiind prezent doar soțul ei, care a încercat să o apere. „Nu a existat nicio intenție de a-i provoca fiicei noastre durere și suferință”, a spus acesta.

Povestea a ieșit la lumină în 2019, când un cadru medical a constatat că alimentația fetei, care atunci avea 16 ani, era nepotrivită. În baza tuturor informațiilor obținute s-a întocmit un raport care a fost înaintat la poliție și, ulterior, la parchet. Ancheta a stabilit că fata fusese supusă unor abuzuri din cauza cărora i-a fost afectată starea de sănătate.

Astfel, mama își obliga fiica să urmeze o dietă bazată doar pe legume, privând-o de alimente cu valoare nutrițională ridicată, necesare unei dezvoltări sănătoase. De asemenea, greutatea fetei era controlată strict, fiind cântărită de mai multe ori pe zi. Ca să-și determine fiica să se supună regulilor, mama îi spunea în permanență că este urâtă și grasă.

Anchetatorii au concluzionat că minora fusese supusă unor abuzuri grave de natură fizică și psihică, care și-au pus amprenta pe starea ei generală.

Potrivit sursei citate, familia femeii a rămas unită în fața acestei provocări, datorită eforturilor făcute de tată. Pe tot parcursul anchetei el și-a apărat soția, spunând că intențiile ei au fost bune și că a acționat astfel tocmai din prea multă dragoste. De asemenea, el a mediat și relația dintre mamă și fiică. Un avocat al familiei a spus, după pronunțarea sentinței, că femeia nu merita o pedeapsă atât de aspră, la cinci ani după fapte.

Ministrul Apărării Vasile Dîncu a fost chemat de premierul Nicolae Ciucă la guvern pentru o discuție în contextul declarațiilor făcute de acesta despre Ucraina și a reacțiilor ulterioare. Acesta a ajuns, luni dimineață, la Palatul Victoria.

Economie 2022-10-17 11:46:59

Podul peste Prut între Iaşi şi Ungheni, care face parte integrantă din viitoarea autostradă A8, este primul dintre România şi Republica Moldova construit în ultimii 60 de ani, a declarat, sâmbătă, la Zagarancea (Republica Moldova), ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, transmite Agerpres.

Economie 2025-04-26 18:29:42

O femeie în vârstă de 31 de ani din Belarus a murit după ce a fost fugărită de un urs într-o pădure din nordul Slovaciei, au anunţat autorităţile, potrivit BBC.

Economie 2024-03-16 20:45:45

Ministerul rus al Apărării a anunțat încetarea pauzei operaționale a armatei, astfel reluându-și atacurile pe mai multe axe de avans militar. Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) notează că este puțin probabil ca rușii să efectueze mult mai multe atacuri la sol în Ucraina, însă va fi probabil o continuare limitată a acestora, Moscova concentrându-se pe zona Sloviansk – Siversk – Bahmut. ISW mai spune că Kremlinul ar fi ordonat forțelor ruse să preia controlul întregii regiuni Harkov, în ciuda probabilității foarte scăzute pentru un succes al Rusiei. Forțele ruse au efectuat sâmbătă atacuri limitate la sol în jurul Siversk și Bahmut și în rest au tras spre armata ucraineană și infrastructura civilă din estul Ucrainei. Autoritățile de ocupație ale Rusiei probabil răspund unei aparente amenințări a activităților partizane ucrainene prin întărirea regimurilor administrative din zonele ocupate.

Economie 2022-07-18 02:58:11

Unul din „live-urile” de pe Facebook ale Dianei Șoșoacă, în care senatoarea îl amenință pe președintele Klaus Iohannis cu închisoarea pentru înaltă trădare, este promovat pe rețelele sociale de propagandiștii ruși. În mesajul ei, Diana Șoșoacă afirmă că războiul declanșat de Rusia în Ucraina nu este treaba NATO și că trupele americane nu au ce căuta în România. Propagandiștii se folosesc și de imagini de la diverse proteste din București, despre care afirmă că ar fi împotriva venirii trupelor NATO în România.

Economie 2022-10-28 13:38:39

La aproape şase luni după ce a fost atacat cu brutalitate, Salman Rushdie îşi revine şi lansează un nou roman intitulat „Victory City”, relatează The New York Times.

Economie 2023-01-26 12:05:24

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat un decret care impune sancțiuni împotriva a 35 de oficiali ruși de rang înalt, inclusiv a președintelui rus Vladimir Putin, relatează The Guardian.

Economie 2022-06-10 00:03:50

Senatul american a confirmat-o miercuri pe Lynne Tracy în postul de ambasador al Statelor Unite în Rusia, chiar dacă ministerul rus de Externe a anunţat în urmă cu o săptămână că nu vede cu ochi buni această numire, informează Agerpres.

Economie 2022-12-21 22:35:12