• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-06-28 11:39:20
  • Sursa:
O femeie a aflat dupa 10 luni de casatorie ca sotul ei este, de fapt, femeie Imagine

O femeie din Indonezia a fost șocată să afle că soțul ei cu care era căsătorită de 10 luni este de fapt femeie, în ciuda faptului că au avut relații intime în mod constant.

Soția în vârstă de 22 de ani, identificată doar cu inițialele N.A., a depus plângere împotriva „soțului ei”, plecat între timp de acasă, pentru înșelăciune. „Încă îmi este frică. Tremur toată când ies afară”, a declarat femeia pentru publicația locală Tribun News, citată de New York Post.

Potrivit surselor media indoneziene, N.A. și-a cunoscut soțul, Ahnaf Arrafif, pe Tantan, o aplicație matrimonială. Arrafif a spus că este medic, educat la New York. În scurt timp au început să converseze zilnic, prin mesaje.

Cei doi s-au întâlnit în persoană pentru prima dată în mai 2021, când Arrafif a călătorit în orașul natal al femeii, Jambi. A cerut-o în căsătorie pe N.A. la scurt și s-au căsătorit în iulie.

N.A. spune că a avut relații intime normale cu „soțul ei” în timpul căsătoriei, însă abia acum și-a dat seama că a fost păcălită. I s-a părut, totuși, bizar că el nu a lăsat-o niciodată să-l vadă dezbrăcat.

Mama tinerei a fost, la început, foarte încântată de Arrafif, dar după căsătorie a început să fie suspicioasă și și-a dat seama foarte repede că nu avea loc de muncă. Cei doi miri se mutaseră cu ea, iar el a început să-i ceară bani.

În lunile care au urmat, mama miresei a devenit din ce în ce mai convinsă că „ginerele” ei era un șarlatan. La un moment dat chiar a început să suspecteze că nu era bărbat și a încercat să obțină acte lui de identitate.

În luna aprilie, femeia l-a confruntat în cele din urmă pe Arrafif și i-a cerut să se dezbrace. Atunci, Arrafif a recunoscut că este de fapt femeie și se numește Erayani Arrafif.

N.A. și mama ei au anunțat poliția, iar Arrafif a fost acuzată de fraudă. Procesul va începe în scurt timp.

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, afirmă că angajarea răspunderii Guvernului pe măsuri privind reducerea cheltuielilor publice, combaterea evaziunii şi eliminarea unor privilegii fiscale „nu înseamnă austeritate pentru România”. „Cred că oamenii sunt sătui până peste cap de vorbe şi mai ales de lideri politici puşi pe harţă, care se bat cu pumnul în piept că trebuie să fie duri cu PSD”, adaugă el, subliniind că „PSD şi PNL trebuie să joace într-o singură echipă în acest meci”. 

Economie 2023-09-05 12:29:15

Germania va livra Republicii Moldova încă 14 transportoare blindate Piranha, a anunţat vineri ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, aflat în vizită la Chișinău, în cadrul unei conferinţe comune cu ministrul moldovean al Apărării, Anatolie Nosatîi.

Economie 2024-05-31 21:29:18

Satul Hokse din Nepal este cunoscut sub numele de „Valea Rinichilor”, deoarece cineva din aproape fiecare gospodărie și-a vândut un rinichi. Acum sărăcia alimentează o nouă criză de sănătate în țară. Tinerii care se întorc acasă după ce au muncit în țările din Golf  au nevoie disperată de un transplant de rinichi, scrie SkyNews.

Economie 2024-04-01 17:44:30

Un accident grav a avut loc în localitatea Lețcani, județul Iași, unde un TIR a ieșit de pe carosabil, a distrus un stâlp de electricitate și a avariat o conductă de gaze naturale, oprindu-se în curtea unei case. Momentul impactului a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă.

Economie 2025-04-04 11:15:07

Premierul Marcel Ciolacu l-a primit luni, la Palatul Victoria, pe ambasadorul Republicii Armenia în România, Sergey Minasyan. Ciolacu a afirmat că România sprijină consolidarea relaţiilor Armeniei cu Uniunea Europeană, încurajează agenda de reforme a acestei ţări şi consolidarea rezultatelor obţinute, informează biroul de presă al Guvernului. 

Economie 2023-09-04 14:36:39

O fată de 14 ani, din Ştefăneştii de Jos, Ilfov, a dispărut pe 3 februarie, când a plecat din casa în care locuieşte cu bunica sa şi nu s-a mai întors. Poliţiştii fac acum apel la cei care o văd să sune la 112.

Economie 2023-02-04 23:18:40

DIGI 24 și Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin vor merge umăr la umăr într-o campanie de conștientizare materializată în FORUMUL 24 TRENDS FOR 2024, o serie de 3 super evenimente distribuite pe toate canalele media. 15 zile de dezbatere, fracționate de-a lungul 2024 în 3 nuclee de dezbateri pe tema sustenabilității în toate layerele societății românești.

Economie 2024-05-10 12:05:29

Peste 60 de ţări, printre care SUA şi China, au îndemnat joi la reglementarea dezvoltării şi utilizării Inteligenţei Artificiale (IA) în domeniul militar, avertizând asupra riscurilor unor „consecinţe nedorite”. Un astfel de tratat ar urma modelul unor acorduri internaţionale asupra armelor chimice şi nucleare.

Economie 2023-02-17 09:05:29